12 iunie

     Cald. Vipie ca-n infern. Soare orb, ca jăraticul. Unde vrei şi nu vrei. În pom, preste mahala, garduri şi toate cuştile. Stând sub scândură, cânele Vadim chiar a scris un soi de poezie-pastişă după autenticul Torneliu Cadim Vudor :

Stă soarele smintit în colb de mahala ;

E vipie în pod, în iad şi tralala.

    Mă rog, treaba lui. Da poetic e cam tot pe-aici. Zău c-a nimerit-o. Arde balaurul din cer şi nu-i trai pe nicăierlea. Motănoiul Hamad chiar zboară prin văzduh. Aşa ştie el să se răcorească. Are la umeri aripile păsăroiului Luca din Efes. S-a rugat de el şi i le-a dat. 

     - Dă-mi-le, mă, şi mie ! Să văd şi eu cum îi pe sus ! 
     - N-ai fost niciodată ?! s-a mirat păsăroiul. 
     - Am fost prin iunie 1990. La mineriadă. Apoi n-am mai fost... 
     - Serios ? 
     - Să mor dacă te mint ! 
     Madam Hupăl Pupăl asculta de pe-o cracă. Se uita la soţ şi motan cu mare uimire.
     - Dă-i-le, mă ! a zis. Da să-ţi dea ceva la schimb !
     - Ce ? a zis Hamad.
     - Labele !
     - Bine ! s-a învoit cotoiul. 
   Schimbul s-a făcut cât ai zice păsărică  Aşa a apărut ceva de comă în istoria universală : un motan cu aripi şi-o pasăre cu labe. Erau de un caraghiozlâc nemaipomenit. Râdeau de crăpau văzându-se într-o oglindă atârnată de-o scândură. Era şi din aia de circ, deformantă, aşa că îţi închipui hăhăială. O aripă ici, una la pol. Capul cât baniţa. Pliscul pe la subţiori, musteaţa cât plopul. Ca să nu mai zic de inversiune : motan cu aia, pasăre cu ailaltă. Şi dă-i, Hamade, la bălăngănit prin văzduh. Da nu-i rău deloc. Întâi şi-ntâi, vipia nu arde ca pe pământ. E altfel, n-o simţi deloc. Îţi vine să tot zbori, uau ! uau ! uau ! pe fel de fel de valuri. Uauuuu ! făcu motanul un looping uluitor. Da cu aripi împrumutate, cam riscă un pic. Păi, dacă nu-s a lui ! Uite, s-a repezit ca năluca şi-a ajuns hăt ! peste tăpşan. Unde-i stăpânu Hilimon răscrăcărat fix cu noada-n sus. Stă ca paşa pe-un straşnic covor de iarbă. Cam de toate de jur împrejur. Alior, toporaşi, mătrăguni, păpădii, coada calului. Şi trei gnişcocoriţe pe un muşuroi. Privesc stană la ce n-au mai văzut : un pix mişcându-se pe foaia unui caiet. E mic, aşezat într-un chenar de flori mici, firave. Ştiu şi cum le zice. Sunt de-alea piticuţe, galbene. A ! Băşina porcului. Păi, ăsta-i stăpânu : alte flori nu şi-a găsit. În rest, ce să spun ?! Scrie şi el, contribuie din plin la ce-i internetu : Babel.

PE ARIPI DE MOTAN

În care se spune o anecdotă despre om şi la ce-s bune serviciile secrete. Urmează nemaipomenitele aventuri ale Omului - Confuzie sau mai nimic despre tainele universului

      Mai întâi soseşte o roată. Da nu-i a lui Ştefan Bănulescu. Proprietar e autenticul Torneliu Cadim Vudor.

     - Poftiţi ! strigă poetul. Acesta-i jurnalul actriţei Rona Hartner ! 

     - E intim ? răcniră ziariştii.

     - Da ! 

     Evident, jurnalul descrie cu lux de amănunte nemaipomenita poveste de dragoste dintre actriţă şi Emil Constantinescu, preşedintele României. Extrem de extraconjugală, cu tărăboi, poze, presă, alea-alea. La vreo lună, poetul strigă din nou :

     - Hopa ! Ia poftiţi !

     - Ce ? răcniră ziariştii.

     - Caseta avocatei Luminiţa Neamţ !

     - E intimă ? bubui sala, înfierbântată la culme.

     - Tună ! răcni şi poetul.

   Senzaţionala casetă zgudui ţara : şi avocata a avut relaţii sexuale cu preşedintele. Evident că a spus şi un secret uluitor.  Ca să-i supravegheze toate mişcările, serviciile secrete i-au implantat un cip în picior.

     - Unde, ? sări un paparazzo. Mai jos ?

     - Nu ! Mai sus ! grăi femeia, săltând fusta până-n brâu.

    Şi s-a văzut că n-are chiloţi. Poza a făcut înconjurul lumii de trei ori. Totuşi, nu s-a înţeles clar unde era înfipt cipul : în picior sau în locul acela cătat de tot omul ? Dezvăluirea uimitoare a fost însă alta.

     - Staţi aşa ! a strigat avocata.
     - Stăm ! au răcnit gazetarii
     - Noi am scris jurnalul Ronei ! 
     - Care noi ?
     - Eu şi actriţa Lucia Gal Puiac !

     Apoi Cadim a strigat iar :
     - Daniela Roşca !
     - Ce-i cu ea ?
     Evident că poetul a explicat în versuri :

El şi Daniela Roşca :

Hopa-fleoşca, hopa-fleoşca !

     Şi toţi s-au lămurit. Daniela era chiar medicul personal al preşedintelui. Fulminanata sa scrisoare deschisă e o zguduitoare mărturie a celor trei ani de relaţii pasionale. Totul se petrecea la Palatul Cotroceni, după program.

     - După protest... ? zise un ziarist neatent.

  - Nu ! După program ! lămuri vocea unui ofiţer de contrainformaţii.

     Nu se ştie de unde-a venit vocea, Certe sunt consecinţele. Colorantul de nori a ajuns în Parlamentul European. Motanul Hamad şi-a luat aripi de pasăre. Păsăroiul Luca din Efes are labe de motan. Hilimon scrie pe-un vraf de băşina porcului. Niciun paparazzo n-a descoperit unde s-a implantat cipul. În picior, mai jos, mai sus. Ziarele au scris lucruri din ce în ce mai interesante. S-a aflat ce avea Decebal în frigider, câtă mămăligă a mâncat Ştefan cel Mare şi cât rezişti după ce mori. Plus fascinanta aventură a cleştelui în mediu paranoic. Dar şi a abatelui Prevost : un abate se abate. Întâmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders la mall. Draga mea, sunt un câine ; te-am înşelat dar am fost târât de o făptură josnică s-o fac, împotriva principiilor şi a obiceiurilor mele de viaţă. Apare şi sacul cu soacra, sacrul şi profanul. Totul e rapid, confuz, spectaculos. Cam ca alba neagra la duty free. Fără impozite în ţara nimănui.

     Hamad e tot prin văzduh. În faţă e un nor de jăratec. Arde mocnit, da nu-i bai. Cât are aripi, nicio problemă. Şi pe chipul lui Luca din Efes, păsăroi cu labe, se citeşte acelaşi lucru : mulţumirea cea de toate zilele.