25 iunie

     O zi după bâlci. Plus o noapte. Eu cred aşa, Sancta Diana : am făcut ce trebuia. Mă rog, Sânziana Potenttisima. A tracilor Artemis Bendis. Am luat cum mi s-a spus : la întâmplare. Buf cu lăbuţa în vraful de vormont, nalbă, sporiş, pelinariţă şi flori de măslin. Şi s-a nimerit o mână de sporiş. Le-am ridicat în sus la miezul nopţii, zicând:

     - Te iau în numele lui Aniel, Ariel, Vehnel, Rehael, Venabel, Manakel ! Ca să mă faci iubita lui Hamad !

     Apoi am pus frunzele într-o batistă de in. Albă, nou-nouţă, nefolosită. Le las acolo 21 de zile, la loc ferit de lumină. Şi, fără să desfac batista, le fărâmiţez. Deschid, iau cât trebuie. Trec praful frunzelor pe lăbuţe, încheieturi şi chip. Afară, în aer liber, pe-o pajişte. Apoi îngrop batista. Am luat şi nişte flori de măslin şi le-am pus într-un lighean cu apă de stele. Peste noapte, influxul astral a desenat pe apă iniţialele lui Hamad. Erau clare, fără pic de îndoială.

     A doua zi am auzit dincolo de gard vocea lui Andreluşa, motanul vecinei Citi Hop Zdup. Fonfăitul i se adresa lui Hamad, băgat printre frunzoaiele de hrean şi arbuşti pitici.

     - Bă ! Am văzut-o azi noapte pe mâţa mason...

     - Care ?

     - Lizdăkina ! Făcea vrăji tocma sus, pe horn...
     - Zău ?
    - Stai să vezi ! Întâi a umplut un vas de argint cu apă de fântână. A adăugat un şpriţ de apă de stele. A aprins o lumânare roşie şi-a picurat deasupra 23 stropi de ceară. E, şi să vezi vedenie !
     - Ce vedenie ?
     - Pe ape s-a desenat un nume !
     - Care ?

     - Al tău ! Hamad !

     Sincer, am tresărit. Tot o prind eu o dată. Chiar nu mă aşteptam să aibă aşa un descânt ad-hoc, fulger. Da mă rog, fie ce-o fi. Eu încă mai cred, Sancta Diana Potenttisima, că am făcut ce trebuia.