ÎNTÂMPLARE CU UN OM FOARTE CORECT

 Deşi pare basm, nemaipomenita întâmplare e autentică. Omul din poveste există în carne şi oase. Nu-i adevărat că s-a dus la cele veşnice. Încă mai trăieşte. Da, mă rog, fiecare cu ale lui. Eu n-aş face eroarea să pun graniţă fermă între viaţă şi basm.

     A fost odată un om foarte corect încă de la naştere. Da a aflat-o mai târziu, când nu mai avea ce să facă. I se dusese buhu de corectu în sus, corectu în jos. Şi i-a rămas numele Titi Corectu. Ce şi de ce să mai schimbi ? Şi-a dus crucea cum i-a dat-o Dumnezău. Într-o miercuri, oamenii l-au închis în turn. Fiind zi de post, Titi mâncase numai vegetale. Posmagi dimineaţa, la prânz nişte fasole. Apă a băut doi litri, cât zice la televizor. Totul cu o corectitudine de neînchipuit. În consecinţă, oamenii l-au închis în turn, cu rugămintea expresă de a evada.  

     - Evadează, Titi ! a zis primarul. Te-aşteptăm cu drag !

     - Bine ! Evadez ! s-a conformat Titi, imediat.

     - Dar avem o condiţie !

     - Care ?
     - Să nu foloseşti frânghia asta !

     A scos primarul o frânghie şi-a lăsat-o jos. Avea ca la douăj de metri, vreo trei mai mult ca turnul. Văzând-o, Titi a zis :

      - N-o folosesc nici la evadare ?

     - Nici !

     - Bine ! 

     Aşa a rămas în turnul cu frânghie, dar fără mâncare. Multe zile a stat acolo flămând. Că aşa a fost, mâncare nu i-au lăsat. Nu se ştie clar scopul experimentului. Toţi îl explică vag, încălcit. Primarul pare chiar tâmpit de-a binelea. Nevastă-sa e şi şpanchie. Plus că în vară i se uscat şi-un nuc. Ăilalţi - cu treburi, ca albinele. Când să ai timp de amănunte ? Împins de foame, Titi a văzut frânghia. Soluţia era la îndemână. Zvârrrr ! şi gata. Mintenaş scapi din turn. Dar la omu corect vorba-i vorbă : nu te-atingi de frânghie. Ce-ai zis, zis rămâne. Problema e că nu se mai putea. Foamea nu te lasă. Întruna îi ghiorăiau maţele lui Titi. Şi se perpelea. Ideea salvatoare i-a dat-o însă chiar anatomicul cântec din burtă : îşi face frânghie din propriile intestine. Întâi s-a mirat el însuşi. Cum să facă asta ? Şi de ce ? Dar, împins de situaţie, n-a mai stat pe gânduri. Şi-a scos maţele şi s-a apucat îndată de împletit. În trei zile a rezultat o biofrânghie mai lungă decât îi trebuia. I-a făcut laţ, a aruncat-o peste turn şi gata. E din nou printre oameni. Treaba e că evadarea a fost atât de liniştită încât n-a observat-o nimeni. N-a văzut unul dacă Titi mai e sau nu în turn. Fiecare cu treburile lui. În răstimp, primarului i se uscase mai toată livada. Iar nevasta tot şpanchie. Cu ce să-l mai vezi şi pe Titi Corectu ? La oameni e şi o bălmăjeală de calendare, filosofii, cum, când şi de ce să măsori timpul. Unii o fac ca astronomii, alţii ca-n Biblie. Astfel nu se ştie clar cât a stat Titi în turn. O lună, un an, toată viaţa ? La evadare părea cam bătrâior. De altfel, a şi murit, s-a stins repede. Din el a rămas doar sisifica poveste a biofrânghiei. Nu se ştie dacă-i reală ori bună la ceva. Da măcar stai la poveşti în zi de post.