11 iulie

    Avocatul Garabet, băiatul doamnei Tanţi Cartagina Pocnici, stă de vreo cinci ani în maiestuoasa CEDO La Tuta, aşteptând începerea procestului Centrifuga lui Pupache versus România. E reprezentantul legal al reclamantei. Ca la carte, cu avans şi contract de om serios. Acum aşteaptă şedinţa de judecată. Nu mai e mult, vreo trei-patru ani. În răstimp, se mută în scaun de pe-o parte pe alta ca să nu paţă vreun necaz. Mai greu a fost primul an, când a stat reglementar, cum l-a programat Dumnezău : în cur. Cum se ştie, omul e aidoma divinităţii. Are fese moi ca perna, elastice. La români sunt şi foarte durabile. În anduranţă chiar par fără limite. Dumnezăiescul element al avocatului a rezistat totuşi până şi-a amintit ce spune însăşi Biblia : să nu-i dai omului cât poate să ducă. În cinci ani, Garabet se şi-ngrăşase peste măsură. Neavând încotro,  mânca zilnic numa culinare fistichii, prăjeli şi euri de Strasbourg. Chiftele, chifcăieli, găluşti solemne. A pus pe el şi curul a cedat. Îi cam crăpau bucile ca la boala şoferului. Astfel că în al doilea an a schimbat poziţia. Ba chiar întreaga strategie : s-a aşezat în cap. Cam naşpa. Dacă eşti neatent, poţi să-ţi rupi gâtul. Ori să te blagosloveşti c-o spondiloză cervicală ce afectează peste o sută milioane persoane din toată Europa, fără să fi văzut vreodată CEDO La Tuta. Treaba e că aşteptatul te afectează şi când stai în cur ca omu. Adică aşa : partea inferioară a spatelui lipită de spătarul scaunului, laba piciorului lipită de podea, umerii relaxaţi. Persoanele care stau la calculato trebuie să ajusteze poziţia monitorului astfel încât vârful ecranului să fie la nivelul ochilor. Aşa că Garabet s-a aşezat invers, în cap. Da stând astfel, nu mai ştia unde-i vârful, dreapta, care-i viceversa monitorului. Şi, oricâtă largheţe manifestă înalta curte faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, protocolul CEDO La Tuta nu permite să stai prea mult în poziţii excentrice. Însăşi justiţia divină permite să stai cu zgaibaralele-n sus o zi, două, hai un an. Da nu cinci sau nouă ani. Rişti vreun traumatism de nu te mai salvează nici profesioniştii frumuseţii. Aşa că, după ce-a stat în cur şi-n cap, Garabet Cartagina Pocnici a găsit o poziţie cu totul insolită : statul în gheare.  A consemnat în caieţel şi data exactă : 11 iulie, ora 6,42 dimineaţa, anul doi CEDO La Tuta. La om, statul în gheare înseamnă statul în deşte. Cum se vede şi la circ, e simplu şi foarte comod. Întâi te aşezi normal pe scaun. Abia după aia urmează circul. Duci palmele îndărăt şi le lipeşti de tăblia scaunului. Şi, uşor uşor, împingi până simţi că eşti în stare de levitaţie. Nu întinzi degetele de tot. Nu, că nu se ştie. Le laşi uşor flexate, ca la hultani. Când îţi vine, ca omu, să te scarpini undeva, ridici ambele palme-n sus pe neaşteptate. Rapid, cu un reflex care să te surprindă şi pe tine însuţi. Consecinţa e extraordinară : eşti în aer. Întreg corpul rămâne suspendat datorită unui paradox învăţat din gimnaziu : inerţia. Fenomenul e prezentat la pagina 33 a manualului de fizică întrucât e aceeaşi cifră pe care, tot din inerţie, o cere şi medicul la consultaţie. Zi-i 33 ! spune omul, şi-şi dă seama dacă eşti normal, ai căpiat ori ţi-a intrat un bondar în ureche. Tocmai asta i s-a-ntâmplat avocatului. Stând de trei ani pe scaun, a adormit. Şi a visat ceva de prin copilărie. Când s-a-ntâlnit la o poartă verde cu actuala sa clientă, Centrifuga lui Pupache. Ştiindu-l cam nărod, asta l-a-ntrebat la mişto :

     - Bă ! Îmi spui ?
     - Ce ?
     - Cum te strigă mă-ta la masă ?

     - Adică cum, fă ?!! 

     E, chiar atunci a huit mahalaua de strigătul mamei, doamna Pocnici :

     - Garabeeteeee ! Garabeţicăăăă ! Hai la masă, mămico !

     Numele Garabet i-l dăduse madam Citi Hop Zdup, profă de angleză, bună prietenă cu mă-sa. Citi zdupăita iubea mult de tot cum cântă cocoşu-n Englitera. Nu ca pe continent, cucurigu, ci altfel : căucărigău. Da iubea straşnic şi criticii literari cu nume exotice precum Garabet Ibrăileanu. Care şi el, cu băştinaşii Topârceanu şi Sadoveanu, o au botezat-o pe Otilia Cazimir exact ca-n Biblie : după ce o au cunoscut-o pe ea. Precum moldovenii, gospodăreşte, până şi-a uitat complet Otilia numele real din acte. Şi cum dormea aşa frumos sub cupola Strasbourg Bignabimbumgnabagbului Superior, avocatul a visat ceva nemaipomenit. Pur şi simplu, se făcea că i-a intrat un bondar în ureche. Ştiind că prin Bignabimbumgnabagb mai toţi au câte unul în cap, nu ăsta era baiul. Problema e că bondarul îi suflă în ureche nişte prostii de-ţi pică ochii în gură. E şi ceva de-ţi ia maul pe loc :

                                      Garabete tot aici :

Pica poca pic pocnici !

     Cum maul e fundamental la avocaţi, situaţia e deosebit de gravă. A-ncercat să priceapă măcar primul vers despărţindu-l în fel şi chip. De pildă, Garabete tot aici poate fi citit şi Garabet e tot aici. Sau Gara Bet e tot aici. Da n-a priceput neam ce-i cu Pica poca pic pocnici. De altfel e şi interzis, ba chiar mare ruşinică să cânţi aşa ceva în sediul CEDO La Tuta.  Nu se ştie clar nici cum procedează bondarul. Zboară, bâzâie, iar mai stă. Din ce s-a înţeles, i se trage de la două stări de fapt. Prima e că-i şchiop. Are un picior în ghips sau cam aşa ceva. A  sărit de pe-o cracă şi-a păţit-o ca atletul prost : l-a scrântit. Aşa că se-ntâmplă un fenomen aparent straniu, da normal în realitate. În total, are 26 de picioruşe. E, când merge prin urechea domnului avocat, înghipsatul rămâne în urmă. Da tare de tot. În plus, şi fluieră ca Asmodeu când, în fine, îl urneşte. Şi ies nişte zgomote care, însumate, dau acelaşi vers nedesluşit : Pica poca pic pocnici. A doua chestiune e specia. Se ştie că oamenii sunt împărţiţi în homo sapiens, draco sapiens, albi, negri, gălbejiţi, mulatri. Iar la bondari e aşa : bondar, bombus şi bonzar. Din specia oamenilor face parte şi o doamnă Bondărescu, Blondărescu sau Blondăresco. Deci are, totuşi, un nume. La respectivul pic pocnici e însă o mare problemă întrucât rasa bonzarului şchiop încă nu-i recunoscută ştiinţific. Astfel că, aşa cum a păţit şi cel din urechea domnului avocat, niciunul nu se poate încadra în muncă legal, cu contract şi carte de muncă. Pur şi simplu, nu se ştie clar ce e, cum e, de la ce Râm se trage. Că aşa se fac angajările : cu nume, prenume, cod numeric personal, rasă etc. Păi, cum să scrii acolo rasa "bonzar şchiop" ? Nu se poate pentru că aşa ceva nu există în nomenclator. Astfel s-a ajuns tot la soluţia tuturor : angajarea la negru. Aşa lucrează la domnul avocat de când a început procestul. Da nu peste tot, ci numa-n văgăuna aia zisă cap. Spălat, călcat, şmotru. Totul ieftin, mai pe nimica. Astfel, în pofida faptului că le cam doarme, capul domnului Garabet Cartagina Pocnici străluceşte de curăţenie. S-a observat însă că, stând în deşte, nu bea apă suficientă. Şi, ca să nu se deshidrateze, grefa înaltei curţi îi face o minunată perfuzie săptămânală întocmită din hamuri şi curele vechi, rare şi deosebit de gustoase. Întrucât e pe lista de protocol, minunatul ceai e gratis.