Jurnalul mâţei Frăgezica

2012-01-16T16:24:00.001+02:00

16 ianuarie

Nu ştiu cum e cu inteligenţa şi prostia. Ştiu ceva, da nu cert. Care-i calitate, care defect ? Unde-i una, care-i aia ? Hm ! Mister. Vorbesc toţi, da nimic nu-i stabilit. Cotoiul Hamad, de pildă, îmi spunea mai ieri aşa :

- Fă !
- Băi, caisă, vorbeşte, mă, politicos !
- Ştii ceva ?

- Ce să ştiu ?

- Prostia e o calitate !

O fi ! mi-am zis eu. De unde să ştiu care e şi care nu e expert în prostie ? De ! Între atâţia profesionişti, s-o pricepe şi Hamad. Întrebarea e : de ce să-l cred ? Adăuga el de toate. Că una, că alta. Că inteligenţa produce şi prostia mănâncă. Ce faci când eşti prost ? Stai la locul tău. Neam nu te mai doare capul. Stai şi măăăănânci întruna ! Când te doare burta, tot istalant e vinovatul. Că se cam ştie : criză de supraproducţie. A gândit ăla, a produs, te-a burduşit cu de toate. Şi eşti năuc întruna. Diurn şi nocturn. Ce să faci şi cum să faci cu atâtea minunate daruri ? Că se mai întâmplă una alat şi nu ştii ce să mai crezi. Par egzamplu, m-am întâlnit deunăzi cu Lila Crosa Bum. Ca omu : urca dealul. Şi tot ca omu, i-am zis ceva simplu de tot :

- Te ne cede malis, sed contra audentior malis !

Şi ce crezi ? A belit aia ochii cât ceapa. Chiar s-a dat un pas îndărăt, Apoi a îngăimat aşa, spărietă rău de tot :

- Ce vrei, fă ! Ce bâigui ?

Aşa că i-am spus-o ca tot romănul :

- Nu ceda în faţa răului !
- Poftim ?!!
- Nu ceda în faţa răului, ci înfruntă-l cu mai mult curaj !

- Da ştii că ai dreptate ! a zis Lila deodată, absolut convinsă.

Acu, ce să zic ? Eu am rămas trăsnită. În viaţa mea n-am crezut că poţi convinge un om în drum. Aşa, fără pic de osteneală. Şi ce crezi că s-a întâmplat ? Cum stătea un pic dată pe spate, Lila Crosa Bum a cârmit-o brusc la dreapta. Din partea ailaltă tălâmbăia altul pe drum. Cobora şi el dealul. Şi ce crezi că văd aşa, ca la poligon ? Poc ! poc ! poc ! i-a şi pocnit Lila trei în bot ! Da scurt, fleoşc pleosc. Nici n-am avut timp să şuier. În fine, până să se oprească aia, m-am dumirit : era Alistar. Amantul ori soţul lu" asta, Lila Crosa Bum. Cică om de treabă, prima-ntâia, numa bun de pus la rană. Da cam rău, soro ! Răăăău, bre ! şi nu se ştie de ce. Până să mă dumiresc eu - gata ! Aia l-a şi pocnit.

- Stai, fă ! am îndrugat, uimită. Ce dracu faci ?

- Cum ce fac ? N-ai zis tu ?

- Ce-am zis ?

- Să nu cedez în faţa răului !

- E ! Nu chiar aşa !...

- Da cum ?

- Păi, latinii spuneau că...

- Care latini, fă ? N-ai spus tu aşa ?

- Cum am spus ?

- Înfruntă-l cu mai mult curaj !

Şi eu ce să mai zic ? Prea multe n-am. Doar că, împreună cu Jupiter, zeul Pan a supt lapte de la capra Amaltea. E reprezentat pe cer de zodia Capricornului. De ce ? Nu ştiu. M-a ascultat Lila Crosa Bum şi a plecat hotărâtă, cu ochii sus, în ceruri.

2012-01-12T22:37:00.000+02:00

12 ianuarie

Adevărul e că-i greu de dibuit adevărul despre Vuza Buburuza. Mulţi ar şi renunţa să-l mai caute. Muncă dificilă, concretă. Nu aşa, ca-n parlament. E de citit prin tratate, de hălăduit prin natură. Totul la obiect şi subiect. Unii chiar ar spune că fraţilor, e lată rău ! Vine februarie, luna motanilor în călduri. Şi eu ce să fac ? Trebuie să-mi iau gardă de corp.

2012-01-11T11:32:00.000+02:00

De fapt, cum e corect ? Mohamed sau Mahomed ? Mohamad ? Iisus ori Isus ? Şi ce-o fi trecut oare pe la geam ? O iluzie sau chiar Buburuza Vuza ? Mă rog : Vuza Buburuza.

2012-01-11T11:19:00.000+02:00

11 ianuarie

Deci : lumea e cum ţi se spune, nu cum e în realitate. Interesant ! Dar nu prea înţeleg. Să zicem că mămica şi tăticu zic că pâmântul e plat, nu rotund. Ce faci ? Habar n-ai de Galileo şi Giordano Bruno. În familie se ştie tot ce li s-a spus : că pământul e plat. Sau că-s creştini ori musulmani. Numai că, la un moment dat, apare o familie excentrică. Mama şi tata. Stau ei ce stau şi iar stau. Şi nu spun copiilor nimic. Îi lasă aşa, ca-n pădure, fără nicio ştiinţă. Nimic despre pământul plat, rotund sau oval. Ori despre Iisus şi Mohamed. Şi ce faci la 20 de ani ? Eu cred că nimic. Cert e ce n-o să faci : un război religios. Păi, de ce să-l faci ? Habar n-ai că eşti creştin ori musulman. Ce să te-apuce aşa, din senin ? Te uiţi la om şi vezi ce vezi : că-i om pur şi simplu. Nu scrie pe fruntea lui că-i musulman. E, aici cred eu că vine şpilul. Dacă la 20 ani omul ştie că-i musulman, înseamnă că i s-a scris pe frunte. Da nu la exterior, ci altfel : la interior. Da cu mare artă, nu aşa, ca la proşti. Au lucrat acolo cu anii nişte meşteri cu dăltiţa. Băi, frate, şi ce lucrătură magnifică ! E drept, meşterii au mai stat, s-au hodinit. Apoi iar s-au apucat de treabă. Şi au sculptat cu mare meşterşug la interiorul frunţii cucuiul cu direcţia cea bună. Rezultatul e super. Cum vede ăla un om, vrea să afle dacă nu cumva-i creştin. Şi află. Apoi dă-i, arde-l, nene ! Ce nu ştiu eu cert e însă ceva foarte serios : ce-a trecut alaltăieri pe la geam ? Că mă frăsuiesc de nu mai pot şi nu aflu de nicăieri. Ştie careva precis ? Oare ce-o fi fost ? O pasăre sau Buburuza Vuza ?

2012-01-09T20:01:00.000+02:00

9 ianuarie

M-am interesat şi am aflat. Da nu aşa, ca amatorul. Ştiu cert : ieri n-a trecut o pasăre pe la geam. Era cu totul şi cu totul altceva : Buburuza Vuza. Evident, bine ameţită de falsa primăvară. Că şi asta când te ameţeşte, te ameţeşte nu glumă ! Şi fâşşşşşşş ! a trecut Buburuza Vuza pe la geam. Iar eu, ca proasta, am crezut că-i o pasăre. Apoi am văzut în înalturi ce-a văzut şi un pilot din avionul lui : un rechin la 2000 metri altitudine. Zbura şi ăla complet ameţit. Cum ? A, nuuuuu ! Nu pilotul, vere ! Rechinul ! Hai că mă faci să râd ! Cuuuuum ?!! Nuuuu, mă, cum să bea rechinul ? Era ameţit ? Nţ ! Nu cred ! Atâta că zbura. Exact în aceeaşi zi, sus, în înaltul ceriului, nişte olteni au văzut şi Luna înconjurată de ceva extraordinar de misterios. Era aşa ca un cerc straniu şi foarte colorat împrejurul ei. Un halou formidabil, , o lumină mare, uriaşă, portocalie. Aşa, de jur împrejur. Ce-o fi ? Păi, de unde să ştiu eu ? Să vedem ce zice Buburuza Vuza. O-ntreb mâine, când o trece pe la geam. Dacă nu, la primăvară.

2012-01-08T18:25:00.000+02:00

Hm ! Mă uit pe geam şi nu ştiu ce e. Toamnă, iarnă ? Citeşte stăpânu Hilimon la ziar, la carte, pe internet. Dar nu cred să afle ceva sigur.

Găsiţi pe Mieloo !

Pierdut biped frumos. Răspunde la numele Mieloo. Îi plac lucrurile verzi şi Cola rece. La data dispariţiei purta blană şi plete. A fost văzut în zona site-ului matrimonial. Ofer recompensă. Rog seriozitate !

Probabil citeşte stăpânu ceva Heidegger. A apărut zilele astea o ediţie nouă. Sau, cine ştie, îl reciteşte pe Mateiu Caragiale. Ori alt scriitor de oraş. Păi, ce să faci pe vremea asta ?

Vând maşini de pocnit tare, electrice, de mână şi de picior. Merg impecabil, am fost mecanic.

Trece pe la geam o pasăre. Fâşşşşş ! Şi uite-o, s-a dus după perdea. Gata, n-o mai văd. Hm ! Ce-o fi, nene, afară ? Toamnă, iarnă ?

Moş Crăciun de Chişinău caut buletin de Bucureşti. Faceţi rezervări vin acasă la copii pe geam. Impact maxim la etajele superioare. Nu ezitaţi !

2012-01-08T15:26:00.001+02:00

8 ianuarie

Lumea nu-i cum este. E cum ţi se spune de mic. La doi ani, la grădiniţă, la şcoală. De-acolo afli că lumea e rotundă. Şi, mai ales, creştină ori musulmană. De n-ai afla asta atunci, în veci n-ai face războaie religioase. Dacă n-ai şti atâtea de mic, cu totul altfel ar fi lumea la maturitate.

2012-01-03T15:39:00.000+02:00

3 ianuarie 2012

Femeie singură, Evlampia. Stă oleacă mai la deal. Are casă personală, moştenire de la părinţi. E aşa cum era, nu i-a făcut nicio modificare. Doar teiul a mai crescut. Şi buruiana vara. Azi, Evlampia s-a sculat dis de dimineaţă. Şi a avut o surpriză nemaipomenită. Cineva îi lipise pe uşă propriul anunţ matrimonial. L-a scos de pe internet cu tot cu poză şi i l-a lipit drept pe uşă.

Idealul meu este un bărbat inteligent, cu mare potenţial, care se culcă şi se scoală cu Dumnezeu. P.S. Nu-mi plac spânii.

S-a uitat Evlampia aşa, ca prin ceaţă. La uşă, la propria poză. Prea multe nu s-au mai întâmplat. Doar în văzduh a apărut un cârd de gâşte sălbatice. Şi astea păreau însă ca-ntr-un tablou rămas de la părinţi.

2011-12-24T15:04:00.000+02:00

24 decembrie

Vine Moş Crăciun.

Soţ şi soţie model. Stilaţi, nonviolenţi. Căutăm fată în casă. O batem doar cînd ne certăm. Preferăm orfană. Suntem un ansamblu rezidenţial care ştie să preţuiască nevoile tale. Te aşteptăm cu un parc de 5000 metri patraţi. Spa, şcoală, grădiniţă, centru de înfrumuseţare. Parcări subterane şi supraterane. Opţiune pentru aniversări : Robin Hood. Uşi de interior tip fagure. Soluţii avantajoase, flexibile. Balamale fără ungere. Mâner inox, broască cu cheie. Oac ! Vine Moş Crăciun.

2011-12-12T11:26:00.000+02:00

12 decembrie

Foarte nedumerit cânele Vadim, Da ştii cum ? Tare de tot !

- Bă ! strigă el spre Hamad.

Cotoiul - sus în pom.

- Ce vrei, mă ? zise el, mirat.

- Unde-i stăpânu ?

- Care stăpân ?

- Hilimon !

- E, na ! Scrie !

Andreluşa - alături. Beli ochii cât ceapa.

- Scrie pe dracu ! adăugă el, iute.

Dincolo de uşă se fâţâia o umbră.

- Făăăăăă ! se proţăpi Vadim. Frăgezicooo !

Umbra - nimic.

- Făăăă, surdo ! Frăgezicooooooo !

Ieşi Frăgezica în uşă, privi cătu-i ograda. Şi zise :

- Eu nu-s Frăgezica !

- Da unde-i ? se miră Vadim.

- S-a dus să fete !

- Cum, fă ?!! Acu iarna ?

- Da !

- Făăă ! Iar umbli cu fofârlica !

- Care fă, băi, prostule ! se auzi din drum. Care fofârlică ?

Privi Vadim perplex. Păi, nu ? Era Ilaura, fata lui Pupache.

Nu aia, vere ! Ailaltă !

- Ce-i, fă ? grăi cânele. Care-i chichirezu ?

- Eu nu-s fă cu tine !

Păi, daaaa ! Ce crezi c-avea fata în mână ? O carte : Giordano Bruno, Opere complete. Libro stampato con il contributo Ministero degli afari esteri de la Republica Italiana.

Din pom Andreluşa întrebă :

- Ce faci, fă, Hilauro ?

- Care fă, băi, panaramă ?

- Frăgezico ! zise şi Vadim. Unde-i, fă, stăpânu ?

- N-auzi, mă ?

- Ce s-aud ?

- Eu nu-s Frăgezica !

Acu, ce să zic ?

Dinlăuntru se auzi un suspin. Apoi lipa-lipa nişte paşi. În uşă apăru Rosa Sinensis. Pe cuvântu meu ! Era însăşi trandafiroaia c-o floare la sân.

2011-11-27T12:26:00.000+02:00

27 noiembrie

Hamad şi Andreluşa îs hăt sus, în cireş. Stau la cioace, una alta, cum să-l salveze pe stăpânu Hilimon. Gata, nu mai are bani. Ultimul, lipit de fundul pungii. Da ce să faci ? Să-l dezlipeşti acu sau mâine ? Cam asta-i : criză mare ! Şi proşti câtu-i lumea. Pe trotuar, în balon, la buget şi în guvern. Full, vere ! Au ăştia aşa o putere de convingere, că nu ştii când e una alta, basm sau realitate. Degeaba mă frăsuiesc eu, Agentul 007, Hamad, Andreluşa, Lizdăkina, familia Hupăl Pupăl, Cap de Plastic şi chiar văru Hupcăilă. Nu mai vorbesc de fata lui Pupache şi bufniţica Eium. Toţi sunt îngrijoraţi peste poate de soarta stăpânului Hilimon. Poftim : cotoii Hamad şi Andreluşa ascultă chiar acum ce vorbesc ele înde ele surorile Citi Hop Zdup. Cine ştie, poate spun astea ceva mai legat, o soluţie minune. Vecina, profă de angleză, o-ntreabă pe aillaltă, rămasă la ţară la coada vacii :

- Cum să fie, surioară ?

- Ce să fie ?

- De floare sau bostan ?

- Bostan !

Bagă profa mâna-n sac, o scoate pumn de seminţe. Le-nşiră pe-o tigaie şi poc ! poc ! sfârrrrrr ! Gata, sunt numa bune de spart. Cranţa cranţa, fâlfa folfa - mânâncă astea la seminţe de bostan ca batoza. Şi spun una alta fix ca-n parlament.

- Auzi, fă ? zice aia de la ţară.

- Aud !

- Ce faci când te-ntâlneşti cu popa-n drum ?

- Cum adică ?!!

- Păi, cine zice săru mâna ?

- Poftim ?!!

- Care zice, fă ? Tu sau el ?

- Cum cine ? E la fel ca la tine...

- Cum să fie la fel ? se minună aia.

- Dacă-ţi spun !

- Nu-i altfel la oraş ?

- Nu !

- Hai, las-o !

- Serios ! E la fel !

- Şi de ce-ai mai făcut facultatea ?

Huuuuuştiuliuc ! se auzi pe dată din cireş. Picase Andreluşa taman din vârf.

- Stai, mă ! se spărie Hamad. Unde dracu te duci ?

2011-11-11T13:11:00.002+02:00

11.11.11

Unşpe-a unşpea două mii unşpe. Asta e ! Trece vremea. Şi-n scris se-aşează ca nişte cruci în paragină. Uite şi mătăluţă cum arată cifra 1. Da treaba ei. Măcar asta-i cert : are treabă multă. În odaie, trandafiriţa Rosa Sinensis a adormit. Şi dă-i la soamne de numa numa. Tun. De-aia i-a şi răsărit o floare pe neştiute. Hop ! şi a ţâşnit una roşu purpuriu sub sân. Habar n-am ce i-o fi venit taman acu, în novembre. Şi cum să nu te miri când te trezeşti din somn ? Deodată a tresărit Roza. Şi opa, s-a trezit. A scuturat din frunze, a văzut floarea. Maaaamă ! ce uimită e ! De unde, cum, ce s-o fi întâmplat ? Stă floarea la piept, iar o priveşte. Hm ! Mare minune ! Apoi se uită peste umărul stăpânului Hilimon. Stă pe scaun, beleşte ochii în calculator. Şi iar scrie.

