27 iulie

   Madam Zdup ne-a adunat pe lângă ea. În grădină, sub cireş. Ne scarmănă şi-un vânticel grozav. Sunt pe-aici şi nişte noutăţi. De exemplu, sub bagdadie atârnă o bardă cât toate zilele. N-am mai văzut-o şi nu ştiu de ce-i acolo. Pare nou-nouţă, bine ascuţită. Profa de angleză are în mână o carte subţirică, da foarte frumoasă întrucât e de poveşti. Ne plac basmele mult tare de tot. Chiar cu asta a şi deschis lucrările cenaclului : 

     - Azi o să vă spună mămica o poveste...
     - Uraaaaaa ! am strigat toţi
     - Da o să auziţi ce n-aţi mai auzit...

     - Ura - ura - urraaa ! 
     - Povestea se cheamă Jupânul Motan sau Motanul încălţat !
     Evident că, la aşa subiect, eram în delir :

     - Uraaaaa ! Ura - ura - uraaaaa ! 

     - Păi, dacă-i criză, măcar stăm la poveşti. Nu ?

     - Ce criză ?

     - Nu ştiu. Da mi-au tăiat ăştia douăşcinci la sută din salariu !

     - Phiiiii ! Aşa mult ?!!

     - Mult ! Mai că n-am ce mânca !

     Ne-am uitat stingheriţi unul la altul. Da ce puteam face ? 

    - Amu fac şi eu ca ţiganu. Când mi-e foame, cânt. Sau spun basme. De acord ?

    - Daaaaa ! am strigat, aşezându-ne pe codârle.

    - E, dacă-i unanimitate, poftim ! Sunteţi gata ?

    - Daaaaa !

  - A fost odată un morar care avea trei copii. Şi le-a lăsat moştenire o moară, un măgar şi un motan...

     - Un motan ?!! zise Andreluşa, uimit.

    - Da ! Împărţeala s-a făcut repede. Nu la notar, că acolo se-alege praful de avere. Cel mare luă moara. Ăla mjlociu - măgarul. Iar celui mic îi rămase motanul. Aşa că prâslea nu se putea împăca în ruptul capului cu împărţeala. Fraţii mei, zicea, pot să-şi câştige cât de cât pâinea, dac-or munci umăr la umăr...

     - Sau cot la cot ! întări Andreluşa, silitor.

   - Da, da ! Aşa-i ! confirmă Citi Hop Zdup, privindu-ne de-aproape.
     - Şi ? Ce-a urmat ?
     Aici doamna s-a apropiat şi mai mult, grăind în şoaptă :
     - Ce credeţi c-a zis prâslea ?
     - Ce ? 
   -  Dar mie ce-mi mai rămâne după ce-oi mânca motanul şi-mi fac un manşon din blana lui ?

    E, cam asta a fost. Am sfeclit-o rău de tot asociind basmul cu criza, foamea, alea alea. Mai ştii ce-i trece profei prin cap ? Văzând şi cum se mişcă barda-n cui, Hamad i-a şoptit lui Andreluşa :

     - Ia dă-te, mă, mai încolo !
     Şi a şi rupt-o la fugă.