10 august

    Pe colţul biroului e un caiet misterios. Mic, stingher, cam jerpelit. Zvâc ! şi-am aterizat chiar deasupra lui. Da a lunecat şi-am ajuns jos de-a berbeleaca. Mă ridic,  îmi aranjez freza, ttivul. Şi mă uit pe copertă : Jurnalul lui Hilimon. E, asta chiar m-a lăsat mască. Nu ştiam că ţine un jurnal. Da pe partea ailaltă văd că scrie altceva : Condica lui Hilimon. E, na ! Şi-acu de unde încep ? M-am pus pe citit la întâmplare.

     A fătat Frăgezica. Trei puiuţi. Primul, Dix Întâiul, e negru ca dracu. Dacă-ţi pui mintea, lustruieşti cu el toţi licuricii nopţii. La vreo două luni s-a dus, nu l-a mai văzut niminea. A dispărut pur şi simplu. Negru cum e, l-o fi luat careva pentru fărmăcături. Dix al Doilea, roşcat, cu vărgi pe schinare ca extratereştrii. A sărit, zdup ! direct în stradă şi-a pierit sub roţile unei maşini. Tac-so, Hamad, s-a-nvărtit năuc vreo oră-n cireş. Era într-o vineri, zi cu superstiţii. A rămas ăsta, Dix al Treilea. E leit Frăgezica. Mă rog : poleit.

    Atunci l-am auzit pe Hamad. Ies, mă uit. E în cireş, cu ochi mari, ţintiţi spre drum. Şi strigă. Dincolo de gard, Andreluşa plânge în hohote. La vreo doi metri e Dix al Treilea cu o gheruţă frântă. Tremură picat în praf. Apoi n-am mai ştiut nimic.