Ce i-o fi venit lui Tolstoi s-o boteze pe rusoaica Ana cu doi n : Anna ! Şi Ekaterina Aleksandrovna Şcerbaţkaia, sora Dariei şi nevasta lui Levin, e alintată Kitty. Greu de scris ruseşte aşa ceva. Hm ! Ia te uită şi cum e numele lui Tolstoi pe ediţia din 1878 a romanului Anna Karenina : L. N. Tolstago. Cred că-i varianta letonă. Dar ediţia apare, totuşi, la Moscova.

De ! E ceva vreme de la 1878 până la 11.11.11. Şi ? Mai ştie cineva cine a scris Ivan cel prost ? Sau Polikuşka, Alioşa ulcică, Holstomer, povestea unui cal, De cât pământ are nevoie un om. În goana sa după pământ, ţăranul Pahom uită de toate. Păi, vezi ?!! Ăsta-i misterul : Tolstoi ori Tolstago ? Exact asta spuneam şi eu. În timpul somnului, trandafiriţei Rosa Sinensis i-a răsărit o floare la sân.

2011-09-30T17:36:00.000+03:00

30 septembrie

Eeeee-te, na ! Poftim ! Ce linişte, nene ! Zău de nu spun drept ! Prin vărzare şi copaci, soare cu ultime vâlvătăi. Parcă-i în scrierea Lizdăkinei, mâţa mason : La raiu din mahala. Sub bagdadie şi prin holburi, pică vrabia de somn. Uite, s-a copt şi poama. Pace, nene ! Pace, pace, pace ! Cam acuş fierbe şi vinul. Şi hora, iubirea, nunţile. Chiar urcă drumul un vătăjel. Dacă văd eu bine, are în mână o ploscă. Şi mai nu ştiu ce. Ţine ceva sus, muşcă întruna. Şi molfăie ca batoza. Cred că-i un cârnaţ. Hai, vere, la nuntă ! zice omu. Ce mai stai ? Hai repede, că trece !

Băeat liniştit cu licenţă în teologie pastorală caut femeie credinceoasă. Mai am stupi, porci şi două vaci.

Văduv caut open vals.

Văduv aproape singur caut şi-o doamnă cip cirip.

Caut vădană cu soţ în viaţă.

- Alo ! Dom*vătăjel ? Stai, nene ! Ce fugi aşa ? Stai să-ţi spun ceva !

2011-09-24T12:54:00.000+03:00

"Cum, aşadar, de felul tău nu eşti nici bună nici rea, cred că bine ar fi (dacă îngăduie Jupiter) să nu ai parte nici de ruşine dar nici de cinstire ; şi, de aceea, cred că nu eşti vrednică să-ţi ai sălaşul nici sus printre zeii cereşti, nici jos în infern : ci bine ar fi să umbli în veci de colo colo, dintr-un ţinut în altul".

.......................................................

Hilimon este un produs ambalat în vid. Îl cheamă Otto în fiecare zi. Nu ştiu de ce-l cheamă. Este confecţionat din materiale moderne, uşor de transportat. Are aspect de om pentru că domni sunt peste tot. Trăieşte lângă convertor. Mănâncă litere pe buncăr la cheie. Şi razie. Detaliile se pot negocia. Viaţa, ca şi moartea : la piaţa emergentă. Aşa om în general nu prea face un scandal. Ia din amurg şi dă la seara săracilor. Un produs straşnic, ambalat în vid.

.......................................................

"Nimeni să nu te găsească dacă mai întâi nu s-a căit că a fost sănătos la minte şi zdravăn la cap"

2011-09-23T13:23:00.000+03:00

- Alo !

- Da !

- Dom'Macavei ?

- Da !

- Ce da ?

- Ce vrei, nene ?

- Deşteaptă-te, dom'Macavei !

- Păi, de ce ?!! s-a mirat omul, foarte corect.

Treaba e că stăpânu Hilimon scrie o nouă lucrare de excepţie. Are şi un titlu : Nemaipomenita poveste de dragoste dintre un urs, încă un urs, alt urs şi o ursoaică. E cam lung, da merită. Se scurtează dacă nu mai intervine un urs. Sau Întâiul Demon. E lucru ştiut că poveştile astea cu urşi mulţi sunt totdeauna pline de peripeţii.

- Hai, mă, nea Macavei !

- Ce hai ?!!

- Nu ştii ?

- Ce ?

- Deşteaptă-te, nea Macavei !

2011-09-22T13:27:00.001+03:00

Dans pentru miri, mirese, mame, taţi, văduve şi văduvi

Bună ziua !

- Băi, Macavei ! Deşteaptă-te !

Iar nu plouă.

Şi nu ştiu de ce.

O văduvă din Anglia şi-a făcut tatuaj din cenuşa soţului. I-a cerut celui care o tatua s-o pună în cerneală.

Doamnă singură, elevată, 42/163/52, caut prieten serios să-i vând un bichon.

Deşteaptă-te, Macavei !

Mourtney Love, văduva lui Murt, a tras cenuşa soţului pe nas. O ţinea într-un săculeţ roz, împreună cu o bucată din părul celui dispărut. Le-a pus pe-o masă de sticlă şi le-a prizat ca pe cocaină.

Hm !

Bună ziua !

- N-auzi, Macavei ?!! Deşteaptă-te !

2011-09-17T17:37:00.000+03:00

17 septembrie

Cu excepţia proştilor, toţi oamenii sunt deştepţi ! Aşa gândea stăpânu Hilimon până mai ieri. Dar s-a răzgândit. Şi nu aşa, deodată. Ştiu şi circumstanţele. Era aşa, cam pe seară. Cald, plăcut. Plus un vântuleţ hai hui. Da o să fiu foarte sinceră : nu ştiu precis ce se întâmpla. Cert e că stăpânu a zis că-i prea brut, prea radical. Aşa că, după binecunoscuta şi strălucita sa chibzuinţă, a zis altfel : Cu excepţia ghinioniştilor, toţi oamenii au noroc ! Păi, nu-i aşa ? Zice şi vorba : când s-o-mpărţit norocu, nu eram pe-acolo. Umblam harhageaua. Dracu ştie pe unde. De-aia trece şi sfântul Mina degeaba pe sub cireş. Sau cais, că nici nu mai ştiu ce e. Cum care trece ? Ăla, soro ! Al păgubiţilor sfânt Mina ! Trece - da nu ştie nimic. Tot el îl întreabă pe Hamad din cireş :

- Auzi, motanu ?!!..

- Aud !

- Cum e viaţa ?

- Optimistă !

- Şi literatura ?

- Şeptimistă !

- Păi, vezi ? sare şi Luca din Efes în vârf de stâlp.

- Ce să văd ?

- Cine să priceapă atâtea subtilităţi ?

2011-09-13T13:18:00.002+03:00

Literatura e ca fluierul piciorului : găseşte mobila pe întuneric.

2011-09-13T12:38:00.000+03:00

Literatura : ţuică de cupru.

2011-08-25T10:06:00.000+03:00

Literatura, azi : singură, elevată, caut domn ce doreşte pui de bichon.

2011-08-24T15:52:00.001+03:00

24 august

Băi, frate, nu mai pricep nimic ! Zău aşa ! Habar n-am ce-i în capu omului. Poftim, priveşte : iar s-a bărbierit Adio Georgescu. Păi, de ce ? La ce-i foloseşte ? Natura e lege, nu fleac ! A decis să-i crească barba şi cu asta basta. Foloseşte la ceva, nu iese acolo de pomană. Se străduieşte natura cu de toate. Dă-i cu mâncare, dă-i cu băutură. Udă cu apă, bagă vitamine, îngrăşăminte, una alta. Şi uite la Adio Georgescu ! Harşti, harşti, harşti ! O rade în fiecare zi ! Cât e el de savant şi eminent istoric, se scoală cu noaptea-n cap şi gata. Glonţ la buhoglindă. Nu mai spun că asta pâţeşte şi Fals Staff Katrina, căţaua lui. A văzut-o dăunăzi cânele Vadim trecând cu stăpânu pe stradă. Şi, ce să zic ? S-a stricat panarama de râs. El şi tătă mahalaua. Vadim, cotoii Hamad şi Andreluşa, familia Hupăl Pupăl din vărf de stâlp, gnişcocoriţele şi felurita tufă de mărar şi leuştean - toţi se tăvăleau prin ogradă, în copaci şi prin văzduh. Vadim era tocma sus, pe cuşcă. Da chiar era ceva de văzut. Poftim, priveşte ! Vezi ? Din blana preafrumoasei Fals Staff Katrina a rămas numa un smoc în vârful cozii. Restul - vraişte. Gata, s-a dus dracu. Au ras-o ăia la piele ca pe mâţa de Egipt. Habar n-am ce-o fi prin capul domnului şi doamnei Adio Georgescu. Că, sinceră să fiu, amândoi par a avea un singur cap. Nu două-trei, cum e la alţii. Da am auzit încă una. Zău dacă nu spun drept ! Cică se bărbierea şi Einstein, savantul ăla colosal. Glonţ la buhoglindă şi harşti, harşti. Gata cu barba. Una două o termina. Numa sub nas mai rămânea un smoc. A explicat chiar el de ce : totul e relativ.
..........................
Notiţa lui Hamad
Hi, hi, hi ! Ştii ce-a făcut stăpânu Hilimon ? Nu ştii ?!! Îţi spun eu : a tuns-o pe Frăgezica ! La piele, nene ! Ştii cum arată acu ? Hiiiii, hi, hi, hi ! Fix ca mâţa de Egipt !

2011-08-24T14:06:00.002+03:00

Literatura, azi : leoaică în şomaj.

2011-08-23T11:20:00.002+03:00

23 august

Ce să zic ? Luna cât cerul, soare câtui lumea. Nostalgii. Zgomot moderat. Nici prea prea, nici foarte foarte. Praful obişnuit şi ceva târguieli. Strălucitul savant şi eminent istoric Adio Georgescu şi-a cumpărat hârtie igienică parfumată. E mereu în pas cu moda. Şi pe fază. A pus hârtia în cărucior exact când se anunţa închiderea magazinului. Sus, la megafon. Ultima promoţie de reduceri. Acu, de ! Ce e, ce nu e, ce-a fost. În definitiv, şi Hitler era artist. În timp ce picta foarte frumos, s-a orientat spre altă meserie : şef de stat. Despre 23 august 1944, domnul şi doamna Adio Georgescu au aflat că. Şi că. Pe 23 august 2011 şi-au cumpărat hârtie igienică parfumată. Ultimul răcnet în materie de modă.

2011-08-21T21:55:00.000+03:00

Literatura : şchiop cu pantofi albi.

2011-08-21T13:13:00.001+03:00

21 august

E, asta n-am observat. Misteriosul banner întins de-a latul drumului mai are un textuleţ. E într-un colţ, pirpiriu, mic de tot, cu literuţe cât puricu. Ba chiar mai mici, greu, greeeeuu de zărit ! Da l-a văzut azi noapte Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Fred, nene ! Freudică ! S-a-nvârtit, s-a hâţâit, dracu ştie după ce. Şi deodată, hop ! A zărit textuţul tomna spre dimineaţă. Când a şi venit la mine şi mi-a spus într-un suflet la ureche :

- Fă, proasto !

- Ce-i, mă ?

- Ai mâncat azi ?

- Am mâncat !

- Da ai văzut ?

- Ce să văd ?

- Ce scrie pe banner...

- Da. Sectorul contrastelor...

- E, na ! Ţi-am zis eu că...

+++++++++++++++++++++++

Marţi, 23 august 1944 - 2011
CĂLARE SUB CAL

Conferinţă ştiinţifică extraordinară

Orator : Adio Georgescu, savant

Locaţia : Citi Hop Zdup

Salonul fără pereţi

Str. Hilimon nr. 3,14

Ordinea de zi

Punctul unu : doi

Punctul doi : unu

Punctul trei : Unde are banana sămânţă ?

Punctul patru : trei

++++++++++++++++++++++

Păi, de ! Ce să fac ? Uneori nu-s atentă. Domnul Adio Georgescu va veni cu doamna.

2011-08-20T12:55:00.001+03:00

20 august

Ia te uită ! Ciudată chestie. Un banner de-a latul drumului. Aşa, întins ca vela între copaci, pare vapor. E chiar straniu, ieşit din ţâţâni. A sărit din ape şi pluteşte prin aer. Da-i întins biiiine, bine de tot ! Frânghii tari, zdravene, legate de colţuri. Şi dă-i, trage cât poţi. Hm ! Parcă-i cearşaf pe patul soldatului. Arunci banu, sare ca mingea. Dacă mă uit bine, scrie şi ceva pe el. Stai să văd. Acu mă urc pe stinghia gardului. Stai aşa. Cătinel. E, cam asta-i. Văd ca-n palmă. Pe-o parte e Sectorul contrastelor. Enigmatic, încă nu ştiu ce e. Da aflu eu cândva. Pe ailaltă e însă ceva şi mai misterios.

- Doamne, zise Sfântul, care-i cel mai necruţător fenomen ?

- Prostia !

- Şi cum e ?

- Infinită !

- La ce foloseşte ?

- Nu ştiu !

2011-08-19T10:45:00.000+03:00

19 august

Nu se ştie de ce, da urcă. Al păgubiţilor sfânt Mina, ziceam. Urcă dâmbul tot pe-aici. Uşurică uşurel. Îi place lui mahalaua asta. Păi, ce să-i faci ? Gata. Nu-i mai poţi face nimic. Pe dată îl întâmpină Hamad din cireş :

- Săru mâna, sfinte !

- Poftim ?!! îl privi sfântul, uimit.

E şi normal. De când colbul nu mai pomenise atâta politeţe.

- Sfinte ! continuă Hamad. S-a lămurit un mister...

- Ce mister ?

- Ştii ce se află în spatele fiecărui om ?

- Ce se află ?

- Curu !

Da ştii cum a râs madam Hupăl Pupăl ? Hiiiiii, hi, hi, hi ! Ca mingea săltau pe tricou misterioasele cuvinte scrise în diagonală : Sectorul contrastelor. În vârf de stâlp, Luca din Efes nici n-apucă să mai citească restul platformei-program.
Cele 21 puncte
1. 20 000 euro fiecărui om - plătibili în 10 ani.
2. Mărirea tuturor salariilor şi pensiilor.
3. Anularea tuturor taxelor şi impozitelor.
4, Stop colesterolului !
5. Judecarea guvernanţilor care au jefuit România.
6. Eliminarea salariilor.
7. Evacuarea demnitarilor.
8. Interzicerea cătuşelor.
9. Scăderea lipidemiei.
10. Îngheţarea ratelor la bănci.
11. Dreptate.
12. Agricultura bio.
13. Înfiinţarea companiei naţionale Averea Poporului.
14. Şeful companiei va fi ales prin vot direct.
15. Dividendele vor fi împărţite Poporului lunar.
17. Întărirea spaţiului subentotelial.
18. Nu uitaţi că sunteţi bolnav !
19. Confiscarea caloriilor ilicite.
20. Crearea numărului matematic 1 bis.
21. Jos !
22. Sus !
23. Miercurea liberă !
24. Salata de legume şi fructe.
25. Reducerea TVA.
26. Sectorul contrastelor.
27. Şase ! Vine !

2011-08-18T23:27:00.000+03:00

Omul cu pix - ca viaţa în deşert.

Rari, tăcuţi. Şi tot mai singuri.

Literatura : viaţă pitită în tufişuri.

2011-08-10T16:20:00.000+03:00

Literatura : viaţă măsurată cu inima.

2011-08-08T14:37:00.001+03:00

8 august 2011

În drum, al păgubiţilor sfânt Mina. E ici, chiar sub umbra de la gard.

- Băăăăă ! urlă deodată cotoiul Hamad.

Şi rău se sperie sfântul.

- Ce vrei, mă ! îngâimă, c-o mână la animă.

- Ascultă ce zice mandea !

- Ascult !

- Nu tu !

- Da cine ?!!

- Andreluşa ! Cotoiul Andreluşa !

- Ascult ! urlă şi Andreluşa, convins.

Şi iar răcni Hamad :

- Speranţa moare ultima...

- Aha !

- ...şi puţa prima !

Acu, ce să zic ? Pe dată s-a bâlbâit sfântu :

- Eiiiiiii-eeelll-iiii-oooo-uuullll !

Păi, asta e. De ce nu-i atent ? Că degeaba a mai zis :

- D'te, mă, de-aici !

2011-08-06T22:56:00.000+03:00

Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala, s-a înamorat până peste urechi. Nu ştiu de cine, că habar n-am. Nici el nu-i prea lămurit ce se-ntâmplă. De cine, cum, de ce. Absolut cert e că umblă pe drumuri exact ca-n poeziile de dragoste. Adică năuc sută la sută. Doar îl ştiţi bine : alias Fred, Fredică, Freudică. A auzit că s-a-ntors stăpânu, despre care ştiu toţi că-i extraordinar de deştept. Rezolvă una-alta pe rând chiar şi la Bucuresci. Apoi, când nu are timp, pe toate odată. Da temeinic, gospodăreşte şi definitiv. Auzind Freudică de aceste calităţi, a venit la poartă cu un banner cât ecranul panoramic. S-a uitat la motani, la familia Hupăl Pupăl. Apoi la Vadim şi tăt neamul de gnişcocoriţe. Şi viceversa, evident. Cu o mişcare scurtă, de muşchetar, a-ntins bannerul aproape câtui drumul. Şi uite ce scria : Băiat fin cu capul în nori, caut adăpost antiaerian ! Mă rog : aşa-i şi la oameni. În momente din astea, Aliţă Şnur cântă şi imnul naţional. Numai că s-a întâmplat ceva cu totul extraordinar. După ce-a răsfirat Fred pânza, s-au răsfirat şi nourii. Cu ceva aproximaţie, era ca-n Coşbuc. Mă rog : cam pe-acolo. Apoi din cer a picat un banner identic. Da exact la fel : ţesătură, cusătură, culoare, lucrătură. Doar cuprinsul literar-artistic era altul : Cumpăr vânt şi buhă împăiată (Bubo Bubo) ! Acu, nu ştiu sigur ce va face stăpânu Hilimon. Ofertele curg gârlă, s-au răsfirat şi nourii. Însăşi economia, inclusiv cea mondială, e în plin avânt. Cel mai matur semn de echilibru şi armonie este că s-a detensionat sectorul de contraste. E şi o doamnă care cumpără de toate, plus argintărie, porţelanuri şi obiecte de antimoniu.

2011-08-06T15:38:00.000+03:00

6 august 2011

S-a-ntors stăpânu Hilimon. De la Bucuresci, cred. Că doară nu din rai. Cum l-au văzut intrând pe poartă, Hamad şi Andreluşa au şi răcnit ca apucaţii :

- Uraaaaaa ! Ura - ura - uraaaaaaa !

Uite-aşa săltau, se bucurau şi trăgeau de crăci şi frunze ca maimuţa. Sinceră să fiu, chiar se zguduia cireşul din temelii. Treaba e că şi cânele Vadim făcea la fel. Ieşise fix cum auzise hărmălaia. Zdup ! şi iacătă-l în vârf, sus pe cuşcă. Şi dă-i cu ura-ura, ura-ura ! de ziceai că-i sirenă cu patru gâtleje. De sub un dâmb au ieşit să se uite şi un cârd de gnişcocoriţe. Să chiorăsc de nu-i aşa ! Măritate, nemăritate - dracu ştie, că n-am stat să văd. Plus că mărarul cu ăl hrean şi leuşteanul din ograda doamnei Citi Hop Zdup, profă de angleză, făceau şi ăştia o larmă ce încă nu s-a pomenit. Băi, frate, ce să zic ? Aşa un scandal era, că pe dată urlă madam Hupăl Pupăl în vârf de stâlp, spărietă rău de tot :

- Ce-aveţi, băi, tâmpiţilor ?
- Ce vrei, fă ? se auzi o voce pitită în mărar.
- Ce vă zborşiţi aşa ?

- Da, da ! se zbârli şi consortul Luca din Efes. Ce dracu faceţi ?
- Cum ce dracu, băi, prostule ?!!
- Păi, cum ?!! Arde undeva ? A luat foc ?

Acu eu nu ştiu ce foc o fi fost, unde şi ce arde. Da stăpânu s-a-ntors de la Bucuresci exact după ce s-a dus : cu o afacere genială. Nici asta nu s-a mai pomenit. E simplă şi o pui pe picioare uşurel de tot, cât baţi din palme. Şi nu mai vrei în veci pomeni de la stat. Uite cam cum e. Ia o hărtiuţă şi notează. Că altfel uiţi. Una la mână : faci un magazin. Doi la mână : bagi marfa pe raft. Ce-o fi : haine, ţoale, fasoale, încălţări. Crătiţi, becuri, reviste. Cutiuţa cu smirnă, criza de conştiinţă. Bumbul de aur. Vine cumpărătorul, se uită. Plăteşte, să zicem, criza de conştiinţă. Da lasă marfa tot acolo. Plăteşti şi nu iei nimic. E ca la Rembrandt şi ai săi : Salvador Dali, Tonitza, Brâncuşi. Dai banul, intri la expoziţie. Beleşti ochii pe unde-ţi tună. Apoi ieşi cu mâna goală. Da ai rămas cu ceva în cap. Nici tu nu ştii clar ce ai acolo. Da se rezolvă în scurt timp. Întorci pe faţă, pe dos. Şi-ţi pică fisa, afli. Apoi eşti ferice cum n-ai mai fost. Poftim cât îi de frumos ! N-ai raiul, ci paznicii săi : o turmă de heruvimi. Chiar de l-ai aflat pe dracu, te bucuri nespus că eşti mai cult. Trei la mână : ai rămas tot tu cu banu şi criza de conştiinţă. Acu altă treabă nu mai ai : poţi afla liniştit care gnişcocoriţe nu-s măritate.

2011-07-25T17:39:00.000+03:00

25 iulie

Literatura e ca logodna : arest preventiv.

2011-07-24T20:35:00.000+03:00

Literatura : scafandru cu umbrelă.

2011-07-24T18:07:00.001+03:00

Nu-i sigur, da eu aşa văd. Cam trece pe drum şi Gabriel Garcia Marquez. Şi ăsta se ocupă întruna de singurătate. Stă, se uită. Cată cine ştie ce, o-ntoarce pe toate feţele şi-o sută de ani. Chiar are o pasiune pentru singurătatea supremă : a lui Dumnezău. Crede el că-i mai aşa, unică. Întrebări, mistere. Oare cum face rânduiala ? Cu cine se sfătuieşte ? I-a arătat lui Adam o muiere, Eva şi atât. Singură şi asta. Apoi scurt a zis : Adame, alege-ţi o nevastă ! Acu, ce să zic ? Şi Marquez cam trece pe drum. Mulat pe trup, un tricou cu unica inscripţie : Caut femeia care mă caută ! Nu-i sigur, da eu aşa văd : e tricoul lui Dumnezău. Chiar nu ştiam cine l-a şterpelit.

2011-07-24T15:49:00.004+03:00

24 iulie

Cam trece o fată pe drum. Frumuşică foc, da nu-i bai. Toate trec. Vremuri, examene. Stă fata oleacă, se uită prin copaci. Apoi prin ogrăzi şi pâcla de nouri. Şi-i pică o foaie din buzunar.

Universitatea de Non Sens Ecologic

Secţia Psihologie şi Biscuiţi

Examen de admitere

Temă

La Universitatea de Non Sens Ecologic este mereu curăţenie exemplară. Are o singură problemă : nu se ştie de ce. Să se rezolve problema.

Rezolvare

Mama e singură cuc. Ştim asta eu şi banca. N-a plătit o rată - gata pliculeţul. A venit ca racheta. În rest, nu mai ştie nimeni că-i singură. Totuşi, a găsit un bărbat bun. Dar cu o problemă : caută locuinţă mare pentru soţie şi mică pentru soacră. Să se rezolve problema. E şi atletic, da asta e. Moartea e ereditară.

Hm ! Nimic la voia întâmplării : cam trece o fată pe drum...

2011-07-23T11:36:00.002+03:00

- Auzi ? grăi Hamad spre Andreluşa.
- Aud...
- Ce se-ntâmplă după ce-o consumi ?

- Ce să consumi ?

- Terra !
- Aşa...

- O consumi ca omida pe frunză. Apoi ?!! Pe ce mai stai ?

- Poftim ?!!

- S-a dus, gata ! E locu gol în cosmos...

- Şi ?

- Pe ce mai pui picioarele ?

Stătu Andreluşa, gândi. Apoi grăi convins :

- Păi, e simplu ca bună ziua...

- Zău ? Pe ce stai ?
- Stau pe burtă !

Da, aşa era, nu văzusem nici eu. Andreluşa are un burtoi cât doba. Cred că-i full de cireşe.

2011-07-23T11:02:00.000+03:00

Terra : a se consuma până la data scrisă pe ambalaj.

2011-07-23T10:57:00.001+03:00

Jurnalul intim : creaţie omnivoră cu iaurt simplu.

Grăsime : 1,5 %.

Din lapte de calitate personală.

Ingrediente : fermenţi selecţionaţi.

2011-07-23T10:34:00.000+03:00

23 iulie 4011

Almanahul Neo Lizdăkina confirmă că viteza sunetului e mai mare ca a luminii. Proba : telefonul. Spui alo în România şi se-aude instantaneu la receptorul din Noua Zeelandă. Sau din Lună. Ambele teritorii plus satelitul sunt ocupate din 2010 de personajele fabuloase din Jurnalul mâţei Frăgezica, un foarte frumos roman ştiinţific şi omnivor. Populat cu motani, bufniţici, fantasme şi familia Hupăl Pupăl, romanul este o uimitoare capodoperă în care Şpagabondul joacă un rol foarte însemnat sâmbăta. Munceşte în cursul săptămânii, dar asta e.

2011-07-21T22:09:00.000+03:00

Ora cinci - şase şi ceva.

Suie dâmbul al păgubiţilor sfânt Mina. Uşurică-uşurel. Da tot a ajuns în poartă. Ca să nu mai aibă probleme cu ţicniţii din cireş, stă în loc. Priveşte. Se uită-n susul stâlpului la familia Hupăl Pupăl. Apoi la hornul Lizdăkinei. Vede el ceva şi peste garduri şi ogrăzi. În fine, îl întreabă hotărât pe Hamad :

- Bă !

- Da, sfinte !

- Aici locuieşte Hilimon ?

- Care Hilimon ?

- Înzăvorâtu !

- Nu !

- Da unde stă ?

- Aici !

- Cine ?

- Hilimon !

- Care Hilimon ?

- Înzăvorâtu !

- Aha !

Apoi s-a dus la deal. Uşurică-uşurel. Da nu părea prea dumirit.

2011-07-21T16:53:00.000+03:00

- Bă ! strigă Hamad spre Andreluşa. M-auzi ?

- Da !

- Ce este literatura ?

- Amanta cobrei !

E, na ! Aşa o fi şi la oameni ?

2011-07-21T13:30:00.002+03:00

Literatura : plantaţie de frunze.

2011-07-21T09:58:00.000+03:00

21 iulie

Prostia deşteptului : lămurirea prostului.

2011-07-19T22:18:00.000+03:00

19 iulie

Caniculă.

Legea recunoştinţei

Art. 1, unic. Revoluţionarii iau drepturi miercurea.

Art. 2, unic. Stânguri iau joia.

Art. 3, unic.

Azi, prea cald.

2011-07-18T15:43:00.000+03:00

18 iulie 2011

Cald. Chiar canicular.

Şpagabondul este un produs de partid şi de stat. Se hrăneşte cu urme de încălţăminte şi fire de înaltă tensiune. Consumă frecvent felii de groază cu salată, deşi s-au depus contestaţii. Pleacă de-acasă când se culcă. Evident, dacă nu tragi de funie. Se aprovizionează cu soţi bătuţi scump de ibovnice din cauza arbuştilor din zonă. Călătoreşte cu plante halucinogene într-o maşină argintie în care nu se urcă niciodată. A doborât recordul de încasări pe vânt calm şi agresiv. E recuperat zilnic de poliţie dar, din păcate, pasa este mereu prea lungă.

Iulie prea cald. Chiar canicular.

2011-07-17T14:04:00.004+03:00

17 iulie 4011

Laboratoarele K. anunţă că dispariţia omului a mai avut un motiv. Era în România, pe la anul 2011. În lume, criză mare. Statele erau în brânci cam pe la marginea prăpastiei. Evident, statele şi angajaţii săi. Nu şi restul oamenilor. Care-şi vedeau de treabă, munceau, mâncau. Dar se mai uitau din când în când şi la angajaţii statului. Asta i s-a întâmplat şi unui ţăran din Munţii Apuseni. S-a uitat la fecior, care era prim ministru în România. Şi se tot smiorcăia pe la televizor că nu-i bine deloc. Văzăndu-l aşa neajutorat, l-a chemat acasă şi i-a zis :

- Ia spune : mai există stat ?

- Există, tată !

- La ce foloseşte ?

- Luăm salariu !...

- Cine ?

- Noi, angajaţii statului !

- Şi ăilalţi ?

- Ăilalţi, treaba lor...

- Salariul îl împărţiţi între voi ?

- Da !

- Şi nu vă înţelegeţi ?

- Nu prea...

- Toţi vor mai mult ?

- Toţi !

- Aha ! Şi cam pârâie ! a concluzionat ţăranul.
S-a uitat la fiu, s-a scărpinat în cap. S-a uitat apoi şi pe fereastră. Era la vremea cireşelor târzii, amare da foarte dulci. Bune de mâncat, dar şi la cireşată. Pui şi vişine, zahăr, oleacă de zmeură dacă ai. Adaugi vodca şi laşi acolo. Până la revelion se face o minune. În fine, a-ntors omu privirea şi-a zis aşa :

- Băiatu, am eu soluţia !

- Ce soluţie ?
- Aia să nu crape statu !
- Zău ?!! Care-i ?

- Dăm pământul înapoi !

- Care pământ ?

- Al meu şi-al lui bunicu...

- Care ? Cui să dăm ?

- Statului ! Dăm hectarele de la război...
- Care hectare ?
- Cinci de la bunicu, cinci de la mine. Ştii, doar : ne-a dat statu. Război război, da avea de unde ! A zis generalu că ne-am făcut datoria pe câmpu de luptă. Apoi ne-au dat pământ...
- Şi ?
- Acu avem toţi. Bunicu de la primu mondial, eu de la al doilea...
- Şi eu ?
- Tu ai dublu. De la bunicu şi de la mine...

- Aha...

- Acu îl dăm înapoi...
- Păi, de ce ?!!
- E statu la necaz...

- A-ha-haaa ! făcu primul ministru, dumirit.

- Păi ! a zis omul, foarte hotărât.

Aşa s-a şi făcut. Soluţia era foarte bună, la îndămâna oricui. După ce primul ministru a dat pământul înapoi, au luat exemplu toţi ceilalţi. De la veterani şi văduve de război până la revoluţionari, se înghesuiau care mai de care la dat ceva statului. Că au înapoiat tot veteranii, da şi revoluţionarii hectarul de la revoluţie. Inclusiv pământul de sub casă. Se ştie cert că acolo e mai răcoare. Pârâiala statului nu era însă bine dimensionată, aşa că n-a fost de-ajuns. Binefacerea a continuat într-un grandios val patriotic, ceva de neînchipuit. Au dat năvală oameni cu averile, casa şi mărgelile. Apoi cu fete şi feciori cu tot. Dar tot n-a fost suficient. Astfel că primul ministru, tot mai convins de soluţie, a mers iar la televizor. Şi-a zis ceva de s-a clătinat bagdadia : revoluţionarii să-şi dea şi indemnizaţia. Altfel, leacul nu-i deplin. Confirmate de Neo Lizdăkina, laboratoarele K. au spus şi că totul era scris la ghioc, n-aveai ce face. Opoziţia n-avea niciun rost. Dispariţia omului n-a fost însă doar din asta. E ceva sofisticat, cu faţete multiple revelate abia acum, în 4011. În 2011 s-a mai petrecut ceva aparent insignifiant, dar cu repercusiuni uimitoare. Pe domnul prim ministru al României l-a pus nevasta într-o zi să aleagă nişte fasole. Dar nu s-au uitat ce zi e : era într-o vineri, a treia după marţi. Cum se ştie că marţea sunt trei ceasuri rele, primul ministru a despărţit corect răul de bine. Dar a încurcat farfuriile. Mutându-le de colo colo pe masă, le-a rătăcit locul firesc. Efectul a fost simplu : bobul rău s-a pus la fiert cu alea bune. Şi se-nţelege ce-a ieşit. Apoi a venit şi moţul la tort : în ceaun a picat şi o banală discuţie dintr-un cireş. Erau acolo doi motani care spuneau întruna fel de fel de aiureli. Tot ascultându-l, cotoiul Hamad l-a-ntrebat deodată pe Andreluşa :

- Bă ! Tu m-auzi ?
- Te-aud...
- Ce-s ăia proşti de festival ?

Sus a ridicat Andreluşa mâna, exact ca la şcoală. Şi-a zis nerăbdător :
- Spun eu, spun eu !

- Păi, spune !

Dar nu s-a mai auzit nimic. Decât aşa, o stranie bolboroseală. Andreluşa a tăcut, mirat foarte. Chiar era extrem de nedumerit. A ridicat iar mâna, s-a agitat. A fost însă prea târziu : mămăliga fusese deja răsturnată.

2011-07-16T12:14:00.000+03:00

16 iulie

Hamad - în vârful cireşului. Se-ntinde la nu ştiu ce, da nu se vede nimic. O fi vreun fruct rămas sub frunză. Sau bâjbâie după Întâiul Demon. Vine ăsta, apare ca gazeta : când iese de sub tipar. Şi iar pleacă. Dracu ştie pe unde umblă. Mai jos, Andreluşa moare de curiozitate. Oare după ce s-o-ntinde ăsta ? se-ntreabă uimit. Că nu l-a mai văzut aşa, ca gumilasticul. Poftim, e lung cât acrobatul. Şi-l zgândără c-o creangă. De ! Poate află ceva :

- Se vede ?

Hamad - nimic.

- Zi-i, nene ! Se vede marea ?

Nimic. Grăi Andreluşa :

- Se văd avarii, bulgarii ? Bizanţul ?
Tăcu. Apoi adăugă, scurt :
- Chazarii ?
În fine, ce să spun ? Hamad se scurtează. E iar cât a fost. Numa că-i la fel de uimit ca Andreluşa. Ţine ceva în gheară. Nu-i nici fructă, nici demon. E cu totul altceva : o hârtie. Se uită la ea ca şi cum în viaţa lui n-ar fi văzut o hârtiuţă. Pe faţă, pe dos. Despăturit, netezit. Cert, scrie ceva acolo. Şi-i zice Hamad aşa, deodată. Tam-nisam în vârful crucii :
N-avem bani, n-avem pistoale,
Stăm în cururile goale,
În văpaie şi zăpor
Ici, în pomul omnivor !
Andreluşa - cu ochii cât ceapa. Stă, se uită ca la circ. Apoi concluzionează :
- Păi, vezi ? Ţi-am spus eu !
- Da ! confimă Hamad, absolut convins.
- Ofensiva musulmană, continuă Andreluşa, constituia un permanent motiv de nelinişte...
- Aha !
- Lupta contra Islamului a fost mai periculoasă decât duelul multisecular dintre Persia şi Roma, a cărei moştenire o revendica Bizanţul.
- Păi !
- Poziţia Imperiului Bizantin la Marea Neagră era pierdută de nu s-ar fi aliat cu imperiile avarilor şi bulgarilor, apoi şi cu cel al chazarilor din Rusia Meridională...

2011-07-15T17:29:00.001+03:00

Cultura : amanta omului flămând.

2011-07-15T17:23:00.000+03:00

Literatura : un mod de a falsifica otrava.

2011-07-15T17:19:00.000+03:00

Politica : un mod de a falsifica mierea.

2011-07-15T16:33:00.000+03:00

Soarta lumii se decide cam la 30 ani. Sau mai des. Azi - nu.

2011-07-15T16:21:00.001+03:00

Ca să ştii ce-i trenul, te urci în tren.

Că să ştii ce-i lumea de dincolo, urci în...

Hm ! Unde urci ?

2011-07-15T12:20:00.001+03:00

15 iulie

- Fă ! se răţoi Andreluşa. Cum te cheamă ?

- Iulita !

- De ce ?

- Cum de ce ?

S-a foit fata, iar s-a uitat. Şi i-a zis lu' mă-sa :

- Mămico ! Da motanii vorbesc ?

- Vorbesc, mămico !

- Zău ?!!...

- Vorbesc ! Da numa pentru tine !

Hm ! Ciudat. Iar urcă pasărea aia dealul pe jos.

2011-07-14T17:22:00.005+03:00

14 iulie

Cald. Chiar vine vipia, aud. Curat hulpărie. Habar n-am cum stau motănoiii Hamad şi Andreluşa în cireş. În colţ de gard, Gherghina Clopotari şi-a întălnit o fată. Are multe, cum dă Domnul la toţi, cu osebire la evanghelişti. Numeri ce numeri, apoi uiţi şirul. Asta de lângă gard e Iulita, dacă mă uit eu bine. Venea din deal, da clar nu ştie nici ea de unde. Povesteşte incert, voalat, cu multă emoţie. Îşi acoperă cei şaişpe ani cu o ie de călindar, super. Te uiţi şi vezi ce n-ai văzut în viaţa ta : nişte ţâţe ca-n standardul de stat. Cică Aliţă Şnur chiar i-a zis să le înregistreze la OSIM-ul ăla pentru invenţii şi mărci ca să nu i le fure careva. Ştie el procedura, e simplă dacă-i atentă. În fine, când s-au întâlnit iar, a învâţat-o să sărute. Da cam atât. Lipsea ceva şi ea s-a foit foarte nedumerită. Se înfierbântase cam fără motiv, nu pricepea neam cauza. Aliţă, cum e el de obicei : galanton. A zis că să mai vedem, să mai învâţ, să aprofundez cum e viaţa şi, mai ales, omul. Mergi şi tu prin oraş, zice, pe la biserică, vezi ce şi cum fac oamenii. Aşa s-a şi întâmplat. S-a dus Iulita la bulevard, s-a uitat îndelung la nemaipomenita foială. Ochi fel de fel, râsete, caldarâme, vitrine cât cuprinde. Greu de aprofundat totul aşa, deodată. Apoi a mers şi la biserică.

- La care biserică ? se minună mă-sa, ascultând-o.

- A mitropoliei...

- La ortodocşi ? Păi, noi suntem evanghelişti !

- Da, mămico, aşa a zis Aliţă : e bine să mai vezi lumea. Mă uit, învăţ, aprofundez...

- Aha !

- Am intrat şi-am făcut ce fac ăilalţi...

- Ce ?

- Mi-am ales o icoană şi gata...

- Gata ce ?

- Am pupat-o !

- Văleu ! se minună Gherghina.

- Aşa făceau toţi. Da nu era la fel ca Aliţă...

- Cum adică ?

- Aliţă scotea şi limba !
- Poftim ?!!!
- Da, mămico ! Eu da, şi sfântul nimic !

Atunci s-a auzit o fâşâială prin copac. Hărşti-harşti-vâjjjj ! Poc ! Şi gata. Andreluşa era lat sub pom.

2011-07-13T10:22:00.001+03:00

13 iulie

Levitaţia lui Hamad şi Andreluşa n-a fost chiar aşa. În realitate, cotoii au fost ajutaţi de familia Hupăl Pupăl şi Întâiul Demon. Au băgat nişte chingi şi un coşuleţ printre frunzele cireşului şi gata. S-au urcat ăia şi vira în văzduh. Eu n-am văzut pentru că era marţi, zi convenţională. Nu vezi mai nimic dincolo de convenţii. A participat şi Fofelia tocmai pentru că ştie precis ce-i levitaţia : ridicarea de la pământ prin puterea voinţei. Bufniţica şi hupăl pupălii au asta din naştere, aşa că nu-i mare filosofie. Ce să mai vorbesc de Întâiul Demon. Ăsta joacă tare de tot. În filme, în basme, dar mai ales în preajma cireşului. Are el o misiune pe-aici. Am auzit eu un soi de bâzâit când urcau în văzduh, da n-am înţeles pe loc ce e. Abia azi am priceput că vorbeau ei înde ei.

- Bă ! grăi Întâiul Demon. Ia fiţi atenţi aici !

- Ascultăm ! ziseră motanii, extaziaţi.

- Eu nu pricep cum se usucă !

- Ce ?!! se miră Andreluşa.

- Papura, vere ! Stă în apă şi se usucă !

- Aha !

- Da ştie careva de ce ?!!...

Nici eu nu ştiu. S-au dus cotoii şi demonul tot mai sus, aşa că n-am mai desluşit ce bombăneau. Abia azi a coborât din văzduhuri un crâmpei de logică. Soţii Hupăl Pupăl vorbeau încet înde ei. Am auzit doar un scurt fragment :

- Fă ! Ascultă ce-ţi spun eu ! zicea Luca, absolut convins.

- Ce ?

- Dincolo de convenţii nu vezi mai nimic !

Hm ! Nu-l ştiam pe Luca din Efes atât de subtil. Mască o fi rămas şi madam Hupăl Pupăl. Care, din ce-am auzit, nu mai crede că levitaţia e doar o distracţie pentru fachiri.

2011-07-12T23:41:00.001+03:00

Hamad în cireş, întins crăcană pe trei laturi. Habar n-am cum stă. Eu cred că are ceva împins în coajă. Da nu se vede nimic. Hm ! Parcă levitează. Acu-acu îl vezi prin văzduh, săltând ca necuratu.

- Fă ! strigă deodată, după obicei.

Aiurea ! Nu-l aud ! Nu-l aud şi pace. Da neisprăvitul insistă :

- Fă, tâmpito !

- Ce vrei, mă ?

- Iar n-auzi ?

Ete, scârţ ! Mă doare pe mine undeva.

- Fă ! continuă panarama. O să te-ntreb ceva...

- Zău ?

- Da vezi că-i important !...

- Bine....

Se foi Hamad pe cracă. Îl privi pe Andreluşa de sus, ca împăratu. Stătea oleacă mai jos, cu gura căscată. Mă ! i se citea mirarea în ochi. Ce-o fi aşa important ? Nu mai spun ce ochi a belit când a auzit întrebarea :

- Ce face, fă, stăpânu ?

- Care stăpân ? sări Andreluşa, uimit.

- Cum care ?!!

- Păi, care ?!!...

- Hilimon, boule !

- Ahaaaaa ! se dumiri Andreluşa.

- Zi-i, fă ! Ce face ?

- Afaceri !

- Ce afaceri ?

- Garantate...

- Aha...

- Caută persoane care să se dea cap în cap !

Băi, frate ! Ştii cum a picat Andreluşa ? Făşşşşş ! făcură frunzele deodat. Şi buuuuf - bufa - buf ! Iaca, na ! Cotoiul e lat pe sâmburi. Nici nu-i de mirare. A venit unu, altu. A ridicat mâna, a luat din pom. Fleaf ! fleaf ! fleaf ! S-au dus cireşele iute ca luna.

- Poftim ! grăi şi Andreluşa, ridicând ceva. A rămas doar sâmbura !

Apoi, să chiorăsc de n-a fost aşa : Andreluşa a levitat. Întâi oleacă, apoi de tot. S-a ridicat până la frunze şi iar s-a auzit : Fâşşşşşş ! Da acu invers, în sus. Ajuns lângă Hamad, au pornit-o amândoi în văzduh. Credeam că visez, da nu-i deloc aşa. Fred Popescu, alias Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala, se minuna şi el din drum :

- Ia uite, băăăăăăă ! În viaţa mea n-am văzut motani levitând !

Atunci am auzit poc ! şi nu ştiam ce e. Am crezut că s-a spart un cerc. Dar, văzându-l pe cânele Vadim, am înţeles : Andreluşa îl pocnise cu sâmbura-n cap. Tocmai ieşise din cuşcă şi privea hipnotizat spre ceruri.

2011-07-12T11:27:00.006+03:00

Marţi, 12 iulie

Sf. mc. Proclu şi Ilarie ; Sf. Veronica. Laboratoarele K. din str. Hilimon nr. 3,14 spun că şi papura din apă se usucă. S-a aflat şi de ce curge apa : e udă şi fluidă. Totodată, laboratoarele contestă că azi e marţi. Cauza ar fi că totul e o convenţie. Adevărul e simplu : şi papura din apă se usucă.

Mucenicii Proclu şi Ilarie erau din satul Caliptul, aproape de Anghira. Trăitori în zilele împăratului Traian şi Maxim ighemonul. Care, văzând că-l mărturisesc pe Christos, cumplit i-a chinuit şi apoi i-a omorât cu săgeţi. Proclu e prăznuit şi pe 20 noiembrie. Dar e altul. Hirotonit episcop al Cizicului, n-a fost primit de clericii eparhiei sale. E ales patriarh al Constantinopolelui şi, bine vieţuind, conduce biserica doisprezece ani şi trei luni şi se mută la Domnul.

A ! Ighemon e guvernator, ocârmuitor.

Mâine e miercuri.

Dar şi asta e o convenţie.

2011-07-11T12:31:00.000+03:00

11 iulie

Afacere la cheie. Căutăm persoane care vor să se dea cap în cap. Vad şi clientelă formată. Meloterapie.

2011-07-10T12:25:00.001+03:00

Yhwh, ultimul om de pe planetă, s-a sinucis la anul 2257 după Christos. Penultimul, un român celibatar, dispăruse de moarte naturală. Era în martie, pierise ultima ninsoare. Vântul cald, mediteraneean, a topit-o în trei zile. În pâlcuri, colţul ierbii. A privit Yhwh câmpul, grădina. Apoi cutia cu pistoale. A deschis-o, a scos unul. A luat şi un glonte. Înainte de a-l băga pe ţeavă, l-a cercetat îndelung, ţinându-l cu două degete în lumină.

2011-07-10T11:39:00.000+03:00

10 iulie

Pică din ceriu acelaşi banner : Eşti trist ! Văd eu că eşti trist !

2011-07-10T11:30:00.000+03:00

10 iulie 4011

Neo Lizdăkina întoarce lumea ştiinţifică pe dos. Uimitorul său comunicat spune că dispariţia omului n-a fost provocată de misteriosul spiniduş cu liniuţă. Propriile cercetări au dat azi primul rezultat cert. Iată-l :

- Draga mea, facem un copil ?

- Când ? zise ea, uimită.

- Acum ! Anul ăsta...

- Nu ! Anul ăsta - nu ! E inoportun...

2011-07-09T18:37:00.000+03:00

Ziua morţii e totdeauna inoportună. Ca şi a naşterii.

2011-07-09T13:04:00.002+03:00

9 iulie

Cald. Sus, ceriul cât lumea. Şi niciun nour. Pace din aia multă, de n-o vezi deloc. Te uiţi şi : nimic deosebit. Familia Hupăl Pupăl trebăluieşte în vârf de stâlp. Madam învârte melesteul în ceaun. Bolboroseşte ceva înlăuntru, se împle văzduhul. O fi ceva buuun, bun de tot. La margine de cuib, Luca din Efes citeşte ziarul. Păi, ce să facă ? Ştiri despre bac şi Lia Cupceac. Vânzări : pat copil reglabil. Tonetă şi societate în Olimp. Marfă sortată pe anotimp, vârstă şi sex. Jumătate congelator, convenabil. Regulator injecţie motorină, pâmânt negru. Pat copil portabil. Caut de lucru pentru fiul meu, nu bea, nu fumează în perioada vacanţei. Donez frigider pentru căsătorie. Înalţ zmee. Căutăm membri pentru proteste. Ridică pasărea pliscul, priveşte în vale. Urcă de-acolo al păgubiţilor sfânt Mina. Nedumerit, ca de obicei. Ce-o fi, nene, cu lumea asta ? pare a scrie pe fruntea lui. Strigă Luca spre Hamad, prăvălit în cireş :

- Băăăi, tâmpitule !

Cotoiul - nimic. Stă, n-aude, n-a vede.

- Suuuurdule ! insistă Luca. Ia uite ! Urcă !

- Ce urcă ?

- Sfântul !

- Da, aşa-i ! confirmă Andreluşa de-alături. Urcă !

Privi Hamad printre gene. Da, sfântul era ici, chiar în poartă.

- Bau ! făcu brusc, pocnind şi-o tablă.

- Ce bau, băi ?!! se sperie acela. Care bau ?!!

- Spui adevărul ?

- Spun !

- Aha !

- Ce aha ?!!

- Cum te cheamă ?

- Stelian !

Exact ce ziceam : azi, nimic deosebit. Pe sfântul Mina îl cheamă Stelian. E din Egiptul de Jos sau Egiptul de Sus. Istoric, nicio enigmă : unirea Egiptului şi Hierus de la Hierakonpolis au existat fără tăgadă. Da-i cald şi niciun nour. Din ceruri pică un banner cât lumea : Eşti trist ! Văd eu că eşti trist !

2011-07-08T22:28:00.002+03:00

8 iulie

Literatura : fachir pe un singur cui.

2011-07-07T22:40:00.000+03:00

7 iulie

De mâine, stăpânu Hilimon va cunoaşte lumea. Aşa cum e. Astfel nu va mai afla nimic despre sine. Absolut nimic.

2011-07-06T23:45:00.002+03:00

6 iulie 4011

Laboratoarele K. au stabilit ferm şi ce este literatura : un produs anti-fumat. Dacă ştii ce ai de făcut, e un leac extraordinar. Are efecte excepţionale pentru toţi dependenţii, inclusiv pentru cei care fumează ca turcii. După cercetări minuţioase, oamenii de ştiinţă au descoperit că această uimitoare calitate a literaturii a fost enunţată pentru prima oară de misteriosul Hilimon, trăitor pe la anii 2000 după Christos. În Jurnalul mâţei Frăgezica, una din nenumăratele sale creaţii, există chiar şi un prospect făcut public acum pentru prima oară. Îl reproduc parţial, restul putând fi livrat contra cost în termen de 10 zile de la comanda fermă.

PROSPECT

Hilimonette Freshmint Gum

proză medicamentoasă masticabilă

Chicotină

Citiţi cu atenţie acest prospect extraordinar de important. Jurnalul mâţei Frăgezica este un medicament disponibil fără prescripţie medicală. Totuşi, pentru a obţine cele mai strălucite rezultate, luaţi Hilimonette Freshmint Gum cu atenţie. Dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii, întrebaţi farmacistul. Când simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 3 luni, mergeţi la medic. Se foloseşte la tratamentul dependenţei de nicotină. În acest scop, Hilimonette Freshmint Gum este suprasaturat de nicotină. Se utilizează mestecând câte o pastilă de câte ori vreţi să fumaţi. Mestecatul are rolul de a elibera nicotina ce va fi absorbită prin cavitatea bucală. Mestecaţi încet până apare o senzaţie de gust puternic. Apoi împingeţi guma cu limba lângă obraz până dispare senzaţia mentolată. Reluaţi mestecatul 30 minute. La sfârşit, depozitaţi guma în blister. Doza este de 8-12 pastile, dar nu depăşiţi 24 zilnic.

