24 iulie

     Azi, Luca din Efes nu zboară. Urcă dealul pe jos. Aparent, iar e mangă. S-o fi-ntâlnit iar cu văru Hupcăilă. Şi să vezi scandal cu madam Hupăl Pupăl. Da nu-i aşa. Păsăroiul e pe jos pentru că duce în cârcă un atol. De-aia nu zboară. S-a oprit în dreptul lui Hamad, arătând pietroiul : 

     - M-a doborât ăsta de tot !
     - Ce dracu-i aia ? se minună cotoiul.

     - Un atol !

     - Ce-i ăla ?

  - Insulă formată din scheleţi de coral în formă de inel. La mijloc are o lagună...
     - Aha !

    Nu-i vine să creadă. Da aşa e. Atolul e vârât pe umerii păsăroiului ca inelul de cununie. Capul iese ca al lui Salvador Dali : ţuţurug prin lagună. Apele curg gârlă peste pasărea înfiptă-n drum. Imaginea e rarisimă sau unică. Nu cred să mai existe în istorie un pasăroi cu un atol în spate. Poate cu unul mai mic, nu cât ăsta. Explicabil că Luca nu zboară, ci merge şontâc la deal. Şi nu se lasă deloc. Auzise Hamad ceva despre atoli şi experimente atomice. Da habar n-are ce face pasărea cu ăsta prin târg.

     - Da unde-l duci ? La Cernobâl ? se miră el.

     - Nţ ! La Strasbourg Bignabimbumgnabagbul Superior...

     - Păi, de ce ?

     - Îl pun peste CEDO La Tuta. Iar peste atol pun plăcuţa ca la mormânt : Aici zace...

     - Ce zace ?

     - Păi, chiar asta-i treaba !  Nimeni nu ştie ! 

    Madam Hupăl Pupăl ascultă discuţia din vărf de stălp. Aşa că interveni :
     - Mai oablă-i metoda de la Cernobâl...
     - Care ? 

     - Pui o placă de beton ! Că aia-i : nimeni nu ştie...
     - Ce să ştie ?

     - Ce zace acolo...

   În fine, poate află cineva. Eu ce să fac ? Pot doar să aproximez cât a mai stat Luca din Efes cu atolul experimental pe gât : trei minute.