18 februarie

    Pace, linişte. Şi cald de te ia somnu. Vine şi de la analiza Fofeliei, cred. Alias Eium. Te uiţi, citeşti. Şi te scarpini în cap, pe cap. Mă rog : unde-o fi. Şi spui ca omu : Ai de mine ce-am transpirat ! Dualitatea şi dihotomia scriitor - cititor, cu trichotomie şi fofelhotomie, sunt influenţate şi de centrala termică pe gaz metan. În mijloc e un termostat alb. Alături, două butonaşe cu soare - lună şi un ecrănel cu cifre. Hm ! Sunt cam 21 grade. Şi stăpânu Hilimon scrie. Păi, să vedem ce. Hopa ! şi gata sus. Am şi aterizat pe umăr. 

    Era prin 1991, vara la Chişinău. Hotelul Codru, fost al partidului sovietic, e ca toată Basarabia : în tranziţie. Nimeni nu ştie spre ce, încotro. Ceva incert, mai mult roşu. Cioc, cioc, cioc ! Bate cineva la uşă. Deschid. În hol e o cameristă în halat, îndesată, între două vârste. Bâiguie ceva neînţeles, un amestec de rusă şi română. Are şi o privire a la KGB, hipnotică. Nici azi nu ştiu ce-a vrut, ce-a zis. Când dă să plece, îi cer un fier de călcat. S-a-ntors şi m-a privit uimită. A aprobat din cap şi s-a dus în penumbră. După zece minute e din nou în prag, întrebând nedumerită :

     - Da şi-i aşiala fier di călcat ?

     - Pentru o cămaşă ! îi explic, arătând-o întinsă pe pat.
     - Aaaaa ! Hier di netezât ?
     - Da ! zic, la fel de nedumerit.
     - Aşa-i zâşi la voi ? Hier di călcat ?
     - Da ! 

    - Hi, hi, hi ! râse femeia, arătând cămaşa. Da şi-i faşiţ ? O călcaţi în chişioari ?

    Apoi s-au dus anii ca frunza pe Prut. Şi întrebarea a rămas. Cum e mai bine : de călcat sau de netezit ? În rest, anii trec. Nu vezi când, nu simţi nimic. Atât : doar trec.