2011-07-05T17:08:00.002+03:00

5 iulie 4011

Azi, 5 iulie 4011, s-a descoperit cu exactitate cauza dispariţiei omului. Laboratoarele K. au stabilit fără echivoc că declanşatorul uluitoarei dispariţii a fost banalul spiniduş cu liniuţă. Explicaţia e atât de simplă încât te miri cum de n-a observat-o nimeni până acum. Se ştie că, în general, spiniduşul e inofensiv. Dar devine catastrofal când are liniuţă mov, plasată olecuţă la stânga. Întâi a făcut prăpăd în Noua Zeelandă, dar a plecat din România. Uite cum s-a întâmplat. La o petrecere din anul 2011 s-a cântat de trei ori foarte frumoasa manea dar tu taci, taci, taci şi cu mă-ta nu mă-mpaci. Prima şi a doua oară nu s-a întâmplat nimic pentru că şlagărul a fost interpretat ca la carte. Dar a treia oară a explodat o notă cântată în falset. Cum asta nu-i de şagă, s-a pornit prăpădul. Nota muzicală s-a spart pe loc cu un zgomot asurzitor. Împrejur a împrăştiat fel de fel de schije şi aşchiuţe, inclusiv în rigoare şi fligorn. Un snop a pătruns în sol prin gaura aia făcută de Hilimon când stătea cu burta la soare pe-o pajişte extrem de verde. Poc ! şi s-a dus glonţ până dincolo, în Noua Zeelandă. La mijlocul distanţei s-a încărcat cu o energie misterioasă şi nu l-a mai putut opri nimeni. Cum în partea ailaltă a globului o neozeelandeză lipise urechea de gaură ca să asculte petrecerea, snopul a lovit-o drept în timpan. Din contact a rezultat un spiniduş cu liniuţă mov plasată olecuţă la stânga. Aşa s-a declanşat o colosală epidemie şi au murit toţi neozeelandezii. Apoi şi întreaga omenire. Picior de om n-a mai rămas pe planetă. Locul omului l-a luat cea mai apropiată fiinţă ca inteligenţă şi obiceiuri : mâţa. Care în două mii de ani a făcut ce-a învăţat la perfecţie de la om în ceilalţi două mii de ani de după Christos. S-au înălţat case, biserici, religii şi şcoli peste tot. Cea de peste drum e condusă de Neo Lizdăkina, urmaşa îndepărtată a celebrei Lizdăkina din Jurnalul mâţei Frăgezica. Deşi extrem de prudent, creatorul Hilimon a fost şi el răpus de un spiniduş cu liniuţă. Laboratoarele K. au stabilit că totul a fost prestabilit de Lizdăkina, mâţa mason. Care s-a comportat exact ca omul : l-a creat pe Dumnezeu după ce ea însăşi fusese creaţia Sa. Şcoala condusă de Neo Lizdăkina e foarte explicită în acest sens. În doi-trei ani de învăţătură serioasă se spulberă orice enigmă. Din ştiinţa omului s-a păstrat mai totul, inclusiv denumirile continentelor : Europa, America, Australia. Totul e extrem de bine organizat. De exemplu, vinerea încep totdeauna la şcoala de eminenţă Neo Lizdăkina conferinţe internaţionale extraordinare de comunicări ştiinţifice, eseuri şi studii europene fundamentale. Înregistrarea participanţilor e între 09:30 - 10.00. Deschiderea oficială e între 10.00 - 12.00. Masa de prânz : 12.00 - 13.30. Prezentarea lucrărilor pe secţiuni e între 13, 30 - 19.00, cu o pauză de cafea la 16.00 - 16,30. Cina festivă e la 20.00. Urmează noaptea de futai şi o nouă zi ştiinţifică având ca vârf concursul de eseuri Visul meu european. Comitetul ştiinţific şi de organizare format din 30 de membri ascultă cu mare atenţie, înregistrează audio şi video cei 18 concurenţi, apoi acordă premiile constând în bani şi reascultarea propriului eseu timp de un an :

- Disciplina financiară tip covrig : o abordare din perspectiva cataclismului economic global ;

- Disciplina organizaţională, financiară şi obstaculară : posibilităţi de recuperare a datoriilor pe timp de criză ;

- Modelul centru-periferie în teoriile de creştere negativă ;

- Noţiunea de "naţiune" din perspectiva Neo Lizdăkina şi contemporaneitatea ;

- Auditul financiar în sauditul global ;

- Creativitatea şi industriile creative la Figmund Sreud şi Eastern Partnership ;

- Protecţia proprietăţii private în viziunea Am În2t-o ;

- Platforma economic-ereditară la optimişti şi şeptimişti.

Într-o seară s-a întâmplat însă ceva extraordinar. Un cuplu de mâţe trecea strada pe la semafor. El în dreapta, cu un cercel în ureche. Ea în stânga, privindu-l nespus de încântată cu coada ochiului. Evident, după două mii ani de evoluţie şi mâncare bună, nu mai erau mâţele de altădată, mici şi fără educaţie. Erau mari şi deştepte cât omul de odinioară. Vorbeau una-alta şi râdeau întruna. Da vorbeau legat, frumos, cu verb şi cratimă clară, distinctă. Adică nu mai miorlăiau şi gata, cu asta au spus totul. Evoluţionismul lui Darwin şi-a făcut efectul şi la mâţe. Deodată s-a auzit însă ceva de le-a stat inima-n loc. Sunetul ce venea de pe trotuarul din faţă era chiar ăsta :

- Miau, miau, miau !

Da ştii cum ? Ţi se rupea inima ! O clipă, cuplul a rămas siderat în mijlocul străzii. Aşa ceva nu mai auziseră decât în filmele documentare. Ea a belit ochii cât para şi a rupt-o la fugă cu braţele întinse. S-a aplecat şi haţ ! a luat de jos o mogâldeaţă. Da iute de tot şi cu o bucurie de neînchipuit. Când a ajuns şi el, a rămas cu gura căscată. Pur şi simplu, ea avea în braţe un omuleţ. Era flocos şi mic cât altădată un pui de mâţă. Dădea din picoruşe fălfa-fâlfa ca şi când văzduhul nu exista. Îl ridică în faţa ochilor şi exclamă uimită :

- Vaaaai, ce mumos e ! Ia uite şi tu !

Omuleţul se-ntinse fericit şi repetă tulburătoarea rugă :

- Miaaaau, miau, miau, miau !

- Eiiiiii ! se topi fata de tot. Hai, mă ! îi zise partenerului. Hai să-l luăm acasă !

Aşa înţeleg că s-a şi întâmplat : l-au luat acasă. Părinţii au rămas nevăzuţi pe un postament înalt. Sus, după un gard nedesluşit de tuia şi scânduri ca putrigaiu. Din ochi le picau lacrămi cât mărgăritarul. Au privit lung cam o oră. Dar n-au aflat niciodată încotro s-a dus omuleţul scăpat printre stinghii.

2011-07-03T15:39:00.000+03:00

3 iulie

Duminica a 3-a după Rusalii. Ev. Matei 6,22 - 33. (Despre grijile vieţii) ; glas 2, voscr. 3 (Săptămâna a 4-a după Rusalii). Cam asta citeşte cotoiul Hamad de-o oră. E şi el ca omu : ortodox duminica. Stă în pom şi se uită fix ca mâţa-n calendar. Mai ia câte-o cireaşă, o molfăie ca batoza. Mormăie : ce-o fi aia glas 2, voscr. 3 ? Se miră şi cam ce-i duminica a 3-a, da săptămâna a 4-a. Hm ! Se uită fix şi la Rusalii. Şi nu pricepe nimic-nimicuţa. Ce-o fi, cum, de ce. Deodată mă strigă aşa, de parcă-s femeia lui :

- Făăăăă, tâmpito !

Tac, mă fac că nu-l aud. Da ăsta-i panaramă rău de tot. Iar mă strigă ca buhaiu :

- Frăgezicoooo !

- Ce vrei, mă ? zic eu din prag.

- Hai, fă, ce dracu ! N-auzi când te strig ?

- Hai, mă ! Spune ce vrei...

Privi Hamad ţintă. Sub el, pe-o cracă mai jos, moţăia Andreluşa. Luă o cireaşă şi i-o trânti drept în cap. Buf ! Apoi întrebă naiv :

- Ce-s alea grijile vieţii ?

2011-07-02T18:01:00.000+03:00

Literatura : ceva care începe zilnic.

2011-06-22T09:32:00.002+03:00

Viaţa : o scară fără trepte.

2011-06-22T09:18:00.001+03:00

22 iunie

Fructul mare şi copt n-ajunge la piaţă. Îl ia primul culegător.

2011-06-21T16:58:00.002+03:00

21 iunie

Cea mai lungă zi din an. Sau cea mai scurtă noapte. De ! Când să mai dormi ? În vârf de stâlp, familia Hupăl Pupăl. Chioară de somn. Din mijlocul cuibului tună ea ca din megafon. Consortul Luca din Efes - la margine, agăţat de-un pai.

- Cum adică, mă ? urlă doamna. Iar nu ştii ?

- Ce să ştiu, fă ? păli consortul făcându-se ghem.

- Ce-i aia literatură ?

- Eeee, na ! se lumină Luca. Asta era ?!!

- Ia uite la eeeeel ! Păi, ţi se pare puţin lucru ?

- Ba este ! Da uite, s-a lămurit ! întinse el o hârtie.

- Ce s-a lămurit ? Unde ?

- În parlament ! Poftim, scrie aici ! Citeşte !

- Ce să citesc ?

- Na, fă ! Citeşte ! E oficială !

- Citeşte tu ! se răţoi madam.

- Biiine, citesc ! acceptă Luca.

- Da tare de tot ! Poate s-o trezi şi beţivu ăsta ! adăugă madam arătând o mogâldeaţă ce sforăia într-un colţ de cuib.

Era văru Hupcăilă. Venise de cu seară cu hărtia-n plisc. Beat cui, c-un clondir sub aripă. A zis că-i hârtie oficială din Parlamentul României. I-a dat-o lui Luca şi s-a prăvălit în colţul de cuib. Unde, cum să mai dormi ? Începe vara astronomică, noaptea scurtă, ziua - hă, hă, hăăăă ! Luuuungă cât ziua de post ! Iar ăsta şi sforăia ca trinu. Dădea şi din catalige, înghimpuia întruna. Luca din Efes îl privi răscrăcărat şi-ncepu să-i recite drept la ureche. Tare şi cu intonaţie, exact ca-n parlament.

Vor fi parale !

de Clorin Fonstantinescu, senator PSD

(...)

Nea Clorin e mustăcios

Dar e şi-un om serios

Cu frica lui Dumnezeu

Nu ca cei din PeDeLeu

O să scoată la lumină

Ba chiar de la naftalină

Drumuri bune fără gropi

Şi-o să aducă bani în snopi !

Ultimele versuri le urlă ca avionu, s-audă şi ăia din fund. Aiurea ! Dormea văru ca buşteanul. Se aplecă şi, scurt, îi trosni un dupac straşnic. Da de unde ! S-a-ntors văru pe-o parte. De sub el a tunat doar aşa : Tâââârt - târ - târ ! Târta - târta ! Asta e : solstiţiul de vară. Anatomia şi filologia omului. Nu se ştie cum, da şi pasărea-i ca omu. Când îşi dă aere, face şi zgomot. I s-a-ntâmplat şi lui McDougall. A vrut să afle de ce, da n-a reuşit mare lucru.

2011-06-20T11:47:00.001+03:00

20 iunie

Ce să zic ? Pace, linişte. Iunie ca-n poveşti. S-au făcut de toate. A plouat bine, a ieşit şi soarele. Se umplu hambarele. Belşug. Chiar trece un om pe drum cântând foarte frumos Mulţumescu-ţi ţie, Doamne, c-am mâncat şi iar mi-e foame. În colţ de gard, tanti Am În2t-o stă la cislă cu Citi Hop Zdup, profă de angleză.

- Fă, tu eşti surdă ? zise tanti. N-auzi ce spun ?

- Ce ?

- Aseară am fost în iad !

- Păi, ai mai fost...

- De data asta erau mai exacţi...

- Cine ?

- Ăia de la ghişeu. M-au întrebat unde merg : la secţia imaginară sau la cea reală ? Da eu, care-am mai fost pe-acolo, ştiam ce ştiam. Am întrebat întâi cum e cea imaginară...

Cum vă spuneam, pe drum trecea un om cântând. Avea şi-un ziar în mână. Cam zdrenţuit, mototolit. Da tot i se vedea un titlu.

A murit după ce şi-a tăiat organul sexual. Un ieşean în vârstă de 34 ani s-a sinucis sâmbătă din cauza singurătăţii. Gabi Covrig, din localitatea Sodomeni, prezenta la nivelul gâtului şi în zona pubiană mai multe leziuni. Vecinii le-au povestit anchetatorilor că bărbatul a fost văzut sâmbătă în curtea casei, plângând. Poliţiştii susţin că ieşeanul era un consumator înrăit de băuturi alcoolice, locuia singur şi avea probleme psihice. Sâmbătă ar fi încercat mai întâi să se spânzure. Văzând că nu-i iese, şi-a tăiat gâtul. Ghinion, nici de această dată nu i-a ieşit. Într-un final, Covrig a luat un cuţit şi şi-a tăiat organul sexual, după care şi-a dat foc. Vecinii au anunţat pompierii după ce au văzut flăcările. Un echipaj al ISU şi unul al Ambulanţei au mers la locuinţa bărbatului, pe care l-au găsit întins pe pat şi fără suflare. "Nu sunt suspiciuni de omor, iar bărbatul nu este cunoscut cu afecţiuni psihice", a declarat Alina Vezeteu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. (Andrei Hurbea)

- Şi ? zise doamna Citi Hop Zdup.

- Cum şi ?! se miră tanti Am În2t-o.

- Ce s-a întâmplat ?

- Unde ?

- În iad !

- Păi, nu ţi-am spus ?

- Ce ?

- Am întrebat cum e secţia imaginară...

- Aşa !

- Şi m-au trimis la cea reală !

- Unde ?

- Uite ici ! zise tanti Am În2t-o, arătând ferm ţărâna.

- Hai nu zău ! privi chiondorâş profa. Da de ce ?

- Cică-i undeva pe-aici...

Apoi s-a luminat deplin. Soarele ieşise ca de obicei, prin frunza de agud.

2011-06-14T17:34:00.000+03:00

14 iunie

Tanti Am În2t-o, zisă şi Vulfina, stă iar de vorbă cu doamna Citi Hop Zdup, profă de angleză. Iaca nu ştiu cine i-a zis şi Vulfina, când are un nume aşa frumos ca Am În2t-o. Auzi, colo : Vulfina ! Nu-i Sulfina, nici Zulfina. Ai de capu nostru ! Când spui Am În2t-o e clar, modern şi concis ca pe internet. Eşti în rând cu lumea, nu cu toţi ramoliţii. Tanti vorbeşte la gard cu profa despre Ţara Bunga Bunga, fostă Italia. Locuiesc acolo foarte fericiţi toţi italienii împreună cu Silvio Berlusconi, mafia, presa, fetele nemăritate şi bunga bunga. Spre seară, când zburau liliecii şi se-ngemănau ziua cu noaptea, s-a întâlnit Silvio Berlusconi cu Traian Băsescu şi-au zis unire, adică să se facă din două ţări una comună zisă Transilvia, după numele la amân2. Da tanti Am În2t-o a zis şi că va fi capitala la Cornetu, unde curând i se face stăpânului Hilimon un palat mare de tot pentru creaţie şi habitaţie cât o vrea el până la sfârşitul zilelor. Apoi s-a auzit că ar mai exista ceva cu nume asemănător, Transilvania, când a zis Silvio că nu-i adevărat, pe el îl cheamă Silvio, nu Silvania. În fine, s-au hârţâit oleacă, da fiind amân2 din tipul uman normal, adică echilibrat, cumpănit, om ca toţi oameni, s-au înţeles şi-a rămas aşa : Ţara Mihai Hui Hai Hai Haiuţ. Sau, în formă prescurtată de internet : Mihaihuihaihaiuţ, ţara lui Mihai. Adică a regelui Mihai, că a intervenit şi el în discuţie când liliecii zburau peste tot de mai mare dragul, inclusiv peste tufa de bob, mărar şi leuştean. S-au înţeles bine de tot, au vorbit despre eu şi supra - eu, despre tipologia lui Sigaud şi biotipologia lui Kretschmer, apoi tipurile individuale după Viola, analiza factorială şi, în fine, cam ce mama dracului e omul abisal. Atunci i-am auzit şi pe cotoii Hamad şi Andreluşa în cireş cum defineau cam ce-i aia literatură. Înfulecau la cireşe de-alea mari şi coapte, apoi ziceau câte una de sta vântu-n loc.

