DESPRE INFINIT

În care aflăm că apa, esenţa vieţii, este udă. Şi că viaţa, esenţa apei, este la fel

      - Hamade ! zise Andreluşa. Ce-i apa ?

      Cât pe ce să-i tragă ăla una-n bot.

      - Băi ! zise. Te doare capu ? Te-a bolunzit Lizdăkina ?

    Ce-i drept, cam aşa e. Andreluşa a dat târcoale masoanei vreo trei zile şi nopţi aşijderea. Pe la colţuri, poartă, horn şi alte elemente. Ce-o fi, cum o fi, nu ştiu. Da cam bănui. În fine, asta-i.

      - Zi-i, mă ! zise el.

      - Ce să zic ?

      - Ce-i apa ?

      - De ! îl privi Hamad. Da nu te superi dacă-ţi spun...

      - E, cum ?!! Spune...

      - Păi, fătul meu, află de la mine că apa este esenţa vieţii... 

      - Uau !

    - Din ea suntem formaţi toţi. Eu, tu, Lizdăkina. Vezi piatra aia din drum ? 

      - Văd...

      - E. aşa cum o vezi, are apă !

    - Serios ? grăi Andreluşa, privind cu gura căscată. Din ce-i formată ?

      - Cine ? Piatra ?

      - Nu, bre ! Apa...

      - Din trei atomi. Doi de hidrogen, unul de oxigen...

      - He, he, he ! behăi Andreluşa. Nu mai înţeleg nimic...

      - Ce nu înţelegi ?

      - Din atâta suntem noi formaţi ? Din trei atomi ?!!...

      - Da !

      - Şi cum de-i udă ?

      - Ce ?

      - Apa !

      Atunci interveni cânele Vadim.

      - Băi ! zise el, filosofic. E udă pentru că aşa-i apa...

      - Şi piatra de ce nu-i udă ?

      Surprins, cănele grăi înfundat :

    - Pentru că piatra stă în drum ! Şi dacă-ţi dau una, îţi sună apa-n cap !

      - Boule ! se zborşi Hamad. Lasă omu să-ntrebe...

      - Care om ? se uită Vadim de jur împrejur.

    - E, vorba vine ! Cotoiul Andreluşa. Şi el e format din trei atomi...

      În răstimp, madam Citi Hop Zdup, profă de angleză, ieşise în uşă cu un lighean plin cu apă. Şi zvărrrr ! o aruncă-n grădină peste-un muşuroi de gnişcocoriţe.

   - Cum îţi spuneam, grăi către Puperca, iţită-n prag ca puricul, nu se ştie clar ce-i infinitul...

      - Zău ?!!

      - Daaaa ! E chestia mai mare decât cea mai mare !

      - Da ?!!! se minună Puperca. Cum vine asta ? 

      - Da, da ! E finitul infinit ! 

      - Hm ! Asta ce mai e ?

      - E ! Parcă nu ştii...

      - Ce să ştiu ?

      - Capeţi vertij dacă stai mult şi gândeşti întruna !

     - Auzi, soro ? grăi şi o gnişcocoriţă ieşind de sub valul de apă.

      - Ce s-aud ? zise alta, scuturându-se ca găsca.

      - Eu cred că esenţa apei e viaţa...

      - Aha !

      - Şi viaţa e esenţa apei...

      - Viceversa...

      - Ba nu !

      - Ba da !