16 februarie

   Adevărul e că între scriitor şi cititor nu-i nicio dihotomie : diviziune în două părţi a unui concept, fără a-şi pierde înţelesul iniţial. Scriitorul devine automat propriul cititor. Scrie, de pildă, următoarele  :

Azi e scârţa, mâine scârţa :

Vă iau banii şi tărâţa ! 

    Scrie şi, automat, citeşte ce-a scris. Normal că se minunează. Înţeleg să-mi iei banii, gândeşte cititorul. Da şi tărâţa ?!! Se vede treaba că ăsta a înnebunit. Aşa apare o dihotomie imposibilă : ia să mă duc eu la ale mele. Astfel o ia cititorul pe o potecă la care scrritorul n-a gândit în veci. Problema e că unul şi altul sunt aceeaşi persoană inseparabilă. De care se ocupă o entitate şi mai instruită numită filosof. Care nu-i nici om, nici neom. Dar scrie despre om şi fenomenul scârţa scârţa până-i sar capacele. Apoi, normal, citeşte şi el ce-a scris. Rezultatul e acelaşi : pleacă pe altă potecă şi alt luminiş. Şi se tot duce prin pădure până ajunge la un luminiş în care pricepe că din relaţia yin - yang nu-i nimic de priceput.