- Bă, conchise Hamad cu gura plină, eu ştiu ce e !

- Ce e ?

- Literatura este doi biştari !

Drept să spun, uite-aşa a belit ochii Andreluşa.

- Sunt, boule ! a zis el exact ca profa.

- Ce sunt ?

- Sunt doi biştari !

- Corect ! Literatura sunt doi biştari !

- Sau trei ?

- Ce trei ?!!...

- Trei biştari !

- Aşa-i ! Literatura sunt trei biştari !

Cert e că tanti Am În2t-o, zisă şi Vulfina, n-a mai stat mult. Chiar am avut impresia, nu ştiu de ce, că a luat-o repejor din loc.

2011-05-28T11:40:00.000+03:00

28 mai

Ce este literatura ?

Căutaţi.

Search.

Dostoievski : 1 220 000 rezultate.

Eminescu : 6 750 000 rezultate.

Dinamo : 32 100 000 rezultate.

2011-05-27T16:16:00.000+03:00

24 mai

Vasile Roaită, utecist post mortem, declar că nu ştiu ce-i literatura. Nici n-am avut timp să aflu : m-au împuşcat la 19 ani. Ieşisem dis de dimineaţă în uşa atelierului CFR de la Griviţa. Şi m-a nimerit glonţul. Prea complicat nu-i. Sindicaliştii făceau grevă, iar comuniştii - provocarea. Îi zgândăreau pe militari să tragă. Nea Constantin Negrea se ocupa de sirena de pe acoperiş. O trăgea din oră-n oră aşa, de-al naibii. Chiar s-au terminat lemnele şi-a adus altele ca să meargă. Că mergea măgăoaia cu lemne de foc. Eu n-aveam nicio treabă. Doar ieşisem în uşă că venise dimineaţa. În fine, s-au nervat ăia şi-au tras. Am murit pe loc, ca îngerul. A ricoşat un glonţ şi gata. Apoi la putere au venit sovieticii cu nea Gheorghiu Dej. L-a chemat pe nea Negrea şi i-a zis să zică că eu eram la sirenă. Ştii, a zis nea Ghiţă, ăsta e mai tânăr, are şi poză de erou. Tu vino lângă mine, că am nevoie. Domnule Dej ! i-a zis nea Negrea la ureche. Eu nu vreau să mor fără lumânare ! Cum adică ? s-a mirat nea Ghiţă. Păi, nu ştii cum fac ruşii ? Te folosesc şi-apoi te-mpuşcă ! 'te-n mă-ta ! l-a înjurat nea Ghiţă şi i-a dat drumul. Apoi am ajuns erou în panteonul comunist. Nu ştiu cum m-au făcut utecist postmortem, că eu habar n-am. Doar o dată auzisem de Stalin la căldărărie, unde lucram noaptea. Da am intrat lângă el în manualul de istorie. S-au scris şi poezii, cum e obiceiul la pupincurişti. Numele meu a devenit denumire de străzi şi gospodării agricole colective. Şi chiar de localitate. E ca-n poveşti. Peste cap s-a dat de trei ori Eforie Sud. Întâi s-a făcut Carmen Sylva, pseudonimul reginei Elisabeta. Apoi Vasile Roaită. Şi iar viceversa, când la putere a ajuns Ceauşescu, un pârlit gelos pe faima lui nea Ghiţă. Şi dă-i cu demolarea. Aşa a descoperit unu că am turnat la Siguranţa Statului. Da, vere, cică m-au infiltrat printre muncitori. Apoi turnam de mama focului cam ce se spune pe la cazanele de carbid. Aiurea ! Acolo se discuta despre Franz Liszt. Cum e corect : Dans macabru sau Totenkranz ? Se fredona întruna O noapte pe muntele pleşuv de Mussorgski. Nea Pălămidă mi-a zis că numele real al lui G. Călinescu e Gheorghe Vişan. Iar Vasile Pârvan, autorul monumentalei lucrări Getica, a murit la 45 ani de apendicită. În fine, ce să mai zic ? Declar că stai ! Toarnă şi te premiem ! A venit revoluţia din 1989. România se străduia să elimine comunismul. Da s-a aşezat nea Ion ca o bubă-n cur. Ion Iliescu. S-a tras cam prea de-a curmezişu. A murit ba unu, ba altu. Două decenii au durat cercetările. Aşa am auzit de CEDO La Tuta, Ingrid Cocârleaua, urmăririle secrete şi Meodor Tărieş. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost supravegheat imediat după decembrie 1989. De ce ? Păi, care-i treaba ? Suntem toţi anarhişti ca să ştim ? Ei fac numai ce le tună prin cap. Sunt şi cu ăia, şi cu ăia. Democraţi. Fără, dar mai ales cu bâte - democraţi. Ingrid Cocârleaua, magistrat CEDO La Tuta, nu face diferenţa între bâte, Bakunin şi mâncărica de flipote. Treaba ei este să spună dacă supravegherea secretă încalcă ori nu drepturile omului Meodor Tărieş, Karl Marx, Osama bin Laden ori un anarhist oarecare. Şi, cum s-a decis zilele trecute, drepturile s-au încălcat. România a fost condamnată, Tărieş ia banii. În fine, ce să mai zic ? Enciclopedist amator, doresc doamna simpatizanta matematicii, şahului, 70+sau minus 5 ani ; testare ; rezolvă : nr. "ABCD" egal de 4 ori "DCBA" ; sau "BAYER" supra "MUNCHEN" egal 1 supra 2 ; Şah : RC7, DC8, NE8, CE6, PG6 contra RH8, TG3, cu mat 2 mutări +cursa NF7. Stai ! Toarnă şi te premiem : ce e literatura ? Cine-i Zeno Cattarino ?

2011-05-25T17:36:00.000+03:00

Literatura e ca Styxul : râul cu un singur mal.

Ce e literatura ?

2011-05-24T15:27:00.002+03:00

S-au cunoscut pe internet. Nu mult, trei-patru mesaje. Apoi telefonul. Interesant. El văduv, ea nemăritată. Într-o zi ba ploua, ba ieşea soarele. Nu ştiai dacă tragi ori nu perdeaua. Şi-au stat la telefon ceva mai mult. Au vorbit cam ce e, cum e iubirea. Ca de obicei, concluzia s-a lăsat aşteptată. Nu se poate defini la telefon un sentiment atât de profund. Unde, când ne vedem ? a-ntrebat el, foarte natural. Mâine la cinci ! Unde ? La Teatrul Ovaţional ! a zis ea, încântată. Convorbirea a continuat pentru că se potriveau foarte mult. Ea spunea lucruri din ce în ce mai interesante. De pildă, vorbea foarte cursiv despre erupţia vulcanilor islandezi şi cenuşa întinsă peste Europa. Bineînţeles, legătura cu Japonia şi cutremurele de-acolo era indiscutabilă. Plus centralele nucleare şi norul radiocativ plecat în lume ca o religie a morţii. Nu mai spun ce limbaj şi cunoştinţe vaste avea el. De la noţiuni comune precum Napoleon şi campania rusă, trecea foarte uşor la detalii cunoscute doar specialiştilor. De la el a auzit prima oară despre ţara Zichia, care-i totuna cu Circasia. Sau despre Matteo Villani, Waldemar IV Atterdag şi Vasile II Bulgaroctonul. În fine, au stabilit să se vadă la Teatrul Ovaţional. Dar întâlnirea s-a amânat de câteva ori. Îl suna ea spunând că nu se simte prea bine. Luni chiar a zis că face nişte analize. Nu ştiu ce am ! explica, foarte mirată. Apoi s-au întâlnit tocmai sâmbătă. La cinci după amiaza încă ardea soarele. Subţire şi palidă stătea ea lângă zidul teatrului. După cuvenita prezentare au spus una alta, ce mai faci, cum te simţi. El chiar a întrebat-o dacă şi-a făcut analizele.

- Da ! a răspuns ea, scurt. Am cancer !

El a încremenit. Privirea i s-a lipit de perete. Umbra unui castan juca peste afişul piesei "O iubire imposibilă". În hohote plângea când l-a întrebat :

- Mergi cu mine dacă am un bilet în plus ?

2011-05-23T12:32:00.000+03:00

23 mai

Gherghina Clopotari stă iar la poarta doamnei Citi Hop Zdup. Are o hârtie în mână, o-nvârte, o mişcă de colo colo. Nu prea ştie ce să facă. S-o dea ori nu profei de angleză ? I-a scris din nou Teme, al nouălea băiat din cei doisprezece copii. Gherghina e evanghelistă, a făcut cât a dat Domnul. Făcea treisprezece, da nu i-a plăcut cum sună : trei spre zece. Cum a trecut de zece, i s-a părut ceva suspect. Unu spre zece, doi spre zece ! Foarte ciudat. Douăzeci şi unu, douăzeci şi doi - pricepi. Da doi spre zece ?! E invers, ca racu. I-a spus şi profei nedumerirea, da n-a prea ieşit nimic. Doar a bâiguit ceva cam în felul ăsta :

Ieşi, Teme

Nu te teme

Ieşi de unde eşti

De unde locuieşti...

În fine, ce să mai zic ? Gherghina Clopotari a-ntins hârtia peste gard şi profa a luat-o. S-a uitat la ea, a despăturit-o. Că nu era în patru, cum e de obicei. Era în mai mult de şase. Habar n-am cum se face. Da venind de la Teme, părea ghiocul ghiocului. Scrisoarea, zic.

Mămico,

De azi, eu şi măgarii mei suntem angajaţi în poliţie. Măgarii au şi fost băgaţi în porţie. Mănâncă toată ziua iarba din curtea secţiei din Calea Sublimă nr. 13, unde n-ai ajuns matale niciodată. La doisprezece ştiu c-ai fost. Da pe Calea Sublimă nr. 13 nu mai sunt bani de coase. E criză, nu mai are statul bani. Da ne-am descurcat, suntem foarte fericiţi toţi. Chiar a trecut un domn bine pe stradă şi a zis că-s foarte bun la afaceri de criză. Am un simţ deosebit, mi-am aranjat măgarii de minune. Văd extrem de limpede oportunităţile imediate. Am soluţii rapide, la obiect. Matale ce mai faci, cum mai merge treaba ? Mai ştii vreun măgar pe undeva ? Spune-mi şi-l bag de îndată la poliţie. Domnul care m-a lăudat avea şi cravată, mă-ncred deplin în spusele sale. Cam într-o lună trec cu măgarii în curtea judecătoriei şi parchetului de pe lângă, că altfel nu pot să-i zic. Denumirea e lungă, n-a învăţat-o pe de rost nici şeful poliţiei, deşi e un om foarte dotat. Pe mine m-au băgat în porţie a doua zi. Mă descurc, mămico ! Ce să zic ? Eu cred că omul e logodnicul durerii. Toţi, ceas de ceas, se-ndreaptă spre cimitir. Dar pe niciunul nu scrie locul destinaţiei.

S-a uitat madam Citi Hop Zdup peste hârtie. Pe-acolo, pe deasupra. S-a uitat şi la Gherghina Clopotari, da nu prea mult. Ochii ei mari, oleacă înlăcrămaţi, erau duşi spre ceruri. Din nouri au picat nişte stropi ca diamantul peste frunzele de bob. Şi iar a-nceput profa să-ngaime ceva nedesluşit.

Ieşi, Teme,

Nu te teme,

Ieşi de unde eşti,

De unde locuieşti.

Şi te du la Cutare.

Pe gura cămăşii bagă-i-te,

La inima lui aşază-i-te,

Cămaşa-i pălălăiască

Din somn să-l trezească,

La mine să pornească.

Din lume, peste lume

La mine să vie anume

Să nu aibă loc, nici stare

Pân-la mine a plecare

Să umble fără de sine

Şi fără ruşine.

Să nu poată făr de mine

Precum n-a putut

Mă-sa când l-a făcut,

Cu poalele smute,

Cu sudori pe frunte

Cu buzele muşcate

Cu cozile despletite pe spate.

2011-05-14T14:44:00.000+03:00

14 mai

Cursul de literatură se ţine azi, nu ştiu de ce, în cerdac. Ciotcă în jurul doamnei Citi Hop Zdup, profă de angleză, ascultăm sfâşietoarea poveste de dragoste a Annei Karenina. Ţinută ba în poală, ba sus pe cerdac. A zis de Tolstoi, de Dostoievski şi Hilimon. Şi ceva de Marchizul de Sade, care lua mici înghiţituri de tizană. Da tot respira greu. L.J. Ramon, intern la casa din Charenton unde a murit marchizul, spune că partea de deasupra creierului avea teosofie, bunăvoinţă. Zona de ridicături exagerate din regiunea tâmplelor însemna câmp de ferocitate. Câmpul de combativitate de la urechi semăna cu craniul lui Guesclin. Iar de la o apofiză mastoidă la alta era un câmp de exces în dragostea fizică. Cică unul s-a încornorat singur, iar o mironosiţă şi domnul de Serneval făceau nu ştiu ce. Sau Soţul preot, povestire provensală : între oraşul Menerbe şi comitatul d'Avignon şi Apt din Provenţa se află o mică şi singuratică mănăstire de carmeliţi.

- Acum, grăi în fine doamna Citi Hop Zdup, o să vă spun cam cum e cu literatura...

- Uraaaaa ! strigă adunarea într-un glas.

- Ura, ura, uraaaaaaa ! se trezi şi Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala.

Zis şi Fredică, da eu am auztit alt zvon : Freudică. S-a uitat profa la el mirată foarte, ca la craniul lui Guesclin. Da ce să faci, nu te opreşti un veac în gară pentru atâta lucru.

- Copii, a continuat ea, vă spune mama acum ce-i literatura !

- Uraaaaaaa ! izbucni din nou adunarea.

Se aşeză doamna frumos în cerdac. Simplu, gospodăreşte. Şi îndată se apucă de povestit.

- Măi, copii ! Aţi auzit voi de Marin Sorescu ?

- Daaaaa !

- A scris odată un poem foarte frumos...

- Cum îi zice ? se auzi o voce din drum.

- Am uitat ! grăi profa, ruşinată foarte.

- Nu-i nimic ! se auzi iar.

- Să chiorăsc dacă mai ştiu !

- E, lasă ! Îţi aminteşti altădată ! Acu povesteşte ! continuă aia, foarte curioasă.

Evident, era Colaci Împletiţi Mariana. Venise iar la curs, da asculta din drum. De când se auzise că se va defini literatura, juma de mahala se bulucea la poartă ca la oracol. Cealaltă jumate nu venea pentru că încă nu auzise. Erau şi nişte miştocari care ziceau că aici se dau mici şi bere ca la alegeri, da nu-i adevărat. Chiar şi profa spunea că-i cam aiurea mici cu bere, da fără fasole. Cum necum, ăsta-i adevărul : interesul pentru literatură era absolut extraordinar. Un pai nu mai încăpea la poarta doamnei Citi Hop Zdup.

- Treaba e că i-am uitat şi versurile ! se lamentă profa, mirată la culme.

- Şi ce ? Fără versuri nu se poate ?

- Ba se poate ! Da nu-i frumos !

- Frumos, nefrumos, om pricepe noi ceva...

- Bine. Da atenţie, că-i cu schepsis !

- Hai, tanti, zi-i, că murim aici ! se rugă foarte frumos Mariana.

- Cică s-a organizat undeva un concurs de sărituri în înălţime. Poetul nu spune, dar fiind român, se înţelege unde : în România, pe stânga !

- Aha !

- Concursul se ţinea într-o cameră...

- Şi ?

- Care sărea mai sus, se pocnea cu capu de tavan !

- Aha !

- Câte sărituri, atâtea cucuie !

Revelaţia a fost extraordinară chiar şi pentru Colaci Împletiţi Mariana. Toţi au priceput cât de subtil e poetul şi ce frumos le zice : era vorba despre comunism. Unde, se ştie acum, nu există competiţie reală. Sari sus şi des - ai capul plin de cucuie. Poftim, ia binoclul invers. Priveşte. Îi vezi pe ăia de la alimentara ? Undeva, cândva. Da, acolo unde se dau pui. Toţi şi-au pus sacoşele-n cap. De ce ? Ca să nu li se vadă cucuiele. Şi să nu mai vadă nici ei. E ca la Animal Planet : pui o broboadă pe capul sălbăticiunii. Şi gata, s-a liniştit. Stă acolo ca-n rai. Da rămâi c-o certitudine : omul nou s-a născut la concursul de sărituri sub tavan. De-atunci trăieşte, se hrăneşe ca balena : prin aspirare. Nu sare, nu muşcă. Se găseşte din abundenţă în Tartaria şi Jurnalul mâţei Frăgezica. Nevăzut, necunoscut. Dar fericit. Seara ia câteva înghiţituri de tizană.

2011-05-11T23:12:00.000+03:00

12 mai

Stau şi mă uit cu laba streaşină la ochi. Hm ! Chiar n-am văzut-o de mult. Lizdăkina, mâţa mason, coboară pe după hogeag. Pâş pâş ! Se uită-n dreapta, în stânga. Da aşa, misterios, că-ţi vine mereu să te-ntrebi : la ce s-o uita asta, soro ? Ce are de văzut ? Deasupra-i, sus de tot, vântul sapă nişte autostrăzi câtu-i cerul prin înaltul covorului de nouri. Şi iar mă uit streaşină. Ciudat. Chiar foarte ciudat. Acolo sus parcă s-ar oglindi tot pământul de ici, de jos. Văd oameni, copaci, fel de fel de tâmpiţi şi cam toată mahalaua. Da totul invers, de-a-ndoaselea. Poftim, uite-o şi pe Lizdăkina pe-o cracă. Apoi pe gard şi zdup în drum. De-ndată o-ntâmpină Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Zis şi Fredică.

- Auzi, fă ? grăi scurt Fredică.

- Aud !

- Răspunzi la o-ntrebare ?

- Răspund !

- Ce-i aia literatură ?

- Aha !

- Ce aha ?

- Nu ştii ?

- Ce să ştiu ?

- Pune mâna pe burta mea !

- Poftim ?

- Pune mâna pe burtă !

Ridică Fredică mâna, o lipi de burtă.

Caldă, nene, şi catifelată !

Şi deodată poc ! Uite-aşa i-a cârpit una mâţa mason ! Băi, frate ! Ştii cum a râs madam Hupăl Pupăl în vârf de stâlp ? Hăăăăăă - hă - hă - hă - hă ! Şi înc-o dată : Hă - hă - hă - hăăăăăăă ! Ete la el, nărodu !

- Stai, fă ! sări Chiţ ca ars.

- Păi !

- Ce păi ?

- De ce pui mâna pe burtă ?

- Fă ! se minună Chiţ. Tu eşti nebună ?

- Îţi dau eu ţie, Giovanni !

- Ce Giovanni, fă ?

- E, na ! Pune mâna pe burtă !

- Hai, las-o ! dădu Fredică un pas îndărăt.

- Să ştii că Giovanni Apostolul s-a drăgostit cu trei schivnice !

- Când ?

- După ce-a intrat în schit !

- De ce ?

- De ce ce ?

- De ce cu trei ?

- Păi !

- Păi, ce ?

- Mai multe nu erau !

E, acu ce să spui ? Asta-i absolut cert. Păducelul are multiple acţiuni benefice asupra inimii.

2011-05-07T16:17:00.000+03:00

7 mai

Coboară dealul Chiţ TV Chiţ Chiţ, cel mai rapid şoarec din mahala. Călare pe-o bicicletă, cu un coif pe cap, să nu se accidenteze. Are în portbagaj un harbuz cât caşcavalul modificat genetic. Dracu ştie pentru ce. Nişte chestii fără rost sunt scrijelate pe coajă : Previzualizaţi ! Postare nefinalizată ! C-o mână pe ghidon şi cu ailaltă cozoroc la ochi, cântă de răsună valea :

Tare-i frig şi iară frig,

S-a făcut puţa covrig !

Ca schija de la obuz,

E sâmbura de harbuz !

- Băiiiii, nene ! se auzi Hamad din cireş. Cu ăsta chiar nu se mai poate !

- Zău că nu se mai poate ! confirmă cotoiul Andreluşa.

- Da, da, daaaa ! chirăi şi madam Hupăl Pupăl în vărf de stâlp.

Bine aghezmuit, consortul Luca din Efes se trezi brusc. Grăi, agăţat de marginea cuibului :

- Ce da, da ?!! Care da, da, da ?!!

- Băi ! strigă Chiţ din drum.

- Ăi, hăi, hăi ! se hlizi Hamad îndată.

- Care eşti acolo ?

- Dracu !

- Păi, vezi ? Asta spuneam şi eu !

Urca drumul al păgubiţilor sfânt Mina. Evident că, auzind asemenea vorbe, s-a oprit mintenaş. Şi se răsti la şoarec, mirat foarte :

- Bă ! Cum te cheamă pe tine ?

- Fred !

- Cum ?!!

- Fred !

- Cum adică ?!! Nu eşti Chiţ TV Chiţ Chiţ ?

- Azi îs Fred !

- Fred şi mai cum ?

- Fred Popescu !

- Zău ?

- Pe scurt : Fredică !

Îl privi sfântul o dată. Apoi şi-a doua oară. Da ce să facă ? Poţi să-i faci ceva ? Acum că are bicicletă şi harbuz, chiar e fără leac. Gata, s-a terminoiu. Văzându-mă pe gard, Fredică s-a luat şi de mine :

- Ce faci, Frăgezico ?

Nu ştiu de ce, da am spus foarte bucuroasă :

- Bine ! Tu ?

- Fă ! continuă el. Îmi răspunzi la o întrebare ?

- Da !

- Ce-i aia literatură ?

- E ! Stăpânu Hilimon !

- Ce stăpân Hilimon ?!!

- El ştie !

- Zău ?

- Daaaa ! Precis ştie !

- Scrie şi el ?

- Scriiiiiiiie !

- Ce scrie ?

- O carte !

- Ce carte ?

- Chiar vrei să ştii ?

- Da !

- Amintiri de când nu ştiam că-s tânăr !

Băi, frate ! Ştii cum s-a dus sfântul mai încolo ? S-a uitat la harbuz, la biciclu. Şi la Fredică o dată. Şi încă o dată. În fine, a zis iar chestia aia de n-o pricepe nimeni :

- 'te, mă, de-aici !

Atunci, eu m-am uitat în văzduh. Aşa, într-o doară. Mi-am mângâiat barba, apoi sprânceana. Hâşti, flâşti ! Da, sincer să vă spui, nu mi-a venit să cred ce văd. Pe cer urca un nour ca pâinea intermediară.

2011-05-04T12:35:00.000+03:00

4 mai

Ce este literatura ? Hm ! Poate-i chiar viaţa.

27 decembrie 1956

Exemplar nr.1

RAPORT

privind activitatea familiei Nagy Imre în perioada 24 - 27 dec. a.c.

În după-masa zilei de 24.XII, el a citit ziarele aduse. Ea a stat în camera ei cu lumina stinsă (poate a dormit). După ce am dus pomul de iarnă în casă şi ea l-a văzut, a spus să-l iau înapoi şi a început să plângă fugind înapoi în camera lor. Acolo au discutat împreună, ea continuând să plângă. Când au venit copiii i-au găsit în camera lor discutând. (Băiatul a avut un bilet în pantaloni şi tov. Mozes i l-a luat). A fost o veselie mare. Băiatul, plângând, i-a povestit că i s-a luat biletul, iar el a spus că "nu-i nimic".

Mă rog : Nagy Imre. Însemnări de la Snagov. Corespondenţă, rapoarte, convorbiri. Ediţe îngrijită, selecţie, documente, note şi studiu introductiv de Ileana Ioanid. Editura Polirom, 2004.

Hm ! Ce-o fi literatura ?

Şi cine-i Nagy Imre ?

Poftim !

Spune şi tu !

Priveşte !

Într-un colţ de cer se sparg doi nouri.

2011-05-01T12:48:00.001+03:00

1 mai

Ce este literatura ? Hm ! Ce întrebare ! Şi, sincer, nu ştiu. Chiar nu ştiu. Poate-i chiar viaţa. Din care iau toţi câte puţin. Doar scriitorul - o supradoză. În general, moare intoxicat. Şi lumea rămâne la fel. Impregnate de supradoză, scrierile sale nu schimbă nimic.

2011-04-21T17:53:00.005+03:00

21 aprilie

Pe drum, mai nimic. Trece al păgubiţilor sfânt Mina. Cam nedumerit. Doi sticleţi fălfâie razant de jur împrejurul scăfărliei. De ce fălfâie? Habar n-am. Cert e altceva : sfântul e niţeluş tulburat.
- Bă ! strigă Hamad de după gard.
- Ce-i ?!! se spărie sfântul şi mai tare.
- Tu ştii ce-i literatura ?
- Nu !
- Poftim ! grăi motanul întinzând o hârtie.
O POVESTIRE DE PAŞTI
Un om a tăiat un miel.
Şi l-a mâncat.
Doamne Doamne din văzduhuri privea.
Un miel a tăiat un om.
Şi l-a mâncat.
Întâiul Demon din văzduhuri privea.
Apoi a venit un scriitor şi-a scris fel de fel de prostii.
- Cine-a scris asta ? întrebă sfântul, uluit.
- Stăpânu Hilimon !
- Când ?
- Pe 21 aprilie 2011 !
Ca hipnotizat privi sfântul. Gardul, motanul. Sticleţii. Şi ce mai era pe-acolo. Apoi grăi :
- 'te, mă, de-aici !

2011-04-05T23:08:00.010+03:00

8 aprilie
- Adunaaaaa - rea ! răcni deodată Întâiul Demon.
Ştii cum a sărit cănele ? Cum care ?!! Vadim ! Ca ars a sărit ! Nu se-aştepta neam la aşa ceva. Uite cum s-a-ntâmplat. Stătea liniştit pe scăunaş lângă Întâiul Demon. Sus, în văzduh, agăţaţi de chingi. Aer, soare. Zburau de mai mare dragu. Frumos tare de tot. Şi pe-ăsta l-a apucat răcnitul tam-nisam ! Normal că Vadim s-a burzuluit pe dată :
- Ce urli, băi, tămpitule ! Ce te-a apucat ?
- Ssssst ! zise Întâiul Demon. Stai să vezi !
Şi iar zângăni valea :
- Adunaaaaa - rea !
S-a uitat Vadim de jur împrejur. O dată. Încă o dată. Da nimic nimicuţa. Nu venea nimeni de nicăieri. De ! gândea Vadim. Toate-s cum îs. Da poftim : s-a scrântit şi demonu ! Dracu ştie ce adunări or fi în capu lui !
- Ce urli ca nebunu, mă ? îl privi iar, uimit.
- Păi, vezi ?!! zise acela complet fără rost.
- Ce să văd ?!!
- Acu îi strig pe nume ! Poftim !
Săltă în picioare şi se răscrăcără. Puse o mână pâlnie la gură. Apoi răcni ca turbatu :
- Să vină Aliţă Şnuuuur !
Uite-aşa a belit ochii Vadim ! Ce dracu o avea smintitu ăsta ? gândea, privind ca la film . Treaba e că, smintit nesmintit, iac-aşa a fost : a venit Aliţă Şnur ! Nu ştiu cum, da a venit. Din văzduh, de unde, de neunde, a venit. Om în toată puterea cuvântului, frumos, zdravăn. Şi c-o umflătură de toată frumuseţea în cracul pantalonului. A sosit, s-a-nchinat demonului. S-a uitat ăsta la el foarte mulţămit. Şi iar a urlat :
- Să vină Chiţ Chiiiiiiiiţ !
Aşa a şi fost : şoarecul Chiţ s-a înfăţişat pe dată. Iar nu ştiu de unde. În ultima vreme se oploşise la Ulanda Treiochimov Pletea. O ştiţi. E duduia cu şforlichi, scrânţuici şi verze decor în grădină. Creţe, colorate în fel şi chip că nu ştii dacă-s de mâncat sau pentru vrăji. Auzise Chiţ că madama asta cu nume ciudat are nu ştiu ce dihanie care mâncă fel de fel. Şi i-a tunat prin cap că gata, asta-i salvarea lui. În fine, ce s-o mai lungim : s-a dus glonţ să se mântuiască. Poate poate l-o mânca şi pe Chiţ TV Chiţ Chiţ. Da ghinionu-i ghinion : dihania era vegetariană. Complet aiurea, mânca din verzele alea cu scrânţuici şi şforlichi. Şi iar a rămas şoarecul teafăr. Aud că de necaz s-a apucat de scris poezii. O fi aşa ori băznuieşte mahalaua, habar n-am. Da cu ce crezi c-a venit la Întâiul Demon ? Cu o hârtie în labă. Poftim, uite la el ce face ! Hâţ din buzunar, netezit cu palma. Apoi întinde hârtia galant, ceremonios. Întâiul Demon o ia, se uită. O dă lui Vadim. Se uită şi ăsta, vede în foaie un poem. Tresare. Şi nu vă spun cum era după ce l-a citit. Pe onoarea mea dacă n-a rămas lemn ! Din câne-câne, arăta fix ca lemnul. De ce, de nece - nu prea înţeleg. Mai citesc şi eu una alta, ce-mi pică-n mână. Da eu îs mâţă, nu critic literar. Or scriitor ca stăpânu Hilimon. Înţeleg cât pot. Ca să n-avem vorbe, reproduc aici textul integral. Poftim !

Poem dedicat doamnei Ulanda Treiochimov Pletea

Plouă, nene !

Plouă, plouă, plouă,
Iar îs sloi de rouă !
Şi când închid ochii
Pică-ntruna strochii !

Iar o să fiu ploaie
Când luna se-ndoaie ;
Câtă mi-o fi setea
Dragă doamnă Pletea ?

Oaia cu telenga
Pe deal o ia benga...
Şi eu ce să fac
În rai sub copac ?

Plouă, plouă, plouă
Iar îs sloi de rouă !

Deodată a răcnit Întâiul Demon :
- Să vină Figmund !
Şi a venit.
Apoi iară :
- Să vină Eminescu !
Şi a venit.
- Să vină Ofelia, Fofelia, Napoleon !
Şi au venit.
- Să vină Shakespeare, Sonathan Jwift, Luca din Efes !
Şi au venit toţi.
Acu, ce să zic ?
Întâiul Demon privi cu ochi mari.
Reglă, focaliză ca la capodopere.
Panoramă totul ca însuşi Dumnezeu.
- Ai văzut ? grăi, privind spre Vadim.
- Ce să văd ?!
- Toate animalele vin dacă le strigi pe nume !

2011-03-29T13:30:00.007+03:00

Pe neaşteptate zise Întâiul Demon :
- Vine primăvara !
Pe drum trece o fată ieşită din răbdări. Priveşte la dreapta, la stânga. Cam nedumerită. Întâiul Demon se miră :
- A şi început să se clatine felul tău de a simţi ?

2011-03-03T09:42:00.000+02:00

3 martie

Ticsit bulivarul. Miraţi îl priviră de sus. Foială în sus, în jos. Tarabe, mărţişoare. Isusică în plastic, şnururi, cănafe. Într-un colţ, înghesuială şi aburi. Molfa-molfa, muşcă ăia din cârnaţii înfipţi în pâinici. Uimit întrebă Întâiul Demon :

- Ce mănâncă ?

- Hodog ! zise prompt Vadim.

- Ce ?!! se minună demonul.

- Cum ce ? Hot - dog ! fu cânele clar, academic.

- Ce-i aia ?

- Câine fierbinte !

Întâiul Demon tresări. Apoi şi Vadim. Da tare de tot. Se întâmpla ceva cu totul ieşit din comun. Chiar straniu, ca la televizor : thriller. În primul rând, dihania îi mângâia coada ieşită printre stinghii în spatele scăunaşului. Flinca-fleonca. Apoi uşurel în sus către şira spinării. Umărul se apropia santimă cu santimă. Avea şi o privire sticloasă, din aia de te-ngheaţă. Treacă meargă însă, din astea s-au mai văzut. Alta era marea problemă. Nu ştiu ce-o fi înţeles cânele când a lăţit orbita. Da părea totul foarte clar.

Întâiul Demon tocmai îşi dezvălise dinţii.

2011-03-01T17:46:00.000+02:00

1 martie

Buluc la colţ de bulivar. Tarabe. Cuşme.

Ger.

În văzduhuri, firma de lilieci.

- Vezi ? întrebă Vadim, arătând.

- Ce ? zise Întâiul Demon.

- Nimic neobişnuit anul ăsta...

- Aha !

- Doar Isus se vinde ca mărţişor...

Cerul se scutură.

Pică.

Pa caldarâm, fulgi ca vălătucul.

Întâiul Demon zise atât :

- Bau !

2011-02-28T22:54:00.000+02:00

28 februarie

Cam aveţi dreptate. E timpul să spun ce se-ntâmplă în podul misterios. Dar apare mereu ceva nemaiauzit. Şi eu ce să fac ? Nu trebuie să spun adevărul ? Iaca. Spre pod a plecat mai deunăzi încă un transport aerian. Cunoaşteţi metoda. E banală, foarte simplă. În primul rând, faci firmă de lilieci. Înregistrezi ca transportatori autorizaţi. Ştie Liluş cum, unde, ce. Apoi faci, dregi, te străduieşti. Pui scăunaş, chingi, alea-alea. Şi etc. Iei clientul în scăunaş şi gata. Fâl-fâl puzderia de urecheaţi deasupra. Şi haida în văzduh. Da toate au un şir, o logică. Nu poţi spune ce-i în pod, dacă nu spui ce-i pe drum. Cum e, ce s-a mai întâmplat. Şi apar elemente noi, cu totul surprinzătoare. Ultimul transport chiar e cu totul ieşit din comun. Ăsta-i adevărul : în scăunaş sta însuşi cânele Vadim. Şi râdea, dom'le, de se prăpădea. De ce, el ştie. Da nu Vadim e marea minune. Ăsta oricum face tot ce-i tună lui prin cap. Marea surpriză e cu totul alta. Dacă vă spun, iar n-o să credeţi. Nici eu nu l-am recunoscut aşa, deodată. Da m-am uitat c-o privire lungă şi fixă de tot. Ca adezivul, n-o mai deslipeşti neam. Evident că aşa am văzut totul absolut clar. Ştiţi cine stătea lângă Vadim ? N-o să credeţi, da asta e.

