12 iulie

   Garabet încă stă pe scaun, De fapt, e înfipt în gheare ca hultanu. Mai în detaliu, procedeul e cam aşa. Întâi te aşezi uşurel, cu deştele un pic flexate. Împingi şi gata, eşti în aer. Între buci şi tăblie sunt vreo cinci santime. Da nu-ţi creezi starea de levitaţie doar aşa, de sport extrem. Nu. În cazul nostru, explicaţia e banală : pe avocat îl doare-n cur tot aşteptând începerea procestului Centrifuga lui Pupache versus România. De fapt, pe lista CEDO La Tuta e Romania. Acel a nu devine â nici chiar pe lista oficială de protocol a perfuziei săptămânale cu extract de flintă, hamuri şi curele. Valerşfrinţa, secretara magistratei Ingrid Cocârleaua, chiar priveşte cu maximă atenţie cum domnului avocat i se administrează ultimele picături. Apoi, cum i-a intrat în obicei, Garabet îşi exersează magistrala pledoarie pe care o va rosti peste câţiva ani în faţa foarte înaltei curţi europene. Se înalţă ţuţurug pe gheare şi răcneşte spre geam, spre marea spaimă a unei zăbrele :

     - Onorată curte ! 

   Ştii cum a zbârnâit zăbraua ? Zbârrrrr-zbâr-zbâr-zbâr- zbrrrr ! Săraca, a şi stuchit  de trei ori în sân, grăind către vecină :
     - Oleu ! Iar m-a speriat ăsta !
     - Taci, fă ! a zis vecina. Nici azi nu vezi ?
     - Ce ?

     - Iar mătură bonzarul şchiop prin văgăună !
     - Care văgăună ?
     - Aia zisă cap !

    - Doaaammnelor şi domnilor magistraţi ! continuă avocatul. Vă voi vorbi cu  dignitate şi respect pentru magistrala creaţiune juridică în care ne aflăm, despre un aspect fundamental al acestui caz-simbol pentru întreaga omenire. Atât de epocal e elementul, încât nu cred că va scăpa cuiva la emiterea deciziei finale pe care, personal, o consider is - to - ri - că !

     Magistralul început o făcu şi pe Valerşfrinţa să stea-n loc. În colţ, căscă gura şi părpăunchele mov. Fenomen ciudat întrucât, de regulă, părpăunchii sunt cam surzi la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Acum avea însă ochii aşa mari, de parcă-şi închipuia că-i noapte. Avocatul reluă :

     - Iată, onorată instanţă, ce asculta ieri Hilimon la televizor ! Poftim :

La moară la Hâţa-Pâţa,

Un' s-a măcinat tărâţa,

Am un leu şi vreau să-l beu,

Nici acela nu-i al meu !

     - Uau ! exclamă părpăunchele, uimit.

     - Ce spune ăsta, fă ?!! plesni şi zăbraua.

     - I-o fi fătat bonzarul ! zise şi vecina.

     Avocatul continuă, retoric :

     - Ce vra să zică Hilimon cu Hâţa-Pâţa ? Înseamnă că, în fine, şi bloggerii au auzit de epocala misiune La Tuta : mixtura vieţii cu tărâţa şi dizertaţia despre flintă !

     E, după aşa o frază, în uriaşa sală chiar s-a lăsat liniştea ca-n arest. Mucles era şi candelabrul taenia saginata solium atârnat de pod. Simţind efectul, Garabet exploată de îndată teribilul suspans :
     - Ştim toţi că sâmburele fundamental pentru viitorul Europei este geniala lucrare Influenţa CEDO La Tuta asupra flintei. Tilia tomentosa ! Supliment alimentar. Extract hidrogliceroalcoolic cu diluţie 1:10. Ţesut embrionar bogat în vitamine. Plus oligoelemente, minerale şi acizi nucleici...

     Tăcu o clipă, ştergându-şi fruntea. Apoi reluă :

    - Conţine şi acel minunat sedativ uitat : glonţul. Da nu cum îl ştim, rău famat, ci cu totul şi cu totul altfel. Sâmburele fundamental spune că glonţul conţine o combinaţie unică de substanţe active testate clinic pentru îngrijirea complexă a calităţii somnului. Atenuează tensiunea psihică şi stresul. Induce o relaxare generală a organismului. Foarte bun în perioade suprasolicitante şi tulburări afective. Creşte nivelul de energie şi ameliorează buna dispoziţie. Se ia când atât ziua, cât şi noaptea. Specialiştii spun în unanimitate că-i recomandabil şi pentru gravide.

     Aici, avocatul săltă ambele mâini în sus. Scurt, cu o mişcare nevăzută, îşi sterse iar sudoarea de pe faţă. Curgea şiroaie şi nu se mai putea. S-a văzut astfel formidabilului efect al inerţiei explicată la pagina 33 a manualului de fizică. Garabet a rămas în levitaţie, suspendat la cinci centimetri în aer. Întrucât e bun în aşteptările CEDO La Tuta, explic încă o dată procedeul. Pui ghearele flexate dedesubt şi urci în aer. Şi stai aşa bine mersi până apare completul de judecată. Un an, doi, şapte, cât o fi. Treaba e că omul are degete, nu gheare. Gheare au numai prin filme ori literatură. Unde, ca să pară mai ascuţite, se mai numesc şi ghiare. Îndeobşte, omul are o predilecţie specială pentru definiţii. Defineşte orice ca să nu se piardă nimic. Iată, de pildă, una foarte interesantă : distanţa dintre cur şi puţă se numeşte fleac. Da n-am aflat ce-i ăla părpăunche. A intrat în poveste şi nu se ştie cum, ce e.