HĂRĂGEŞTE-ŢI NUMELE !

Partea a treia din puPICI ! În care Figmund are trei guri căscate, deşi la numărat ies mai multe. Oricum, viaţa pare totuna cu literatura. Acu, ştiu eu ce să spun ?!! Ce şi de ce să mai numeri ?

   După ce-a plecat stâpânu Hilimon, mesajele de pe cracii Rosei Sinensis au început să facă fâlfa fâlfa ca rufa pusă la uscat. Rămas în urmă, Aliţă Şnur căsca gura lipit de gard. În fuiorul de fulgi, Vafineda din Vardiştihe chiar începu să mormăie un cânticel :

Măi, bădiţă, badiule

Hărăgeşte-ţi numele

Prin toate grădinile

Unde plivesc fetele...

   Se vede că fata asta n-are doar urechi. Are şi văz, fărmăcătură şi alelalte. Şi, precum creştinu la sfânta liturghie, gândeşti că viaţa asta îţi oferă şi-n drum toate cinstitele daruri. Mare-i grădina, Doamne ! şi toate-n faţa-mi se-adună ! Ca să vezi, doar deschizi ochii. Şi zăreşti între coperţile lui Figmund aceleaşi mesaje picate snop de pe sârmă.

.......

Sunt o persoană care ţine la normalitate cu studii superioare.

.......

Femeie simplă, dusă cu pluta, dar readusă pe conductă...

.......

Normală, doar puţin condimentată, exact pe gustul tău...

.......

Băiat cumpătat, timid, calm, doresc prietenă şi o nouă ordine mondială.

.......

Trăind, rişti să mori.

.......

Caut bărbat care posedă calităţi.

.......

Caut partener care să fie om.

.......

Caut om care să nu fie măgar.

.......

Echilibrat, ponderat, caut totuşi o femeie.

.......

Fin, subtil, intelectual, bun gospodar, respect femeia de lângă noi doi.

.......

Familist înrăit, caut orice.

.......

Caut femeie care să ştie că nu toţi bărbaţii sunt porci.

.......

Sunt cultă şi încăpăţânată ca majoritatea berbecilor.

.......

   Da tot citind, am auzit un trosc pe-afară. Normal că eu şi Rosa iar ne-am spăriet. Fuguţa m-am întors spre geam. Şi ce văd ? Sus, pe bolta de viţă, ascultă lectura cam toată mahalaua. Şi cam toţi cu gurile căscate. N-am stat să-i număr, da ăştia erau. Întâi, cotoii Hamad şi Andreluşa. Lângă ei, familia Hupăl Pupăl cu văru Hupcăilă. Urmează un popârnic, doi stulnici şi patru imforatti gălbui. Ăştia înoată prin zăpezi cât oghialu ca şi cum n-ar fi. Iar urecheata Liluş îşi găsise loc drept pe scăfârlia lui Hamad. Întinsese liliachiţa aripile şi se bălăngănea ca la circ. Ce să zic ? Se uitau la noi ca proştii şi cântau cam aşa :

Frunză verde alunică

Cât îi fata mititică,

Bate-o maică şi-i dă frică !

Că după ce-a creşte mare,

Zvârle furca pe carare...

   Nu mai ştiu cât a ţinut paranghelia. Da printre atâtea glăscioare, parcă l-am auzit şi pe-al Rosei Sinensis. Nu-s sigură, da-s convinsă : totul era incert ca fanfara de la nunţi. Greu de spus ce, cum şi cât e povestea. Se ştie însă că tonul face muzica. Cel mai tare urlă liliachiţa şi cei patru imforatti. Că există ori nu, habar n-am. Da jur că huia tătă mahalaua.