Era Întâiul Demon.

2011-02-25T11:57:00.000+02:00

25 februarie

Ciudat om şi stăpânu Hilimon. De altfel, cam aşa-s toţi. Bărbaţi, femei, copii. Ciudaţi, complet stranii. Înfăşuraţi în fantasme, utopii şi ample neguri. Una gândesc, alta spun, alta fac. Încep ceva şi nu sfârşesc nimic. Uite ce scrie stăpânu, în loc să spună ce mai e prin podul cu paingi, gângănii şi strigi amatoare de şnaps.

.............................................................

La televizor, cineva propune un nou epitaf pe mormântul lui Caragiale : Lume multă, noroc puţin. E printre ultimele sale aforisme. Şi fantasme, evident. Cu fiu-său, Mateiu, s-a certat toată viaţa. Născut în 1895, l-o fi văzut prunc şi Eminescu. Wikipedia îl prezintă aşa : "a fost un autor, istoric al heraldicii, poet, şi scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale". Poet virgulă scriitor. Aşa o fi. Pui virgulă şi gata : poetul şi scriitorul sunt entităţi complet distincte. Maică-sa, Maria Constantinescu, rămâne un mister. Măcar până se supără. În 1889, când a murit Eminescu, tata Ion se-nsoară cu alt mister, Alexandrina Burelly. Îl ia pe Mateiu de la maică-sa Maria şi-l aduce în noua familie. I-au murit şi două fete. Nu se ştie clar de ce. Cert e altceva. Seara, când l-a întâlnit cineva pe stradă, scriitorul plângea în hohote. Da nu-i nimic, i se-ntâmplă asta şi omului obişnuit. Mateiu descoperă heraldica şi genealogia în adolescenţă, când începe să se creadă aristocrat. În 1928, după ce s-a-nsurat cu Marica Sion, cu 25 ani mai în vârstă, îşi pune la conac un steag cu blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoşii aleşi. Culori de bază : coup vert sur jaune. Asta era baza. La capodopera Craii de Curtea Veche a lucrat din 1916 până în 1928. După doisprezece ani, s-o fi întrebat : cui prodest ? S-au dus anii ca scama fulgilor şi măzărichea ploii. A murit în 1936. Neîmpăcat cu el şi toţi. Inclusiv cu tata Ion Luca. De dincolo, cel mai nobil tărâm, îi vede alt epitaf pe mormânt : Lume multă, noroc puţin.

..............................................................

2011-02-24T13:43:00.000+02:00

24 februarie

- Hm ! grăi, privind cerul.

Era imens, albastru. Arătă, adăugând :

- Terra !

- Ce-i cu Terra ?

- Cea mai frumoasă planetă din Univers...

- Aha !

- Apă. Plante. Oameni...

Tăcu.

- Şi arme ! completă, privind ţărâna.

- Poftim ?

- Cea mai înarmată planetă din Univers !

Se priviră uimiţi. Scurt adăugă acela :

- Hm ! Şi n-o atacă nimeni !

2011-02-21T13:37:00.000+02:00

21 februarie
Ieri a fost duminică.
Şi nu va mai fi.

2011-02-19T15:07:00.000+02:00

19 februarie

Hm !

Omul.

Chaosul.

Şi erupţiile solare.

S-au anunţat zilele astea la televizor. Băi, fraţilor, aveţi grijă ! Poftim, au şi sosit pe Terra ! Uite-o, uite-o ! Ai de capu vostru ! Nu dormi, mişuni, te frăsui de colo colo. Articulaţii ca dracu, migrene, depresii. Şi altea alea fel de fel. Cică băz-bâz-bâzâie şi curentu electric. Pică adicătelea ca la Ceauşescu şi epoca de aur. Arde reţeaua, poc face priza. Ce să zic, mare minune ! Unde-or fi erupţiile astea, cum sunt, care-i culoarea - nu ştiu. Că eu nu văd nimic, dorm de sparg. Chiar am vrut azi noapte să văd ce se-ntâmplă. M-am uitat la stăpân, l-am atins cu lăbuţa. Nu ştiu ce face uneori. Se uită în fofelhotomii şi tavane aşa, ca năluca. Şi-acum ronţăia un morcov de unul singur. L-am atins şi s-a prins. Mi-a dat şi mie o bucăţică straşnică. Leonţa ! fronţa ! ronţ ! Şi gata. Apoi m-am lăţit frumos pe fotoliu, lângă termostat. Sincer, m-am uitat la el vreo juma de oră. Ţintă, poate văd cât de cât ceva. Un semn din chaos, cât de mic o fi. Aşa m-am gândit eu : pe-acolo or intra erupţiile. Da de unde ! Plasticul ăla cu butoane şi ochi doar făcea câteodată clinc-clonc-clonca. Habar n-am cum şi de ce. Da parcă vorbea cu extratereştrii. Inclusiv Doamne Doamne ceresc Tată. Mi-au pâlpâit ochii o dată. Şi încă o dată.

Apoi n-am mai ştiut nimic.

2011-02-18T14:29:00.000+02:00

18 februarie

Pace.

Linişte.

Şi caaaald ! de te ia somnu !

E de la analiza Fofeliei, cred. Alias Eium.

Te uiţi. Te scarpini în cap. Mă rog : pe cap. Citeşti şi spui ca omu :

- Ai de mine ce-am mai transpirat !

Da vine şi de la centrală. Porneşte, se opreşte. Termostatul alb e în mijlocul peretelui. Două butonaşe, soare - lună. Un ecrănel cu cifre. Hm ! Sunt cam 21 de grade. Stăpânu Hilimon - la calculator. Ţinteşte ecranul, clămpăne la taste. Cert, iar scrie ceva. Musai trebuie să văd ce. Hop ! pe umăr. Un salt şi gata. Văd ca la serviciile secrete. Ete, na ! Eu mă dau de ceasu morţii explicând dualitatea şi dihotomia scriitor - cititor. Plus trichotomia, sixhotomia şi fofelhotomia. Şi poftim ce scrie stăpânu Hilimon !

...........................................................

O amintire din Chişinău. Era vară, cred. Sunt cu un amic la hotel Codru, fost al partidului sovietic. E vag, în tranziţie. Ceva incert, mai mult roşu. Efectul Malta era în fază de spray paralizant. Încă nu se ştia ce, unde, încotro. Azi, dincolo de Prut e cam la fel : încotro ? Cioc, cioc, cioc ! Bate cineva în uşă. Deschid. În hol, camerista. Bâiguie ceva, habar n-am ce. E un amestec de rusă, română. Şi o privire de curs hipnotic a la KGB. De nu te ţii bine, leşini. Nici azi nu ştiu ce-a zis. În fine, dă să plece. O opresc cerându-i un fier de călcat. S-a uitat la mine uimită. A dat din cap, s-a dus în penumbra holului. S-a-ntors după vreo zece minute. A-ntrebat din prag, complet nedumerită :

- Da şii aşiala fier di călcat ?

- Ăla pentru rufe ! i-am explicat eu, arătând cu mâna. De călcat haine, cămăşi, pantaloni...

- Hiiiiii - hi - hi - hi ! a râs deodată camerista. Aşa-i zâşi la voi în România ?

- Păi, cum ?!!...

- Văleu ! se minună fata. La noi îi zâşi di netezât !

- Da ?!! m-am mirat eu, săltând sprânceana.

Tare s-a mirat şi fata. Arătă o cămaşă pe pat. Şi zise c-o mână la gură, râzând aprins :

- Da şi-i faşiţ la cămeşî ? O călcaţi în chişioari ?

Am răs toţi. Fata, eu şi amicu.

Abia apoi am tresărit.

S-au dus anii ca frunza pe râu.

Nu vezi, nu simţi nimic.

Doar trec.

Şi mă tot frământă o întrebare.

Ce-o fi ăla fier de călcat ?

..................................................................

2011-02-17T14:19:00.000+02:00

17 februarie

După dihotomie urmează trihotomia. Scriitorul arată o cale, iar cititorul o ia pe trei cărări. Ştiinţific se numeşte trichotomie de tip bahic. Diviziune etnobotanică în trei părţi, grupe sau specii de butoi, pahare, ţoiuri şi stacane. Apoi urmează patru, cinci, şase cărări. La şase se numeşte sixhotomie psihoneurovivaplusmoleculară. La şapte e FOFELIA. Adică fofelhotomie, dacă lecturezi de la coadă la cap aşa : A, IA, LIA, ELIA, FELIA, OFELIA, FOFELIA. Fofelhotomia vine de la sine. Când nu vine, goleşti două clondire cu şnaps lângă oraşul Pforzeim din Germania. Evident, cu văru Hupcăilă. Dacă-l găseşti şi observi că există. Apoi fofelhotomeşti până afli un sens. Despre A se ştie ce e, am discutat. Prima literă din alfabet, plus fel de fel de aliteraţii. Urmează IA. Care-i un îndemn clar : Ia, mă, că altfel iau alţii ! E interjecţie, intră în iaca, adicătelea ceva fără intenţie precisă. E şi conjuncţie înlocuind pe sau-sau, ori-ori. Calea spre cifrul Clubului Bilderberg e, astfel, mult mai sofisticată şi lăcătuită decât părea la început. LIA e nume de fată, dar şi verb : a lia, a lega un sos, o cremă. De aici vine liantul, adică exact ce ne trebuie pentru dibuirea cifrului ultrasecret. ELIA e nume rus, bielorus, ucrainean. În malaeză, letonă şi indoneziană e Ilie. În lituaniană. elia înseamnă inofensiv. Vezi şi nu-ţi vine să crezi ! Apoi, FELIA. E substantiv, bucată tăiată dintr-un întreg. Cum e, foarte limpede, Clubul Bilderberg. Dar a felia, feliază, feliem, he-he !, e cu totul altceva. A fi pe felie înseamnă a da lovitura. A fi pe felie cu cineva înseamnă să te înţelegi bine cu un prieten. În argou, felie e portofel, dar şi sentinţă de condamnare. OFELIA e ce ştim. Personaj fictiv din drama Hamlet scrisă de William Shakespeare. Adică un scriitor despre care nu se ştie dacă e el, fiu de mănuşar, sau altul. Opheliya se scrie în azerbaidjană. Ophelia e în finlandeză şi italiană. În latină, ofelia înseamnă "dealului". Dar, cum ştim, latina e o limbă moartă. În galeză şi persană, Ofelia se scrie doar aşa : FOFELIA. Astfel am ajuns, logic şi foarte frumos, la un final. Mă rog : la finişul unei cărări. În maghiară şi slovacă, Ofelia e Hofelia. În portugheză şi arabă - Fofolia. În croată - Fotelia. În finlandeză - Forelia. Indoneziană - Fopelia. Citită invers, FOFELIA e AILEFOF. Adică F, FO, FOF, FOFE, FOFEL, FOFELI, FOFELIA. Citind AILEFOF invers, literă cu literă, observi că dă tot FOFELIA. În fine, cu strălucita analiză a Fofeliei, alias Eium, publici fulger una capodopera în milioane de exemplare. Asta e : Evrika ! Cheia e un bestseller. Spargi cifrul şi intri direct în Clubul Bilderberg în careta domnească escortată de 51 călăreţi cu vipuşcă. Ştiinţific, se numeşte fofelhotomie.

2011-02-16T16:44:00.000+02:00

16 februarie

Păi, ce să zic ? Între scriitor şi cititor nu-i nicio distanţă. Sau vreo diferenţă vizibilă. Că şi scriitorul e cititor. Scrie, de pildă, următoarele : Scârţa scârţa scârţa scârţa/Vă iau banii şi tărâţa ! Scrie şi, normal, citeşte ce-a scris. Da imediat, nu stă mult pe gânduri. Astfel s-a transformat ad-hoc în cititor. Care citeşte şi se minunează. Pe cuvântu meu că nu-i vine-a crede ! Băi, frate, ce dracu scrie ăsta aici ? Scârţa, scârţa...vă iau banii... Hm ! Se-nţelege şi se ştie că aşa-i legea firii : scriitorul e putred de bogat. E natural să vă ia banii. Da şi tărâţa ?!! Păi, ce, a înnebunit ? Vă lasă flămânzi ca la răscoală ? Şi uite aşa apare dihotomia. Adică o diviziune în două părţi a unui concept, fără a-şi pierde înţelesul iniţial. Scriitorul continuă cu scârţa scârţa până-i sar capacele. Iar cititorul o ia, ă-hă-hăăăăă !, pe altă potecă. Şi se tot duce de nu-l mai vezi în veci. În fine, ce să zic ? Ce rezultă de-aici ? Mare lucru nu. Cam asta e dihotomia.

2011-02-15T15:50:00.000+02:00

15 februarie

Dintr-un salt, hâţ !, am fost fix sub bagdadie. Partea dinspre miazăzi, evident. Din partea ailaltă filma Lizdăkina, mâţa masonică. Avea un aparat ultraperformant format din cap, urechi, mustăţi, bot negru. Plus doi ochi foarte frumoşi. Din pod se auzeau nişte voci stranii, incerte şi amestecate. Chiar nu ştiai când vorbeau Hamad, Andreluşa ori liliachiţa Liluş. Era ca la televizor, când se obturează vocea extraordinarului detectiv adânc infiltrat în crima organizată. Ca să-i prindă, vorba aia, cu mâţa-n sac. Îi prinde, apoi îi face praf la televizor. Da ştii cum ? Mărunt-mărunt, până nu mai rămâne zare din ei. Cine ştie cum să mai scape vreunul prin spatele televizorului. Unde sunt nişte găuri suspecte, da nu cred să le-ajute la ceva. Totul e organizat perfect, ştiinţific. Nu scapă nimeni şi nimic. În pod se distingeau totuşi nişte voci destul de clare. Care tocmai de aia se distingeau pentru că erau necunoscute. E logic. Dacă era a lui Hamad, o recunoşteam şi dacă-l strângea Andreluşa de gât. A familiei Hupăl Pupăl nici nu mai vorbesc. Sau alelalte. De gnişcocoriţă, quokka, bălăurel sau momâi tătărăşti. Au rămas două : a bufniţicii Eium, alias Fofelia, şi a extraordinarei gângănii de pe ciur. Care, de parcă ăilalţi erau surzi, uite ce-şi spuneau în plin făurar.

- Mă asculţi ?

- Te-ascult !

- O să-ţi spun ceva extraordinar...

- Spune !

- A fost odată un om foarte milos !

- Zău ?

- Îi era mai greu să ucidă un om decât o mie !

- Uau ! Cum îl chema ?

- E ! De unde s-o ştiu şi pe asta ?!!...

- Chiar aşa : de unde ştii ?

- Păi, am ceva ştiinţă de carte !

- Ce-i aia ?

- Ce-i aia ce ?

- Ce-i aia carte ?

- Nu ştii ?

- Nu !

- Cartea e un luminiş într-o pădure !

- Aha !

- Din luminiş pleacă fel de fel de poteci în toate direcţiile...

- Da ?

- Încolo, încoace. Dincolo. Prin pădure se mai şi întretaie...

- Zău ?

- Da. Şi ajung în alt luminiş...

- Din care pleacă alte poteci...

- Exact !

- Care se întretaie...

- Aşa-i ! În poveste există şi un personaj cheie...

- Care ?

- Cititorul !

- Aha ! Ăsta ce mai e ?

- Cititorul este o fiinţă mult mai importantă ca scriitorul !

- De ce ?

- Pentru că pleacă !

- De unde ?

- Din luminiş !

- Când ?

- Aşa ! Tam - nisam !

- Încotro ? Pe unde pleacă ?

- E ! Vezi ? Asta-i marea poveste !

- Care ?

- Cititorul pleacă pe o potecă la care scriitorul nu s-ar gândi în vecii vecilor !

2011-02-14T12:16:00.000+02:00

14 februarie

Sus, în colţ de mahala, reapare clonţul iernii. Soarele sticlos fuzionează cu ţurţurul bagdadiei, luciul asfaltului şi gheaţa din geam. Din odaie, Rosa Sinensis priveşte uimită. Suflă în pumni, face un triunghi din trei frunze. Şi iar suflă. Curând, în geam apar două găurici ca ochii binoclului. Acu, poftim ! Se vede pe-acolo tătă lumea asta. Şi-un petic din ailaltă. Trece pe drum al păgubiţilor sfânt Mina. Nu ştiu cum face şi hâşti ! lunecă. Băi, frate, şi ce trântă a luat ! Buuuuf ! Uite-l că s-a şi ridicat. Flişca-fleoşca ! îşi scutură haina cu mâna. Apoi zice, privind lunecuşul :

- Hooooopa, sfinte ! Uşurel !