12 iunie
Cald. Vipie ca-n infern. Soare orb, ca jăraticul. Unde vrei şi nu vrei. În pom, preste mahala, garduri şi toate cuştile. Stând sub scândură, cânele Vadim chiar a scris un soi de poezie-pastişă după autenticul Torneliu Cadim Vudor :
- Dă-mi-le, mă, şi mie ! Să văd şi eu cum îi pe sus !
- N-ai fost niciodată ?! s-a mirat păsăroiul.
- Am fost prin iunie 1990. La mineriadă. Apoi n-am mai fost...
- Serios ?
- Să mor dacă te mint !
Madam Hupăl Pupăl asculta de pe-o cracă. Se uita la soţ şi motan cu mare uimire.
- Dă-i-le, mă ! a zis. Da să-ţi dea ceva la schimb !
- Ce ? a zis Hamad.
- Labele !
- Bine ! s-a învoit cotoiul.
Schimbul s-a făcut cât ai zice păsărică Aşa a apărut ceva de comă în istoria universală : un motan cu aripi şi-o pasăre cu labe. Erau de un caraghiozlâc nemaipomenit. Râdeau de crăpau văzându-se într-o oglindă atârnată de-o scândură. Era şi din aia de circ, deformantă, aşa că îţi închipui hăhăială. O aripă ici, una la pol. Capul cât baniţa. Pliscul pe la subţiori, musteaţa cât plopul. Ca să nu mai zic de inversiune : motan cu aia, pasăre cu ailaltă. Şi dă-i, Hamade, la bălăngănit prin văzduh. Da nu-i rău deloc. Întâi şi-ntâi, vipia nu arde ca pe pământ. E altfel, n-o simţi deloc. Îţi vine să tot zbori, uau ! uau ! uau ! pe fel de fel de valuri. Uauuuu ! făcu motanul un looping uluitor. Da cu aripi împrumutate, cam riscă un pic. Păi, dacă nu-s a lui ! Uite, s-a repezit ca năluca şi-a ajuns hăt ! peste tăpşan. Unde-i stăpânu Hilimon răscrăcărat fix cu noada-n sus. Stă ca paşa pe-un straşnic covor de iarbă. Cam de toate de jur împrejur. Alior, toporaşi, mătrăguni, păpădii, coada calului. Şi trei gnişcocoriţe pe un muşuroi. Privesc stană la ce n-au mai văzut : un pix mişcându-se pe foaia unui caiet. E mic, aşezat într-un chenar de flori mici, firave. Ştiu şi cum le zice. Sunt de-alea piticuţe, galbene. A ! Băşina porcului. Păi, ăsta-i stăpânu : alte flori nu şi-a găsit. În rest, ce să spun ?! Scrie şi el, contribuie din plin la ce-i internetu : Babel.
Stă soarele smintit în colb de mahala ;
E vipie în pod, în iad şi tralala.
Mă rog, treaba lui. Da poetic e cam tot pe-aici. Zău c-a nimerit-o. Arde balaurul din cer şi nu-i trai pe nicăierlea. Motănoiul Hamad chiar zboară prin văzduh. Aşa ştie el să se răcorească. Are la umeri aripile păsăroiului Luca din Efes. S-a rugat de el şi i le-a dat.
- N-ai fost niciodată ?! s-a mirat păsăroiul.
- Am fost prin iunie 1990. La mineriadă. Apoi n-am mai fost...
- Serios ?
- Să mor dacă te mint !
Madam Hupăl Pupăl asculta de pe-o cracă. Se uita la soţ şi motan cu mare uimire.
- Dă-i-le, mă ! a zis. Da să-ţi dea ceva la schimb !
- Ce ? a zis Hamad.
- Labele !
- Bine ! s-a învoit cotoiul.
Schimbul s-a făcut cât ai zice păsărică Aşa a apărut ceva de comă în istoria universală : un motan cu aripi şi-o pasăre cu labe. Erau de un caraghiozlâc nemaipomenit. Râdeau de crăpau văzându-se într-o oglindă atârnată de-o scândură. Era şi din aia de circ, deformantă, aşa că îţi închipui hăhăială. O aripă ici, una la pol. Capul cât baniţa. Pliscul pe la subţiori, musteaţa cât plopul. Ca să nu mai zic de inversiune : motan cu aia, pasăre cu ailaltă. Şi dă-i, Hamade, la bălăngănit prin văzduh. Da nu-i rău deloc. Întâi şi-ntâi, vipia nu arde ca pe pământ. E altfel, n-o simţi deloc. Îţi vine să tot zbori, uau ! uau ! uau ! pe fel de fel de valuri. Uauuuu ! făcu motanul un looping uluitor. Da cu aripi împrumutate, cam riscă un pic. Păi, dacă nu-s a lui ! Uite, s-a repezit ca năluca şi-a ajuns hăt ! peste tăpşan. Unde-i stăpânu Hilimon răscrăcărat fix cu noada-n sus. Stă ca paşa pe-un straşnic covor de iarbă. Cam de toate de jur împrejur. Alior, toporaşi, mătrăguni, păpădii, coada calului. Şi trei gnişcocoriţe pe un muşuroi. Privesc stană la ce n-au mai văzut : un pix mişcându-se pe foaia unui caiet. E mic, aşezat într-un chenar de flori mici, firave. Ştiu şi cum le zice. Sunt de-alea piticuţe, galbene. A ! Băşina porcului. Păi, ăsta-i stăpânu : alte flori nu şi-a găsit. În rest, ce să spun ?! Scrie şi el, contribuie din plin la ce-i internetu : Babel.
