15 iulie
Vine canicula. Semnele sunt absolut clare. Chiar am văzut o rază băgată în beci. Stătea de multişor la umbră. Săraca, îi era cald de nu mai putea ! Primprejuru-i ţopăie cotoiul Andreluşa.
- Ieşi, fă, de-aici ! zice, împingând-o cu laba.
Cam vreo oră s-au hârjonit. S-a răsucit Andreluşa în fel şi chip. Culcat, pe spate, pe noadă. Uite-l şi cu labele fleaură pe sus. I-a tras şi-un dupac zicându-i aşa :
- Du-te, fă, la mă-ta !
Da nimic, nu s-a dus. A stat raza la umbră până seara târziu. Apoi n-a mai văzut-o nimeni. Normal. Odată cu astrul, s-a dus şi ea la culcare.
- Du-te, fă, la mă-ta !
Da nimic, nu s-a dus. A stat raza la umbră până seara târziu. Apoi n-a mai văzut-o nimeni. Normal. Odată cu astrul, s-a dus şi ea la culcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu