15 ianuarie

    Iar s-au dus zăpezile. Aşa, pe nevăzute. De la climă, timp, lume - nimeni nu ştie. Totul e incert, straniu, amestecat. Curg vremurile ca un pârâu de abur. Asta credeam eu că discută madam Citi Hop Zdup, profă de angleză, cu al păgubiţilor sfânt Mina. Poftim, uite-i în colţul gardului. El în drum, ea în ogradă, cu piciorul pe-un leaţ. Şi se minunează întruna, da de cu totul altceva. 

     - Sfinte, spune şi mata ! Ai pomenit motan râzând ca omu ?

     - Care motan ?

   - Al meu, sfinte ! Andreluşa ! Uite, să vezi cam ce-i poate pielea. Ca de obicei, l-am luat cu mine şi miercurea asta la cumpărături. Aşa fac eu când plec la târg : îl vâr sub capă...

    - Unde ?!!

   - Sub cojocelul ista scurt. Când mă-mbrac eu, el stă în pat, lăţit ca paşa. Se face că doarme, toarce şi sfiorlăie ca la teatru. Nici nu-ţi închipui ce actorie are-n el. Da eu îl înşfac deodată şi tuleo imediat cu el sub cojoc, chiar ici lângă ţâţă ! Uite, pune şi mata mâna ! zise, împungând cu deştu. 

     - E, lasă ! grăi sfântul, roş ca sfecla.

     - Hai, sfinte ! Să vezi şi mata cum e !

     - Lasă, lasă...

   - Da ştii ce mult îi place lui Andreluşa ? Cum o iau pe Sf. Sava la vale, uite-aşa sfiorlăie şi-mi drăgăleşte ţâţa-ntruna. Sfirla sfârla sfor şi ghim ghim împinge cu lăbuţa de catifea. Da ştii cum ? Îi place la nebunie !

     - De ! Cum să nu-i placă ?!!...

   - E, să vezi istorie. Jos în târg m-am fâţâit oleacă pe la vitrine. Ici o bluză, colo o pălărie, o pantoafă. Am şi intrat undeva să văd un flecuşteţ mai de-aproape. Frumos, da cam scumpic. Poate altădată. Apoi am coborât la pasajul din centru. Şi-acolo magazine gârlă, librării, bagaje, voaiaje, oha, cripturi şi egipturi...

     - Poftim ? beli sfântul ochii.

     - Şi cum stăteam cu faţa la vitrina librăriei, ce crezi că se-ntâmplă ?

     - Ce ?

     - Da mă crezi ?

     - Te cred !

   - Ei bine, când căscam ochii la o carte, l-am auzit pe Andreluşa râzând !

     - Zău ? se minună iar sfântul.

     - Da ştii cum râdea ? Exact ca omu : în hohote !

      - Da ce văzuse, soro ?

   - Întâi n-am înţeles nici eu. Scosese boticul de sub capă şi-l urcase tocmai sus, pe umăr. Lungit cât cojoaca, împingea c-un picior într-un nasture şi cu altul drept în sfârc, zgâindu-se la ceva. Da nu la cartea din vitrină, cum am crezut eu, ci undeva în spate. Se uita şi, cum spuneam, se prăpădea de râs !

     - Zău ? De ce ?

    - Păi, să vezi. Când m-am întors, l-am văzut la vrei trei metri pe Fanea lui Potlog. Ăla mai din vale, vecin cu Zdrenghea. E, ăsta cam băuse ceva pe la Broasca Verde şi pe unde-şi mai duce veacul. Bere, vin babanu şi mai ştiu eu ce. Trage la măsea pe unde-apucă. Da ăsta nu-i ca ăia cu mintea zob să nu mai ştie să meargă la veceu. Ştie şi tocmai de-aia se înfiinţase acolo jos la toaletă publică. Da să vezi şi să nu crezi !

     - Ce ?

   - Fanea sta ţuţurug pe caldarâm, cu genunchii lipiţi şi c-o mână-n buzunar. Acuş ziceai că se scapă pe el, da nu intra neam în closetă !

     - Păi, de ce ?

     - Ştii cu ce era îmbrăcat ?

     - Mai ieri avea cravată...

   - Iaca fleoşc ! A vândut-o de mult. Acu-i cu nişte rufăieli de la second hand de parcă-i sperietoare. Ştiind cam cum e, s-a oprit Fanea cu mâna-n prohab... 

     - Păi, de ce ?

     - Pe uşa toaletei era un anunţ...

     - Ce anunţ ?

     - Unitatea noastră îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clienţii !

    Drept să spun, nici sfântul nu ştia ce să facă. Era, totuşi, în 15 ianuarie, anulu 2011. Să râdă sau să fonfăie în barbă ? Poate-i spun ceva cuvioşii Pavel Tebeul, Ioan Colibaşul şi Mihai Eminescu din calendar. Ziua e cum ştim, da nu pricepem : s-a dus zăpada şi-n cârma luncii. Jos, câtu-i valea, pârâul ca un vălătuc de abur.