22 octombrie

    - Meduza Nomura, zise Hamad, este formată din transparenţă şi douăzeci şi patru de ochi !

     - Parcă-i Urmuz ! grăi Andreluşa.  Nu se ştie ce vede cu atâţia ochi !

     - Păi ! făcu Hamad, convins.

   Sunt în cireş privind lumea cum se pricep : ca din pod. 
     - Îi vezi ? Toţi cu treburi ! La deal, la vale...

     În vârf de stâlp, madam Hupăl Pupăl e c-un ochi la cotoi şi altul spre Luca din Efes. Zice, împingându-l :

     - Du-te, mă, că murim de foame ! Du-te şi adu ceva !

     - Stai, fă ! zise Luca. Nu vezi ce-i acolo ?

     Acolo-i meduza Nomura. Da nu-i clar ce face. Ridicată lângă gard, arată ceva spre deal şi zice, uluită :

     - Ce-i arătarea asta ? 

     - Un om ! explică Andreluşa, privind.

     - Da urât mai e ! Aşa-s toţi ?

   Privi din nou Andreluşa. Omul de sub dâmb era ca tot omul. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

     - Da ! confirmă scurt. Aşa-s cam toţi...

     Nedumerită, meduza întrebă :

     - Cine l-a făcut ?

     - Cum cine ? Mă-sa !

     - Şi pe mă-sa cine-a făcut-o ?

     - E, na ! Cum adică ?

     - Da, bre ! Cine-a făcut-o ?

     Atunci s-a prins motanul : Nomura se cam dădea la filosofii. Zise bucuros :

     - Pe om l-a făcut Dumnezeu !

     - Aha ! Şi ce-a urmat ?

     - După aia, omul l-a creat pe Dumnezeu !

     - Păi, cum asta ?

     - Habar n-am !

     Mirată foarte privea meduza. După acel om şi alte prostii. Conchise iar, privind omul ca la foto :

     - Da urât mai e !

     Hamad începu să cânte-n cireş. Aşa, cam fără rost :

Când eram în floarea vârstei

Nimeream puţa lăcustei !

Da acu am bătrânit,

Nu văz iapa la păscut !

     Am căscat ochii cât para.
   - Ce-i, Frăgezico ? interveni Andreluşa. Ce te holbezi ? N-ai mai văzut o meduză ?

     Atunci mi-am dat seama de unde-i celălalt sunet : Andreluşa acompania cântecul la frunză.

     - Bă ! îl ghionti pe Hamad, arătând meduza.

     - Ce-i ?

     - Oare ce vede asta cu douăşpatru de ochi ?