23 mai

Gherghina Clopotari stă iar la poarta doamnei Citi Hop Zdup. Are o hârtie în mână, o-nvârte, o mişcă de colo colo. Nu prea ştie ce să facă. S-o dea ori nu profei de angleză ? I-a scris din nou Teme, al nouălea băiat din cei doisprezece copii. Gherghina e evanghelistă, a făcut cât a dat Domnul. Făcea treisprezece, da nu i-a plăcut cum sună : trei spre zece. Cum a trecut de zece, i s-a părut ceva suspect.  Unu spre zece, doi spre zece ! Foarte ciudat. Douăzeci şi unu, douăzeci şi doi -   pricepi. Da doi spre zece ?! E invers, ca racu. I-a spus şi profei nedumerirea, da n-a prea ieşit nimic. Doar a bâiguit ceva cam în felul ăsta :

Ieşi, Teme

Nu te teme

Ieşi de unde eşti

De unde locuieşti...

În fine, ce să mai zic ? Gherghina Clopotari a-ntins hârtia peste gard şi profa a luat-o. S-a uitat la ea, a despăturit-o. Că nu era în patru, cum e de obicei. Era în mai mult de şase. Habar n-am cum se face. Da venind de la Teme, părea ghiocul ghiocului. Scrisoarea, zic.

Mămico,

De azi, eu şi măgarii mei suntem angajaţi în poliţie. Măgarii au şi fost băgaţi în porţie. Mănâncă toată ziua iarba din curtea secţiei din Calea Sublimă nr. 13, unde n-ai ajuns matale niciodată. La doisprezece ştiu c-ai fost.  Da pe Calea Sublimă nr. 13 nu mai sunt bani de coase. E criză, nu mai are statul bani. Da ne-am descurcat, suntem foarte fericiţi toţi. Chiar a trecut un domn bine pe stradă şi a zis că-s foarte bun la afaceri de criză. Am un simţ deosebit, mi-am aranjat măgarii de minune. Văd extrem de limpede oportunităţile imediate. Am soluţii rapide, la obiect. Matale ce mai faci, cum mai merge treaba ? Mai ştii vreun măgar pe undeva ? Spune-mi şi-l bag de îndată la poliţie. Domnul care m-a lăudat avea şi cravată, mă-ncred deplin în spusele sale. Cam într-o lună trec cu măgarii în curtea judecătoriei şi parchetului de pe lângă, că altfel nu pot să-i zic. Denumirea e lungă, n-a învăţat-o pe de rost nici şeful poliţiei, deşi e un om foarte dotat. Pe mine m-au băgat în porţie a doua zi. Mă descurc, mămico ! Ce să zic ? Eu cred că omul e logodnicul durerii. Toţi, ceas de ceas, se-ndreaptă spre cimitir. Dar pe niciunul nu scrie locul destinaţiei.

S-a uitat madam Citi Hop Zdup peste hârtie. Pe-acolo, pe deasupra. S-a uitat şi la Gherghina Clopotari, da nu prea mult. Ochii ei mari, oleacă înlăcrămaţi, erau duşi spre ceruri. Din nouri au picat nişte stropi ca diamantul peste frunzele de bob. Şi iar a-nceput profa să-ngaime ceva nedesluşit.

Ieşi, Teme,

Nu te teme,

Ieşi de unde eşti,

De unde locuieşti.

Şi te du la Cutare.

Pe gura cămăşii bagă-i-te,

La inima lui aşază-i-te,

Cămaşa-i pălălăiască

Din somn să-l trezească,

La mine să pornească.

Din lume, peste lume

La mine să vie anume

Să nu aibă loc, nici stare

Pân-la mine a plecare

Să umble fără de sine

Şi fără ruşine.

Să nu poată făr de mine

Precum n-a putut

Mă-sa când l-a făcut,

Cu poalele smute,

Cu sudori pe frunte

Cu buzele muşcate

Cu cozile despletite pe spate.