PE ARIPI DE MOTAN
În care se spune o anecdotă despre om şi la ce-s bune serviciile secrete. Urmează nemaipomenitele aventuri ale Omului - Confuzie sau mai nimic despre tainele universului
Mai întâi soseşte o roată. Da nu-i a lui Ştefan Bănulescu. Proprietar e autenticul Torneliu Cadim Vudor.
- Poftiţi ! strigă poetul. Acesta-i jurnalul actriţei Rona Hartner !
- E intim ? răcniră ziariştii.
- Da !
Evident, jurnalul descrie cu lux de amănunte nemaipomenita poveste de dragoste dintre actriţă şi Emil Constantinescu, preşedintele României. Extrem de extraconjugală, cu tărăboi, poze, presă, alea-alea. La vreo lună, poetul strigă din nou :
- Hopa ! Ia poftiţi !
- Ce ? răcniră ziariştii.
- Caseta avocatei Luminiţa Neamţ !
- E intimă ? bubui sala, înfierbântată la culme.
- Tună ! răcni şi poetul.
Senzaţionala casetă zgudui ţara : şi avocata a avut relaţii sexuale cu preşedintele. Evident că a spus şi un secret uluitor. Ca să-i supravegheze toate mişcările, serviciile secrete i-au implantat un cip în picior.
- Unde, ? sări un paparazzo. Mai jos ?
- Nu ! Mai sus ! grăi femeia, săltând fusta până-n brâu.
Şi s-a văzut că n-are chiloţi. Poza a făcut înconjurul lumii de trei ori. Totuşi, nu s-a înţeles clar unde era înfipt cipul : în picior sau în locul acela cătat de tot omul ? Dezvăluirea uimitoare a fost însă alta.
- Staţi aşa ! a strigat avocata.
- Stăm ! au răcnit gazetarii
- Noi am scris jurnalul Ronei !
- Care noi ?
- Eu şi actriţa Lucia Gal Puiac !
- Stăm ! au răcnit gazetarii
- Noi am scris jurnalul Ronei !
- Care noi ?
- Eu şi actriţa Lucia Gal Puiac !
Apoi Cadim a strigat iar :
- Daniela Roşca !
- Ce-i cu ea ?
Evident că poetul a explicat în versuri :
- Daniela Roşca !
- Ce-i cu ea ?
Evident că poetul a explicat în versuri :
El şi Daniela Roşca :
Hopa-fleoşca, hopa-fleoşca !
Şi toţi s-au lămurit. Daniela era chiar medicul personal al preşedintelui. Fulminanata sa scrisoare deschisă e o zguduitoare mărturie a celor trei ani de relaţii pasionale. Totul se petrecea la Palatul Cotroceni, după program.
- După protest... ? zise un ziarist neatent.
- Nu ! După program ! lămuri vocea unui ofiţer de contrainformaţii.
Nu se ştie de unde-a venit vocea, Certe sunt consecinţele. Colorantul de nori a ajuns în Parlamentul European. Motanul Hamad şi-a luat aripi de pasăre. Păsăroiul Luca din Efes are labe de motan. Hilimon scrie pe-un vraf de băşina porcului. Niciun paparazzo n-a descoperit unde s-a implantat cipul. În picior, mai jos, mai sus. Ziarele au scris lucruri din ce în ce mai interesante. S-a aflat ce avea Decebal în frigider, câtă mămăligă a mâncat Ştefan cel Mare şi cât rezişti după ce mori. Plus fascinanta aventură a cleştelui în mediu paranoic. Dar şi a abatelui Prevost : un abate se abate. Întâmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders la mall. Draga mea, sunt un câine ; te-am înşelat dar am fost târât de o făptură josnică s-o fac, împotriva principiilor şi a obiceiurilor mele de viaţă. Apare şi sacul cu soacra, sacrul şi profanul. Totul e rapid, confuz, spectaculos. Cam ca alba neagra la duty free. Fără impozite în ţara nimănui.
Hamad e tot prin văzduh. În faţă e un nor de jăratec. Arde mocnit, da nu-i bai. Cât are aripi, nicio problemă. Şi pe chipul lui Luca din Efes, păsăroi cu labe, se citeşte acelaşi lucru : mulţumirea cea de toate zilele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu