8 iulie
   Iar se smiorcăie madam Nistor în drum. Chiar e foarte turburată. Şi sfântul Mina o ascultă ca la spovedanie. Se ştie că nu-i şi popă. Da, de nevoie, asta face. Nu poţi trece pe lângă năcazul femeii. 

   - Sfinte, grăi madam, cu ochii în lacrimi. Ştii cum îmi poroclesc fata ?

     - Cum ?

     - Domnişoara de Fâs-a-Vis !

     - Hai, las-o !

    Sunt chiar lângă ţăruşul cu dop. Sfântul are pe sfârlă nişte ochelari de soare ca Alain Delon. Asta, madam Nistor, cam are dreptate. Fata ei e frumoasă, da şi deşteaptă foc, studentă la ziaristică. Ştie multe despre goţi, imperiile stepei, alani, simbioza dintre popoare.  Ehe ! Şi criza invaziilor, arta greco-sarmatică, limes. Fată lux, de olimpiadă. Într-o zi a decis să afle şi cum e lumea din stradă, nu doar din cărţi. Şi ce crezi că i-a tunat prin cap ? S-a dezbrăcat goală puşcă şi s-a fotografiat în fel de fel de poziţii. Numa ea ştie de ce. Spune că de căldură, da-i aiurea. Degeaba-i iulie că abia-s douăzeci de grade la amiază. Fotografiile le-a pus într-un portofel şi apoi dă-i la deal. Şi, cu gândul la sarmaţi şi imperiile stepei, a pierdut portofelul. Avea şi o zi grea, cu examen la ziaristică. Meserie importantă, cu socoteli mondiale, crize mari, regi, stalini, hitleri, preşedinţi de stat. Era şi marţi, zi complet nepotrivită pentru pus poze în portofel şi apoi să le pierzi. Ce te faci, să zicem, dacă le mai găseşte o dată Aliţă Şnur ? Da, da, tocmai el i-a găsit portofelu. L-a deschis şi, văzând splendoarea de ţâţe,  i-au picat ochii în gură. I le-a dat înapoi, da cu o condiţie. E, cum care ? Ştiţi voi. Da ea, fată olimpică, nu şi nu. Ştie despre simbioza între popoare, invazii, stepe şi goţi. Da asta nu se poate. E, şi Aliţă i-a copt-o. Astfel au ajuns două minunate poziţii la păsăroiul Luca din Efes. Apoi şi la o panaramă de blogger care le-a postat îndată pe internet. Şi ce să-i mai faci ? Hăis, cea, scârţa - asta-i. Le-a văzut ăla, ăla, inclusiv popa din Kipciak. Evident că madam Nistor are de ce se văita.

     - Spune şi mata, sfinte ! Se poate aşa ceva ?

     - Ce să se poată ?

     - S-o poroclească aşa...

     - Cum ?
     - Domnişoara de Fâs-a-Vis !

     - Da ? Păi, să ştii că şi eu am fost...

     - Unde ?

     - La casa memorială...

     - Ce memorlială ?!! se cruci madam Nistor.

  - A lui Sadoveanu. Casă veeeeche, frumoasă ! De la 1842. A făcut-o Mihail Kogălniceanu. Şi-a vândut-o mai încoace, aproape de rezbelu endependenţi. Cu vreo şaptezeci mii lei buni...

     - Cât ?!!

     - Cu act notarial !

     - Zău ?!!

  - Daaaa ! I-a dat-o unei doamne care avea bani. Da n-avea casă cu turn şi hectare multe împrejur. Apoi doamna i-a vândut-o lui Sadoveanu...
     - Scriitoru ?
   - Daaaa ! Om cu carte multă şi noroc la fel. Da şi o super tablă de şah. Plus ţoşcuţă şi stilet de mason. Vicepreşedintele Senatului în capitalism, vicepreşedintele Marii Adunări Naţionale în comunism...

     - Hî ?!!

     - Băăăi ! se auzi atunci Hamad din cireş.

     - Ce-i ? se răsuci sfântul.

     - Când dai portofelu ?

     - Ce portofel ? Care eşti acolo ?

     - Băăăă ! s-a auzit altă voce. Da ce s-a stricat vremea asta ! 

     Era păsăroiul Luca din Efes. Stătea proptit în coadă pe cuibul din stâlp. Tocmai îşi pârâia oasele după o repriză zdravănă de somn. Zărind-o pe madam Nistor, adăugă cu ochi întredeschişi :

     - Madam ! Îmi spui şi mie ?
     - Ce să spun ?
     - Ce-i aia suprarealism ?

     - Poftim ? sări doamna, privind cruciş.

   - Da, da ! Suprarealismul. Uite cum e. Se ceartă omu cu nevasta. Supărat foc, o zbugheşte valvârtej pe uşă. Din prag îi strigă aşa : Mă duc oleacă să-mi pârâi oasele ! Apoi a mers la calea ferată şi s-a aşezat de-a curmezişu...

     - Şi ?

    - A urmat cel mai original pârâit de oase ! 

   Nu-s sigură, da cred că asta am văzut. Din cer a picat un părpăunche mov.